EXCLUSIV / VIDEO Interviu fără perdea cu Florin Gardoș » Totul despre conflictul cu Devis Mangia: „Am vrut să sparg ușa”

La 1,96 metri, proaspăt coborât dintr-un Mercedes AMG GT alb, Florin Gardoș e o prezență remarcabilă. Bine crescut, politicos și dezinvolt în limbaj, fostul fundaș de la FCSB sau Southampton duce o viață liniștită după retragerea din fotbal. De fapt, nu e retras oficial pentru că în weekendul trecut a jucat la Liga 4 într-un meci Sparta Râmnicu Vâlcea - Minerul Brebești 3-1. 

Echipa din Vâlcea a deținută de un foarte bun prieten și, totodată, partener într-un business imobiliar, iar rugămintea acestuia l-a făcut pe bărbatul de 34 de ani care i-a marcat în carieră pe Van Persie sau Alexis Sanchez să se prezinte urgent cu două poze pentru a se legitima. „Mă așteptam să fie mai agresiv. Nu a fost așa, băieții de la echipa adversă au fost senzaționali. Chiar mai vorbeam cu atacantul lor în timpul meciului: „Băi, n-am crezut vreodată că o să ajung să joc împotriva ta” Am stat la bere, mici, totul ca la carte. O să încerc să mai merg, dar mi-e incomod, fac două ore și jumătate până la Vâlcea”, spune Gardoș râzând. 

Visul său nu este promovarea în Liga 3 cu Sparta, ci obținerea unui post în administrația UEFA. Până atunci, Gardoș are o mulțime de povești de spus și o grămadă de experiențe de descris. Multe dintre ele se regăsesc în interviul care urmează.

DIN CUPRINS

• care este cea mai bună investiție imobiliară făcută de Gardoș până acum
• cât costă masterul în administrație cu care Gardoș vrea să intre în structurile UEFA
• cum a suferit în juniorat din cauza selecției pe pile de la naționalele de copii
• experiența traumatizantă de la Sportul: înjurat și abuzat de colegii mai mari
• ce i-a reproșat MM Stoica și de ce se simțea scos pe nedrept din echipă la Steaua
• îi e rușine că i-a rupt piciorul lui Băcilă și la 12 ani după incident
• ozonoterapia și secretele pregătirii fizice cu Thomas Neubert
• povești din vestiarul lui Southampton cu Van Dijk, Sadio Mane și Dusan Tadici
• de ce a ajuns să-l înjure pe Devis Mangia de față cu toată echipa
• în ce meciuri trucate a jucat și la ce partide ale Stelei are dubii

4 trofeea obținut Florin Gardoș în cele patru sezoane jucate pentru FCSB: două titluri de campion (2013, 2014), Cupa României și Supercupa României

- Florin, cum arată viața ta la 34 de ani?
- Îmi împart timpul între televiziune, fac sport de 4-5 ori pe săptămână și merg la meciuri caritabile. Plus imobiliare, despre care nu pot spune că îmi ocupă mult timp. Am două firme. Una cu încă doi asociați e la Vâlcea unde am construit un bloc și unde așteptăm acum autorizația pentru al doilea proiect. Și mai am una la București, unde sunt unic acționar.

- Construiești și în București?
- Nu, deloc. E o piață aglomerată și trebuie să ai bani mulți. Sunt terenurile scumpe. Construiesc în schimb case la Satu Mare. Mai am niște proprietăți în Anglia, le-am cumpărat când jucam acolo și au fost cam cea mai bună investiție pe care am făcut-o.

- De ce?
- Au dat cel mai bun randament pe care l-am avut vreodată în imobiliare. Am putut să fac ceva ce în România nu se prea poate. M-am folosit de bancă, am luat un credit “interest-only” pentru a cumpăra proprietăți pe care le închiriez. Plătesc doar dobânzi la banii pe care-i împrumut, iar rata e foarte mică. Am avut o rată de 1,78 la sută, în România e greu să iei sub 5 la sută. E întinsă pe puțini ani, eu aș fi vrut pe mai mulți ani. Cu o investiție mică din banii băncii încasezi o chirie bună și ai o rată mică. Randamentul e foarte mare. Din păcate, în Anglia se consideră că un sportiv ajuns la 35 de ani ori se lasă, ori îi scad considerabil veniturile. Au calculat să-mi dea creditul până la 35 de ani. Iar anul ăsta a nimerit în cel mai prost moment posibil. Și acolo e foarte sus Roborul lor. O să văd cum gestionez investiția.

