Articol de Eduard Apostol - Publicat vineri, 23 iunie 2023 11:57 / Actualizat vineri, 23 iunie 2023 12:17
Sepsi Sfântu Gheorghe a fost învinsă de campioana Ungariei, Ferencvaros, scor 0-1, în amicalul disputat joi în Austria.
„Un joc bun de verificare pentru noi, după o săptămână încărcată, cu multe antrenamente fizice. Am folosit două sisteme în acest amical. Întâi 4-2-3-1, apoi 3-4-3. Pe 8 iulie, deja trebuie să fim într-o formă bună la Supercupă”, a comentat Liviu Ciobotariu, noul tehnician al covăsnenilor.
Câștigătoarea Cupei României a început în formula Niczuly - Ispas, Tamás, Ninaj, Oteliță - Păun, Rodríguez, Varga, C. Matei - Aganovic - Safranko. Au mai evoluat Moldovan, D. Ciobotariu, Bălaşa, Oroian, Ştefănescu, Kallaku, Ion, Rondon și Rența.
Sepsi, tragere la sorți complicată în Conference League
Singura dintre cele 3 formații românești care nu a avut statutul de cap de serie la tragerea la sorți din turul I al Conference League a fost câștigătoarea Cupei, Sepsi OSK. Covăsnenii vor înfrunta astfel un adversar dificil, pe ȚSKA Sofia, locul 2 în precedentul sezon de campionat din Bulgaria.
ȚSKA Sofia a fost la un pas să cucerească titlul, al 32-lea din istorie, însă a trecut linia de finiș la un punct sub campioana Ludogoreţ. Decisiv în deznodământul sezonului a fost meciul direct dintre cele două formații, jucat cu 3 etape înainte de final și câștigat de Ludogorets, 1-0.
VIDEO Imagini surprinse la antrenamentele lui Sepsi
Citește și alte știri de actualitate:
CFR Cluj, aproape de o lovitură pe piața transferurilor » Negociază cu un fotbalist de națională