Articol de David Marinescu - Publicat sambata, 21 decembrie 2024 11:24 / Actualizat duminica, 22 decembrie 2024 09:08
Gazonul de la Buzău arată deplorabil înaintea meciului cu Universitatea Craiova, pe care echipa lui Eugen Neagoe îl va găzdui în această seară, de la ora 19:30.
Universitatea Craiova luptă pentru consolidarea unui loc de play-off, în timp ce Gloria Buzău este „lanterna roșie” a Superligii, cu 16 puncte obținute în 20 de etape.
FOTO: Gazonul de la Buzău se află într-o stare deplorabilă înaintea meciului cu Universitatea Craiova
Gazonul de la Buzău se află într-o stare deplorabilă înaintea meciului cu Universitatea Craiova.
Porțiuni întregi din teren sunt dezgolite de iarbă, jucătorii vor fi predispuși la accidentări. Sunt informații că buzoienii s-au antrenat acolo toată săptămâna și nu au menajat terenul.
Craiova a jucat pe un teren similar în urmă cu 2 etape, la Ploiești, cu Petrolul, scor 1-1.
Ploaia din timpul meciului a afectat atunci și mai tare starea gazonului, fapt care a diminuat considerabil calitatea jocului.
Eugen Neagoe vrea victoria la meciul cu Universitatea Craiova: „Nu este vorba de vreo revanșă”
„O partidă importantă pentru noi, fiind și ultima din acest an calendaristic. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din campionat. Va fi un meci de angajament, nici terenul nu se prezintă în condiții foarte bune, dar trebuie să reușim să ne impunem jocul.
Vrem să obținem puncte, nu va fi ușor, dar am încredere în jucătorii noștri că vor face tot ce depinde de ei pentru victorie. Nu este vorba de vreo revanșă, am mai avut meciuri împotriva Craiovei. Îmi face plăcere să îi revăd, dar mi-ar face mai multă plăcere să câștigăm. Nu va fi ușor. Au un lot valoros”, a declarat Eugen Neagoe la conferința de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova.
Gloria Buzău a înregistrat un singur succes în ultimele 7 etape, 2-0 acasă cu Poli Iași. În rest, elevii lui Eugen Neagoe au pierdut 6 meciuri, fără să marcheze vreun gol.