“Masterul UEFA costă 27.000 de euro”

- Te tentează să te faci antrenor?
- Nu. Am vrut să fac cursurile aici în 2019, când încă mai jucam, dar situația confuză cu obținerea carnetului de antrenor m-a făcut să renunț. M-am înscris până la urmă la Chișinău, mai am un singur modul de terminat. Fac asta pentru că îmi doresc să fac ceva pe partea de administrație, iar Vlad Munteanu (n.r. - directorul sportiv al FRF) mi-a spus că licența B m-ar fi ajutat foarte mult în carieră. M-am înscris la licența C, o iau și sper ca din toamnă să fiu acceptat la un curs UEFA de management.

- Ce înseamnă cursul ăsta?
- E cel mai scump, cel mai prestigios, dar și cel mai greu accesibil. E un master pentru foștii internaționali. Îmi trebuie scrisoare de recomandare, costă 27.000 de euro. Sunt vreo 10 module, cu cursuri în orașe diferite (n.r. - Nyon, Londra, Paris, Miami, Rio de Janeiro sunt câteva dintre orașe) și toate cheltuielile sunt plătite de cursanți. Te duce cu totul până în 50.000 de euro.

- Ce vrei să faci după ce iei masterul ăsta?
- Sunt foști fotbaliști care au făcut cursul ăsta și, din ce înțeleg, li se deschid foarte multe uși. UEFA vrea să atragă foști fotbaliști către instituția lor. Foști fotbaliști care să aibă și școală. Mă bate gândul să intru în zona de administrație în Europa, poate și în România.

- La un club sau la FRF sau LPF?
- Situația mea e un pic diferită. Fiind fost jucător la Steaua, slash FCSB, Dinamo cade, Rapid pică. La FCSB n-ai ce conducător să fii, domnul Becali decide tot, doar să mă duc să-mi iau, așa, un salariu. Probabil nici la Steaua, am zis că țin cu cealaltă echipă și mi-am luat multe înjurături. Craiova ar fi o variantă, dar nu m-aș mai muta în orașul Craiova.

- Mai degrabă ai alege UEFA sau FIFA?
- Da, asta mi-aș dori. Am fost întrebat la un podcast care ar fi un “dream-job” și am zis că poate mi-aș dori la un moment dat să fiu președintele federației. Să pot să schimb ceva.

“Mi-a fost greu la U15, U16. Selecțiile se făceau pe pile”

- Un lucru pe care l-ai schimba dacă ai fi șeful FRF cu puteri depline? 
- La naționalele de juniori aș încerca să mă implic cel mai mult.

- Ai opri selecțiile pe pile și pe șpăgi?
- (Râde) Da. Am auzit că s-ar face și chestia asta. Dar nu am probe. Asta mi se pare destul de gravă și știu sigur că se făcea și pe vremea mea. Erau jucători din generația mea la U15, U16, care nu meritau să fie acolo, era destul de evident. Aveau însă părinții puternici. Mie mi-a fost foarte greu. Pe lângă că veneam dintr-un oraș mic, Satu Mare, și nu prea știam ce se întâmplă, luam foarte personal. Mă gândeam că nu sunt destul de bun, m-au afectat. Mi-a trebuit mult timp până să-mi dau seama de lucruri. Cineva mi-a zis că Chivu nu a trecut nici el pe la naționalele mici, nu fusese convocat. Atunci m-am liniștit.

