Articol de GSP - Publicat luni, 04 august 2008 00:00
Dinamo s-a impus la limită în faţa Mediaşului, dar a tremurat teribil pînă în ultimele minute, deşi a evoluat cu un om în plus mai bine de un ceas
După remiza de la Tg. Jiu, Dinamo se uita cu jind la startul ca din puşcă al rivalelor Rapid şi CFR Cluj. Pentru a nu le pierde urma chiar de la primele răsuflări ale sezonului, "cîinii" au tras tare în faţa nou promovatei Gaz Metan, o formaţie venită în Capitală fără să-şi facă prea mari vise la disputa din Ştefan cel Mare.
Asta nu i-a împiedicat însă pe ardeleni să încerce marea cu degetul. Dovadă că, în primul sfert de ceas, Rafael (4) şi Dudiţă (15 - şut puţin peste transversală de la 25 de metri) au oferit primele ocazii ale întîlnirii. Muniţie totuşi insuficientă spre a rupe tabela din "Groapă", căci, uşor-uşor, Dinamo a dat drumul la artileria grea. Mai întîi, Adrian Cristea (18) a nimerit cu un trasor pe care scria gol direct în piciorul salvator al lui Markovic, după care lovitura de cap semnată de Lucian Goian (19) a fost scoasă de pe linia porţii de Grillo.
Va fi fost semnalul că deschiderea scorului nu e departe! Dar, în cel mai pur stil dinamovist, era nevoie şi de un moment de preinfarct pentru suporteri, clipă oferită cu inimă largă de golgeterul Dănciulescu! Rămas singur în careu, Torje a trimis o "torpilă", fundaşul Rafael a respins cu mîna mingea care se ducea spre plasă, a văzut cartonaşul roşu, dar Danciu-gol n-a putut să-l bată din 11 metri pe Şteţca (22)! Avea s-o facă totuşi, 3 minute mai tîrziu colegul din avanposturi, Florin Bratu, tot din penalty, după fault fără dubii comis de Grillo la Thiago. Un 1-0 cu care Dinamo a intrat la vestiare, deşi i-a trecut glonţul pe la ureche la o finalizare cu noroc a lui Sabou (36), şut deviat înşelător pentru Lobonţ de Goian cel mic!
Bizar, emoţiile s-au prelungit în mitanul secund pentru oamenii lui Rednic, deşi avantajul jucătorului în plus ar fi trebuit să încline balanţa liniştit spre gazde. Curtean (55) şi Dudiţă (69) au fost însă la un pas de o lovitură de trăsnet, dar Lobonţ s-a opus salvator. Mediaşul a continuat totuşi să preseze pînă spre final, în faţa unor dinamovişti inexplicabil de blocaţi, dar suficient de abili pentru a menţine totuşi fragilul avantaj cîştigat în prima repriză.

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro