Articol de GSP - Publicat luni, 12 februarie 2018 10:54
Ilie Dumitrescu, fost jucător la Steaua, a vorbit despre portughezul Filipe Teixeira, mijlocașul celor de la FCSB.
Dumitrescu l-a lăudat pe fotbalistul de 37 de ani pentru evoluția din meciul cu CFR Cluj, 1-1, în ciuda vârstei pe care o are.
"M-a uimit Teixeira! A fost cel mai bun jucător de la Steaua. M-a uluit! Vreau să știu ce mănâncă băiatul acesta, cum se antrenează și câte abdomene face pe zi.
Este incredibil cum se mișcă și ce randament are la 37 de ani. În repriza a doua cu CFR Cluj, când a jucat lângă Pintilii, a fost excelent. Dar el a jucat bine și în prima repriză", a spus Ilie Dumitrescu la TV Digi Sport.
Teixeira a venit în vară la FCSB și are 3 goluri în 23 de meciuri jucate în toate competițiile, fiind unul dintre cei mai apreciați jucători ai roș-albaștrilor.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”