Licența C pe care o fac eu acum se adresează antrenorilor pentru copii de până în 14 ani și mi-am dat seama de un lucru. Tu zici că știi fotbal, dar când intri cu adevărat în subiect îți dai seama că e foarte diferit față de făceam eu când eram copil. Nu știu câți antrenori români de pe la academii sau de la școlile de fotbal au cunoștințele astea. Eu cred că foarte mulți nu sunt instruiți și atunci începi să faci legătura cu starea fotbalului, de ce suntem așa de jos. 
- Florin Gardoș

- Cum a fost copilăria ta fotbalistică, la Satu Mare?
- Am fost libero la început, mi-era destul de ușor pentru că jucam cu 4 fundași în fața mea. L-am avut antrenor pe Dacian Nastai, a mers apoi la FCSB. Un om foarte pasionat. Aveam aproape 14 ani și am jucat un meci la care a venit și Didi Prodan. Am pierdut și a venit după meci și i-a spus antrenorului: “Tu încă mai joci cu libero?”. Se cam terminase era cu libero. Domnul Nastai a venit la mine după și m-a certat: “Nu ai de gând să te trezești?! Știi ce mi-a zis Didi!? Că nici nu mai există postul ăsta. Ar trebui să treci și tu la fundaș central”.

- Și ai trecut la marcaj…
- Da, dar mi-a fost foarte greu la început. Nu eram obișnuit cu duelurile. Mi-era frică de duel, de contact, eram obișnuit tot timpul să îi am pe cei doi fundași centrali mari în față. Eram însă destul de abil cu mingea la picior, după ce m-am obișnuit cu duelurile mi-a fost destul de ok.

“A fost dezastru la Sportul. Înjurături la antrenamente”

- Când ai fost conștient că s-ar putea să ajungi un fotbalist mare?
- Până să semnez cu Steaua nu m-am gândit. Am mers la Chiajna la Liga 2 după ce pe parcursul unui an fusesem în probe la mai multe echipe. Am fost la FC Brașov, unde era Răzvan Lucescu antrenor. Când m-a chemat în premieră la națională, i-am spus de probă, dar nu mai știa. Am stat 3-4 zile, dar ei erau într-un ciclu de pregătire și n-am rămas. Mi-am dat seama că n-a fost momentul. Apoi am mersul la Sportul, acolo a fost dezastru. Am zis atunci că nu mai vin niciodată la București.

- De ce?
- S-a nimerit să ne ducem eu, Papp și Bălgrădean în probe la Sportul. Am mers în Turcia, era domnul Falub antrenor. Atmosfera nu era deloc grozavă. Cei vechi jucaseră în Liga 1, Tibi Bălan cred că fusese și la națională, și nu prea lăsau pe nimeni să intre în grupul lor. Era urât la antrenamente. Înjurături, chestii. Făceau: “Ai fost cel mai slab astăzi, du-te și cară poarta!”. Aveam 18 ani, dacă mă vedeai la antrenament te-ai fi întrebat ce caut acolo. Mi-era teamă, nu voiam să vină mingea la mine, să nu o pierd. Fugeam efectiv de ea. N-am rămas niciunul, dar la 2 sau 3 ani distanță am debutat la echipa națională cu Papp și Bălgrădean în teren. Cei trei refuzați de Sportul.

- Ai zis că nu mai vii la București, dar ai venit la Chiajna.
- Da, dar înainte am fost pe la Farul, iar ultima oară am mers la FC Ploiești, cu Vivi Răchită. Voiau să mă oprească, dar era o clauză dubioasă și impresarul meu a zis: “Nu, încerc la Chiajna!”. La Chiajna a fost senzațional, alt grup, fotbaliști buni. Experiența de la Sportul m-a călit totuși. Am venit cu teamă, dar s-a dovedit a fi invers. Aveam 19 ani, 1.000 de euro pe lună, stăteam la stadion, n-aveam chirie, n-aveam soție, era o viață relaxată.

“Simțeam uneori că sunt scos pe nedrept din echipă”

- Cum a fost transferul la Steaua?
- S-a întâmplat rapid, a fost și o coincidență. În viață trebuie să îți și iasă. Jucam la Chiajna și îl aveam masor pe Mitică Neagu, nu mai e printre noi. Fusese 40 de ani masor la Steaua, era cel mai titrat masor din fotbalul românesc. Juca naționala U21 la Chiajna un amical cu Polonia, iar Neagu l-a sunat pe Didi Prodan: “E un băiat aici, Gardoș, joaca titular la Liga 2. Joacă bine. Nu vorbești cu Săndoi să-l cheme și pe el?!”. Am fost convocat, am început ca rezervă, dar am intrat la 1-1 și am dat golul victoriei. S-a creat o conexiune cu domnul Săndoi, a început apoi să mă convoace. Apoi a venit un meci cu Petrolul, când nea Piți (n.r. - Victor Pițurcă) a venit să-l vadă pe Budescu. Am făcut cel mai bun meci din sezon.

- Deci Budescu e cel care te-a dus indirect la Steaua. 
- Așa am auzit. M-a văzut nea Piți, l-au sunat pe domnul Becali și așa s-a făcut transferul. Pe vremea aia se făceau prezentări la Palat doar cu unii jucători. Eu eram un necunoscut. M-am întâlnit cu nea Piți, am semnat contractul la Intercontinental. El tăia și spânzura în club, venise după perioada aia lungă fără trofee. Toți steliștii erau superîncântați, dar n-a durat mult. Nea Piți s-a certat cu domnul Becali și după 3-4 etape a plecat.

- Ai fost privit altfel de oamenii din club după plecarea lui Pițurcă? MM Stoica era uneori ostil cu jucătorii pe care-i considera “copiii lui Pițurcă”…
- Nu am simțit neapărat reticență, dar am mai simțit uneori că poate eram scos din echipă pe nedrept, chestii de genul ăsta. Dar, uite, Latovlevici! Și el a venit cu Pițurcă, dar nu a avut probleme. El juca mereu, el era contraexemplul când venea vorba despre MM. Răduț, în schimb, e cumva în extrema cealaltă. El n-a prea jucat după plecarea lui Pițurcă. Nu știu care e adevărul.

- Dar care era relația ta cu MM?
- Era ok, normală. Sigur că era mai apropiat de jucătorii pe care-i aducea. La Chipciu, am simțit mereu o apropiere, dar viața și fotbalul te fac să fii uneori ca într-o corporație. Când s-a întors Chipciu în România, nu s-a mai întors acolo și a apărut o tensiune. Așa e la fotbal, totul se rezumă la bani și la rezultate.

- Cum ai simțit greutatea clubului Steaua?
- Era extraordinar. Când am jucat în Champions League, parcă nu ne venea să credem la ce club mare am ajuns. Aveam sute de oameni la antrenament în cantonamente, oriunde mergeam era foarte multă lume. Am semnat, am început să joc și am avut la un moment dat un meci la Târgu Mureș. După meci aveam liber. Tatăl meu a venit la meci și trebuia să mergem acasă, la Satu Mare. Când am ieșit de la vestiare erau 200-300 de oameni și n-am putut să ies să mă văd cu taică-miu. Mă gândeam: “Mă, ce e aici?! Așa cunoscut sunt eu?! Chiar așa de rapid s-a întâmplat tot?!”.

“La FCSB totul ar trebui să fie mai deschis”

- Ce e cel mai greu de gestionat în momentul în care apare notorietatea?
- Totul e greu. Mie mi se reproșa cumva că merg prea mult la interviuri. Cred că și MM mi-a zis la un moment dat. I-am zis: “Ce să fac!? Să îi refuz eu pe ziariști?! E treaba mea?! N-avem ofițer de presă?!” Nu-mi doream să fac numai asta, dar fiind tânăr, convocat la națională, era toată atenția asupra mea. Lumea voia să mă vadă, dar era urât să-i refuz eu. Poate după aia scriau ceva urât de mine. Mi-era frică.

- Ți se pare că imaginea clubului FCSB are de suferit când fotbaliștii sunt ținuți ca într-o închisoare comunicațională? N-ar trebui să fie totul mai deschis?
- Ba da, ar trebui. Dar mi se pare că nu doar asta, ci totul ar trebui să fie mai deschis. Și ei ar trebui să fie mai deschiși față de suporteri, față de noi, de cei care am jucat acolo. Aveam o discuție cu Szukala și vorbeam că noi suntem cumva ai nimănui. Dacă vreau să-l iau pe băiețelul meu de 5 ani să-i arăt unde am jucat, nu am unde să-l duc. În Ghencea, noi nu existăm! Pe Național Arena nu e nimic, e stadionul țării, iar la FCSB nu a fost nicio acțiune. Să fim și noi chemați la un meci, când au jucat în Europa…  Să ne spună: “Veniți și voi la meci!”. Mai ales că am rămas cu ei, în timp ce Miu, Ogăraru s-au dus în partea cealaltă. Nu vrei să ne atragi, să ne vadă lumea?!

