Articol de GSP - Publicat vineri, 07 decembrie 2018 12:07
Criticat de Gigi Becali după Sepsi - FCSB 4-2 (detalii AICI), Nicolae Dică este înțepat și de fostul său elev Denis Alibec, cu care a avut mai multe conflicte sezonul trecut.
"De obicei, toți antrenorii au vrut să mă ajute. Cu exceptia unuia. Eu am vrut să îi ajut pe toți. Am văzut ca acum și Dică e criticat. Dar nu mă interesează ce se întâmplă. Cei de acolo să faca ce vor", a declarat Denis Alibec, 27 de ani, la TV Digi Sport.
Alibec, acum atacantul Astrei, a vorbit și despre situația echipei din Giurgiu și planurile sale.
"Eu nu știu nimic de vreun transfer în iarnă. O să aștept și o să văd ce o să fie. Important e să joc bine în etapele care au rămas. Eu mereu dau 100%. Contează și cum îmi iese jocul. Sper să îmi fi revenit odată cu meciul acesta (n.r. Dunărea Călărași - Astra 1-2) și să vină și golurile", a adăugat Alibec.
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”