Comentarii (19)
triple.core.hd
triple.core.hd  •  22 Iulie 2017, 10:28
Postat de saviola2_8 pe 22 Iulie 2017, 10:17

triple, care greseli de arbitraj? a fost vreo decizie controversata in favoarea noastra? de ce va place sa aberati? de ce nu ati fi obiectivi? Eu unul recunosc ca jpcul stelei a lasat de dorit si puteam foarte usor sa avem doar doua puncte la cum am jucat primele doua etape, dar de aici pana a a insinua ca avem 6 puncte datorita unor erori de arbitraj mi se pare S.F. Hentul de care pomeneai era la vreo 25 30 de metri de poarta, nicidecum in careu, esti sigur ca te-ai uitat la meci, e vorba de hentul din min 93, involuntar dar a fost, oricum nu era decat o lovitrua libera indirecta de la vreo 30 metri de poarta. Jucatorul timisoarea a fost eliminat pe merit, de altfel si-a si recunoscut greseala, asadar care greseli? sa nu imi spui ca la ciocnirea dintre alibec si portar a fost intensitate, duratite sa se dea galben ca atunci ne apucam de orice altceva dar de fotbal nu mai comentam. In prima etapa penaltiul a fost acordat corect. Nu situ despre ce greseli vprbesc unii. Inteleg ca unii sunt pe aici sa agite apele, altii sa platiti saposteze ineptii, dar oamenii normali unde sunt? E corect ca steaua nu joaca bine, atat, restu`s elucubratii! Cfr si noi mai avem nevoie de timp. Viitorul deloc, dinamo mai putin. Campionatul adevarat se joaca in play off.

Nu am zis ca toate cele 6 puncte sunt datorita arbitrajului. Am zis noroc + arbitraj. Mie asa mi s-a parut aseara, la timisoara. Daca ma insel, ma bucur. O sa ma uit din nou, mi-ar lua o piatra de pe inima sa ma insel, caci ma scarbesc de fotbal erorile de arbitraj.

saviola2_8
saviola2_8  •  22 Iulie 2017, 10:23
Postat de triple.core.hd pe 22 Iulie 2017, 10:16

Ma uit de mult la fotbal. FCSB are echipa buna, dar neomogena, se vor omogeniza si vor juca mai bine. E valabil si pentru CFR. Altfel, in primele doua etape au castigat cu noroc si au beneficiat si de greseli de arbitraj. Puteau sa aiba 2 puncte acum. Personal, nu tin minte sa fi vazut vreodata un arbitru care sa ignore semnalizarile disperate ale tusierului privind un hent in careu, apoi sa nu vrea in ruptul capului sa se consulte cu el. Centralul a vazut fanionul pe care asistentul il flutura disperat, dar a pus capul in piept si a luat-o la sanatoasa spre centrul terenului. Mi s-a parut premeditat, sincer. O spuneam si daca era vorba de Dinamo! Nu stiu daca in min. 39 Alibec nu cumva trebuia eliminat. Ideea e simpla: pentru o echipa in nevoie de omogenizare, cum e acum trupa lui Becali, e important sa fie protejata in primele etape, sa nu piarda puncte multe pana se pune pe picioare. Aici se pot decide lucrurile.

apropo, centralul poate sa vada fluturand 100 de asistenti cu steguletul in sus, are putere sa treaca peste decizia lor, ca de aia e central, de cate ori n-ai avzut un tusier aratand aut sau corner pentru o echipa iar centralul a trecut peste decizia lor si a dat pentru celalata echipa repunere in joc? In cazul de fata probabil ca arbitrul a vazut ca mingea l-a lovit in mana dar o fi considerat ca teixe era prea aproape de el si nu a avut intentie sa loveasca,d e altfel, el nu duce mana catre minge, mana era destul de aproape de corp, oricum mi se pare o faza mai putin imortanta avand in vedere ca era destul de departe de poarta, era doar o alta minge aruncata in care ca celalalte cateva zeci aruncate fara succes pana atunci. Eu nu sunt sigur ca ai vazut meciul, de aia te intreb, de ce s-ar fi impus ga;ben la alibec? daca n-ai vazut faza iti sugerez sa o faci. In prima repriza Pintilii putea primi galben,atat, vasvari putea primi rosu, n-a primit. Unde e evicierea de rezultat, unde e ajutorul? E vina Stelei ca munteanu face un fault grosolan si ia al doilea galben? Oare de ce nu vad si eu macar un dinamovist obiectiv. Never, ever! Pacat, ce avesti de castigat din minciuni?

saviola2_8
saviola2_8  •  22 Iulie 2017, 10:17
Postat de triple.core.hd pe 22 Iulie 2017, 10:16

Ma uit de mult la fotbal. FCSB are echipa buna, dar neomogena, se vor omogeniza si vor juca mai bine. E valabil si pentru CFR. Altfel, in primele doua etape au castigat cu noroc si au beneficiat si de greseli de arbitraj. Puteau sa aiba 2 puncte acum. Personal, nu tin minte sa fi vazut vreodata un arbitru care sa ignore semnalizarile disperate ale tusierului privind un hent in careu, apoi sa nu vrea in ruptul capului sa se consulte cu el. Centralul a vazut fanionul pe care asistentul il flutura disperat, dar a pus capul in piept si a luat-o la sanatoasa spre centrul terenului. Mi s-a parut premeditat, sincer. O spuneam si daca era vorba de Dinamo! Nu stiu daca in min. 39 Alibec nu cumva trebuia eliminat. Ideea e simpla: pentru o echipa in nevoie de omogenizare, cum e acum trupa lui Becali, e important sa fie protejata in primele etape, sa nu piarda puncte multe pana se pune pe picioare. Aici se pot decide lucrurile.

triple, care greseli de arbitraj? a fost vreo decizie controversata in favoarea noastra? de ce va place sa aberati? de ce nu ati fi obiectivi? Eu unul recunosc ca jpcul stelei a lasat de dorit si puteam foarte usor sa avem doar doua puncte la cum am jucat primele doua etape, dar de aici pana a a insinua ca avem 6 puncte datorita unor erori de arbitraj mi se pare S.F. Hentul de care pomeneai era la vreo 25 30 de metri de poarta, nicidecum in careu, esti sigur ca te-ai uitat la meci, e vorba de hentul din min 93, involuntar dar a fost, oricum nu era decat o lovitrua libera indirecta de la vreo 30 metri de poarta. Jucatorul timisoarea a fost eliminat pe merit, de altfel si-a si recunoscut greseala, asadar care greseli? sa nu imi spui ca la ciocnirea dintre alibec si portar a fost intensitate, duratite sa se dea galben ca atunci ne apucam de orice altceva dar de fotbal nu mai comentam. In prima etapa penaltiul a fost acordat corect. Nu situ despre ce greseli vprbesc unii. Inteleg ca unii sunt pe aici sa agite apele, altii sa platiti saposteze ineptii, dar oamenii normali unde sunt? E corect ca steaua nu joaca bine, atat, restu`s elucubratii! Cfr si noi mai avem nevoie de timp. Viitorul deloc, dinamo mai putin. Campionatul adevarat se joaca in play off.

triple.core.hd
triple.core.hd  •  22 Iulie 2017, 10:16

Ma uit de mult la fotbal. FCSB are echipa buna, dar neomogena, se vor omogeniza si vor juca mai bine. E valabil si pentru CFR. Altfel, in primele doua etape au castigat cu noroc si au beneficiat si de greseli de arbitraj. Puteau sa aiba 2 puncte acum. Personal, nu tin minte sa fi vazut vreodata un arbitru care sa ignore semnalizarile disperate ale tusierului privind un hent in careu, apoi sa nu vrea in ruptul capului sa se consulte cu el. Centralul a vazut fanionul pe care asistentul il flutura disperat, dar a pus capul in piept si a luat-o la sanatoasa spre centrul terenului. Mi s-a parut premeditat, sincer. O spuneam si daca era vorba de Dinamo! Nu stiu daca in min. 39 Alibec nu cumva trebuia eliminat. Ideea e simpla: pentru o echipa in nevoie de omogenizare, cum e acum trupa lui Becali, e important sa fie protejata in primele etape, sa nu piarda puncte multe pana se pune pe picioare. Aici se pot decide lucrurile.

10153267892110559
Dumitru Ciobanu  •  22 Iulie 2017, 10:14

Ilie tu ai fost jucator la Steaua,dar esti naiv sa te păcalească BNecali să te ia la ***anase nu este jucator este un fel de Plop daca bate vîntul cade si mereu păcaleste arbitrii,iar arbitrul Chivulete este *** e sătul de brînză,Ilie tot raul la fcb este facut de propietarul stînei care jigneste pe toata lumea,toți sunt nimic numai el este arogant si mincinos ,și voi sunteti naivi si credeti în el,Trezestete Ilie vezi cu cine mergi la drum,e păcat sți pătezi numele.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

141661736257121
Stefan Chiorpec  •  22 Iulie 2017, 09:58

Toata echipa e praf nu numai astia,veti termina pe 3-4 si asta cu ajutorul arbitrilor care deja au facut- o in astea doua meciuri!!

alex_1973
alex_1973  •  22 Iulie 2017, 09:58

Mai Ilie văd ca este atotștiutor .dar nu vezi ca FCSB ul nu are antrenor este condusa de la stana.Chiar începi sa devii pe zi ce trece mai de ras.Sau nu vrei sa ți superi stăpânul spunând lucrurilor pe nume?

134851460226751
Tara Ion  •  22 Iulie 2017, 09:57

pai tu ce crezi?budescu e ala care ,am mingea n-am mingea trag la poarta.nu vezi cum joaca?

iosif_vs
iosif_vs  •  22 Iulie 2017, 09:51

Nu inteleg ce are Ilie cu Budescu si Teixeira. Tanase da, e praf

Comentează