Am dat un interviu la Chișinău și am explicat de ce consider eu că FCSB e Steaua. Lumea era încântată pe social media, dar așa mi s-a părut normal. Am jucat acolo, mi se pare că are un impact când cineva zice ceva pozitiv despre club. Și mai ales când o spune unul din generația noastră care a fost una de excepție
- Florin Gardoș

- Clubul s-a închis față de exterior. A devenit o jucărie a lui Gigi Becali.
- Din păcate, da.

- În al doilea an la Steaua ai avut numai ghioane, printre care fractura pe care i-ai produs-o lui Băcilă. El a rămas supărat pe tine. Prin 2019 spunea că nu vrea nimic de la tine, dar că aștepta măcar un mesaj, un telefon.
- Da, probabil am gestionat relația cu el altfel decât s-a așteptat el. Am fost la spital la el atunci, îmi dădeau lacrimile când i-am spus că îmi cer scuze. Dar ce sens mai aveau scuzele în momentul ăla?! Am discutat și cu soția lui, i-am cerut scuze. Ulterior, am jucat un meci la Pandurii și l-am revăzut, cred că i-am dat la un moment dat un mesaj de Crăciun fericit și cam asta a fost. Eu am văzut lucrurile așa. Ce poate să-ți spună unul care ți-a rupt piciorul și ți-a făcut un mare rău?! Mai mult decât să-mi cer scuze… și cred că se vedea pe față mea că mi-a părut rău. Dacă ar fi fost invers, ce aș mai fi vorbit cu omul ăla?

- E undeva și un sentiment de rușine? Îl mai simți încă?
- Da. Îl simt. Îmi pare rău și acum. Am văzut că el pare să fie în continuare afectat, că mă înțeapă într-un fel sau altul. Mai mult de atât nu am ce să fac. Poate că ar fi momentul să-și găsească liniștea sau pacea. Nu știu ce să fac, dacă aș ști l-aș ajuta

“Da, am făcut ozonoterapie la FCSB”

- Hai să trecem la lucruri mai plăcute. Spune-ne ceva ce nu s-a văzut la televizor din campania europeană din 2013. 
- La meciul cu Ajax, când am jucat la București, era minutul 80 și ceva. Am luat o acțiune pe partea stângă și a venit un adversar din partea dreapta, ne-am lovit umăr la umăr. Era târziu, eram destul de epuizat, dar l-am dat la o partea destul de ușor. Am avut un moment: “Mamă, ce puternic sunt! Ce tari suntem!”. Priveam Ajaxul cu admirație, dar când am avut contactul fizic mi-am dat seama că nu e așa.

- Erați foarte puternici fizic cu Thomas Neubert preparator. 
- Am mai avut un moment cu Andrei Cristea, care era la Dinamo. În timpul meciului mi-a zis: “Florine, ce faceți, mă, frate, că nu putem să ne atingem de voi?!”. A fost pur și simplu o muncă fizică extremă. TRX-ul era 10 la sută din ce făceam. Aveam un antrenament de forță pe care-l făceam marțea, cu niște gantere mari în spate. Făceam sărituri peste jaloane, era foarte, foarte greu. N-am avut în viața mea antrenamente așa de tari. Nici în Premier League, nicăieri.

- Cum adică nici în Premier League? Se spune că e campionatul în care pregătirea fizică e dusă la extrem.
- Nici acolo. Nu mai vorbesc de volum. Asta era foarte greu. Uneori, credeam că Tommy glumește. Ne zicea: “Mai avem și asta!”. Ziceam: “Du-te, bă, de aici!”. Dar chiar mai aveam.

