Articol de GSP - Publicat joi, 28 februarie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 27 februarie 2013 22:02
La şedinţa de pregătire condusă de Ionel Ganea a participat şi nigerianul Tony, dar revenirea sa în lotul "studenţilor" e condiţionată de rezultatul vizitei medicale.
Deşi clubul a intrat în insolvenţă, oficialii Universităţii Cluj fac transferuri în încercarea disperată de a se salva de la retrogradare. În lipsă de lichidităţi financiare, soluţia o reprezintă jucătorii liberi de contract. În această situaţie se află şi Janos Szekely, jucător prezent ieri la antrenamentul "şepcilor roşii".
Fotbalistul de 29 de ani şi-a reziliat contractul cu formaţia poloneză Korona Kielce, pentru care a evoluat în turul campionatului în 8 partide, reuşind să marcheze un gol. Szekely s-a înţeles deja cu administratorul judiciar care se ocupă de reorganizarea clubului clujean, dar mai trebuie să primească şi acceptul lui Ionel Ganea pentru a putea să-şi pună semnătura pe un contract valabil pînă în vară.
Tony depinde de vizita medicală
La antrenamentul de ieri al Universităţii a participat şi Tony Nwakaeme, dar revenirea sa e condiţionată de rezultatul investigaţiilor medicale de astăzi. Nigerianul a rămas fără echipă după ce antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a renunţat la serviciile sale.
Ulterior, atacantul de culoare a fost aproape să semneze cu Concordia Chiajna, dar transferul a picat din cauza unor probleme medicale ale fotbalistului. Tony este unul dintre cei 15 jucători pe care Florian Walter i-a transferat vara trecută, cu titlu gratuit, de la "U" Cluj la Petrolul Ploieşti.
22 de goluri în 90 de meciuri de campionat a marcat Szekely pentru "U" Cluj în perioada 2003-2006
37 de partide şi 8 goluri a bifat nigerianul Tony pentru "U" Cluj în două sezoane
ALTE ŞTIRI:
Două etape cu porţile închise
Incidentele de la meciul "U" Cluj - Steaua (0-1), cînd un spectator a pătruns pe gazon, iar în peluza "şepcilor roşii" s-a iscat o bătaie între suporteri şi jandarmi din cauza materialelor pirotehnice, au fost judecate de Comisia de Disciplină. Verdictul? "U" va disputa următoarele două jocuri de pe teren propriu, cu CS Severin şi Concordia Chiajna, fără spectatori, urmînd a plăti şi o amendă de 40.000 de lei.
Fanii cer bilete
Imediat după ce Comisia de Disciplină a LPF a suspendat stadionul Cluj Arena pentru două etape, Asociaţia "Şepcile Roşii" 1919 a făcut o propunere conducerii clubului. Fanii le-au cerut oficialilor să tipărească bilete pentru cele două meciuri, cu CS Severin şi Concordia, şi să le scoată la vînzare. Chiar dacă accesul în stadion va fi interzis, suporterii "şepcilor roşii" vor cumpăra bilete pentru a ajuta financiar clubul.
Aşteaptă banii din drepturile TV
Administratorul judiciar Horia Ţiril s-a deplasat astăzi la Bucureşti pentru a face demersurile necesare la Liga Profesionistă de Fotbal în vederea recuperării celei de-a doua tranşe din drepturile TV aferente sezonului trecut. "U" Cluj trebuie să încaseze puţin peste un milion de euro, bani pe care se bazează conducerea clubului pentru continuarea activităţii pînă la finalul sezonului.