Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 24 mai 2021 07:49 / Actualizat luni, 24 mai 2021 10:23
Dinamo speră să dea lovitura și să se adeverească anunțul italienilor de la Centotrentuno, care afirmă că echipa lui Răzvan Marin, Cagliari, e interesată de Ricardo Grigore.
Fundașul convocat și la naționala României U23 pentru stagiul de pregătire de la Marbella a mai fost dorit și de Sampdoria, în trecut.
„Ricardo Grigore era de mai multă vreme în atenţia lui Cagliari şi, având în vedere situaţia economică a echipei sale, Dinamo, poate fi o achiziţie low cost. Mai are de lucrat tehnic şi tactic, dar reprezintă o investiţie clasică, fără mari riscuri”, scriu cei de la Centotrentuno.
„Rici” a crescut în Ștefan cel Mare ca junior și a adunat, la nivelul seniorilor, 70 de partide și 5 goluri în campionat. El a fost unul dintre oamenii importanți și în stagiunea curentă, în care a evoluat de 24 de ori în Liga 1.
450.000 de euroe cota de piață a lui Ricardo Grigore, conform Transfermarkt
Alți bani, alte datorii la Dinamo
Suporterii-acționari din programul DDB trebuie să achite astăzi din nou o tranșă din rata către ANAF, în baza datoriei pentru Săftica, și fac eforturi pentru a strânge suma necesară.
Au anunțat public în week-end că e nevoie ca fanii să contribuie financiar pentru a plăti taxa la stat, anunțându-și cei peste 15.000 de socios că vor fi informați curând asupra planului pentru redresarea clubului.
Gazeta Sporturilor scria la începutul lunii că dinamoviștii sunt obligați să facă rost urgent de 200.000 de euro pentru a putea încheia luna mai, banii fiind necesari pentru echipă și rata restantă la ANAF, în baza datoriei pentru complexul sportiv de la Săftica
VIDEO Soluția lui Constantin Anghelache pentru supraviețuirea lui Dinamo: „Să aibă în vedere ce am avut eu în 2013”
Citește și alte știri despre Dinamo:
Dinamo a anunțat antrenorul pentru sezonul viitor: „Ne vom bate cu rivale, cu clone”