- Te întreb ceva delicat. Ai făcut ozonoterapie la FCSB?
- Da. Trebuia să facem. Mergeam la un cabinet și ne băga până la gât în ceva, cu capul afară. Ceva în genul unei saune cu ozon. Dar îți spun sincer că o priveam gen: “Au mai găsit încă ceva să ne mai ocupe din timpul liber”. Nu prea o înțelegeam și nu credeam în ea.

- Mai erau insuflațiile rectale cu ozon, clubul a recunoscut că se făceau. Colegii tăi au povestit că aveau crampe teribile de la gaz.
- (Râde) Făcea doar cine voia să facă. Nu era obligatoriu, ar fi fost culmea.

- Și mai era metoda interzisă de ozonoterapie, scosul sângelui și reintroducerea lui la loc după un ciclu de ozonificare.
- Nu a existat așa ceva.

Secretul pregătirii fizice din Premier League

 -Cei de la FCSB și-au cumpărat un aparat pentru această metodă după plecarea ta.
- Cât timp am fost eu acolo nu a existat așa ceva. Și mai e ceva. Că tot ai pomenit de Premier League. M-a întrebat lumea: “Ce se dă în Premier League de aleargă așa?! Ce vă dădeau?”. Nimic nu ne dădeau!

- Nu cred.
- Pe cuvânt. Aveam la micul dejun un pahar de plastic cu niște bombonele, lucrurile pe care mă duc și acum și mi le iau de la farmacie. Ulei de pește, omega 3, magneziu, zinc, ceva complex de multivitamine și cam asta. Și mai erau vreo 3-4 feluri de proteine sub formă de prafuri. Când aveam antrenament de forță primeam proteină de creștere, când era un antrenament mai tare era o proteină de recuperare, mai era o proteină de noapte, pe care o beam înainte de culcare. În Anglia, selecția e făcută în așa fel încât să vină cei mai potenți fizic.

- Sunt selectate cele mai puternice exemplare…
- Asta e explicația, nu există altă explicație. Dar totul era făcut științific. Aveam în fiecare dimineață test de urină. Mereu îmi ziceau că sunt deshidratat, să beau apă. La un moment dat, când mergeam în vestiar aveam sticla pe scaun. Eu beam apă, dar nu cât îmi ziceau ei. Mereu eram deshidratat. Era enervant la un moment dat, mă irita că mă forțam să beau apă.

- Ai spus că, paradoxal, în Premier League ai pierdut din pregătirea fizică și de aia poate te-ai și accidentat.
- Clar de aia. Sunt 90 la sută sigur. Eu începusem să joc prin decembrie și am făcut-o până prin februarie. Am ieșit din ambele cupe și am rămas doar cu campionatul. Prin februarie, dacă ieși din cupe, se întâmplă să ai weekend liber în Premier League. Atunci primești 4-5 zile libere. Antrenamentele spre finalul campionatului au scăzut, normal, în intensitate, eu n-am mai jucat și atunci m-am dus tot mai jos cu pregătirea. M-am accidentat în cantonamentul de după vacanța de vară. Aici a fost o greșeală pe care am făcut-o. Am avut vacanță 7 săptămâni, în condițiile în care la Steaua aveam maximum 10 zile. Am primit un program foarte lejer, alergare 12-15 minute pe zi, un pic de forță. Mi-am făcut programul, m-am întors și am avut amical după două zile de pregătire. În meciul ăla mă uitam la ceas din două în două minute, voiam să se ducă odată repriza.. M-am simțit total nepregătit, iar peste trei zile am avut un nou amical în care m-am accidentat.

- Ruptură de ligamente.
- Da. Neavând experiența Premier League, eram obișnuit ca la noi. Șapte zile nu vezi mingea. Alergi și abia după aia intrai la amicale și la minge. La Ronald Koeman, care avea un preparator fizic olandez, am avut cel mai ușor cantonament din viața mea. Lucram mult pe pasare, posesie, foarte, foarte puțină alergare. Erau meciurile amicale în care ne pregăteam fizic.

18 meciuria jucat Florin Gardoș pentru Southampton în toate competițiile în cei trei ani petrecuți în Anglia

“Van Dijk e o bestie. Are aură de lider, are aroganță”

- Povestește-ne prima experiență în Premier League. 
- Primul meci a fost cu Swansea. Am intrat la pauză, se accidentase Yoshida. La Swansea juca Bony, un atacant puternic, i-a dat una lui Yoshida de a și ieșit. Bony a luat roșu, eu am intrat în superioritate și a fost ușor. Am câștigat. Adevărata experiența a fost primul meci ca titular, cu Arsenal, în deplasare, în Cupa Ligii. A fost debutul lui Mane la Southampton, a scos un penalty și am câștigat cu 2-1.

- Ce ai simțit în teren? Cum era intensitatea?
- Am simțit pentru prima oară că am ajuns la un nivel superior. Nu aveam timp niciodată, venea mingea și trebuie să te descurci repede. Preluare, pasă. Nu aveai timp să urci cu mingea la picior, cum făceam prin Liga 1. Nu am văzut așa ceva. Și cei de la o echipă de liga a treia nu se opreau nicio secundă. Nu exista ca în minutul 80 să îți faci preluare mai lungă, iar atacantul să rămână în spate. Venea și te lovea. Acolo am zis că sunt fotbalist. Alexis Sanchez era în perioada în care era bine, eu și colegul meu Fonte nu eram viteziști și trebuia tot timpul să fim atenți.

- Spune-ne ceva despre Van Dijk, a fost adus după ce te-ai accidentat tu.
- Da, n-a dat și el o bere (râde). Alderweireld era împrumutat de la Atletico și n-a mai rămas. Se mersese pe ideea că rămânem eu, Fonte, Yoshida și un tânăr englez de la tineret. Eu m-am accidentat și l-au adus pe Van Dijk. Are un fizic cum n-am mai văzut. E mai scund decât mine, la 1,90 metri, are aproape 100 de kile și era al doilea sau al treilea la viteză din echipă. Și eu nu l-am văzut niciodată în sala de forță în cei 3 ani acolo. La el e nativ, e bestie. Și nici nu se antrena încât să zici “mama cât bagă Van Dijk la antrenament!”. Era so and so (n.r. - așa și așa).

- Și atitudinea lui cum era?
- Instant vedeai că are o aură de lider. Și o aroganță. A venit și într-o săptămână el băga muzică în vestiar. Vedeai însă că se baza pe ceva. Ok, ești arogant, dar trebuie să arăți și pe teren. Ne-am dat seama toți că Southampton era doar un pas pentru el.

- Zi-ne ceva despre Mane. 
- Total opusul lui Van Dijk. Venise de la Salzburg, nu vorbea engleza, era vorbitor de franceză. Era timid, nu prea vorba în vestiar. Foarte cuminte, la locul lui, dacă nu-l întrebai nimic nu deranja pe nimeni. Deși nu mă gândeam că va progresa așa mult, se vedea și la el că e foarte iute, avea schimbările alea rapide de direcție. Ca atitudine era un exemplu.

- Tadici?
-Ca etică de muncă nu am văzut fotbalist ca el. E un Cristiano Ronaldo în miniatură. Se antrena nonstop. Nu mă mir că a ajuns la 100 de goluri pentru Ajax, deși a venit la club aproape de 30 de ani. Când am semnat contractul cu Southampton, era zi liberă pentru jucători și el era acolo, se antrena. Am întrebat: “Ce face ăsta aici?”. “Se antreneazâ”. “Păi e zi liberă”. “Nu contează”. Nonstop făcea ceva.

De ce l-a înjurat pe Devis Mangia

 -Cum a fost impactul financiar cu Premier League? E campionatul cu cei mai mulți bani, mulți fotbaliști au spus că atunci când au semnat le-a intrat prima de instalare și se întrebau dacă grămada aia de bani e a lor. Ai avut șocul ăsta?
- Nu am avut un șoc, dar nici n-am avut primă de instalare.

- Poate n-ai luat-o tu, poate a luat-o impresarul.
- (Râde) Da, posibil. Nu a fost un șoc, dar era o relaxare. Parcă nu-mi venea să cred că câștig atâția bani. La Steaua, se mai întâmpla să întârzie salariul două luni, dar nu era o problemă. Aveam 10.000 de euro pe lună, trăiam de la un salariu la altul. Aici, 28 era ziua de salariu și banii intrau la zi. Noi eram pe locul 16 sau 17 în Premier League ca medie de salarii. Eram o echipă slab plătită, dar se câștigă enorm de mulți bani. Câteodată stai și te întrebi: “Bă, de ce se plătește atât de mult?”.

- Nu am mai auzit niciun fotbalist să spună asta…
- Și eu n-am câștigat atât de mulți bani. Ăsta e adevărul. Acum se câștigă 400.000 de lire pe săptămână,  nu știu ce aș face cu banii ăștia. Dar în schimb Graziano Pelle, colegul meu, avea în jur de 80.000 sau de 100.000 de lire pe săptămână și îi spărgea pe toți. Circula cu avion privat, stătea la Londra la un hotel unde plătea 800 sau 1000 de lire pe noapte. Dacă voiai să-i cheltui, aveai pe ce. Am avut o discuție la un moment dat și l-am întrebat dacă nu îi e frică. Zicea că are încredere în el că o să mai câștige. Și uite că a crezut, s-a dus în China și a avut 30 sau 35 de milioane salariul.

- Oare i-a spart și pe ăia?
- Nu știu, dar am zis că dacă e cineva care poate să-i spargă și pe ăia, el e.

- Te-ai întors din Anglia la Craiova. Ce n-a mers cu Devis Mangia?
- Nu știu. Nu am reușit să-l descrifrez. Am ezitat foarte mult înainte să mă întorc, inițial a fost vorba de Viitorul. Am avut o discuție cu domnul Hagi, echipa se bătea pentru play-off și el mi-a zis: “Gândește-te că nu suntem încă în play-off, salariul e mic”. Nu era o problemă, îmi plătea Southampton mare parte din salariu. Dar tot Hagi mi-a zis: “Și Craiova caută fundaș central”. Am avut o discuție cu impresarul Pietro Chiodi, mi-a zis că e altceva la Craiova. Aveam 27 de ani, mă gândeam că o să reușesc să mai plec iar. Am ales Craiova, Mangia mi-a zis că are nevoie de mine. Am venit, dar din start nu l-am înțeles.

- De ce?
- În primele cinci meciuri am fost în tribună. Se juca și în timpul săptămânii, vinerea făceam antrenament ușor, sâmbăta aveam meci, mă lua în cantonament, dar eram primul sub listă, mă ținea în tribună. Luni aveam antrenament tare, marți aveam antrenament ușor pentru că miercuri era Cupă. Apoi, eram iar primul sub listă. Și la televizor auzeam că nu sunt pregătit, că nu are cum să mă bage. Păi, atunci lasă-mă să mă pregătesc. Îmi zicea: “Vreau să fii lângă echipă că tu ai experiență, ai câștigat trofee”. Îi ziceam: “Da, dar vreau să și joc, nu am venit antrenor secund”. M-a enervat rău de tot, relația noastră a debutat cu stângul.

- Probabil că se vedea nemulțumirea în limbajul corpului tău.
- Odată am plecat acasă. Mi se născuse băiețelul, am mers în cantonament, am aflat că nu sunt în lot așa că mi-am luat geanta și am plecat acasă, n-am mai stat la meci. După am avut un mic clinci. Ulterior, am început să joc, lucrurile au fost în regulă, dar am făcut o ruptură musculară. M-au convins să semnez un contract, am avut dubii din cauza lui Mangia.

 -Și?
- Din nou, a început. Chiar dacă am început sezonul titular, m-a scos destul de rapid din echipă. Ok, n-am excelat, dar echipa mergea foarte prost. Era foarte, foarte încăpățânat și voia să controleze tot. Din punct de vedere tactic, a fost senzațional, dar voia să afle ce face preparatorul, ce face doctorul. Nu-l lăsa pe preparator să facă mai nimic. Cei care nu jucam eram obișnuiți să facem jocuri, unu contra unu, să avem și noi un pic de încărcare, dar nu era de acord cu asta. Făceam alergări de 80 de metri, total nespecifice. Știu asta de la Neubert care spunea: “Când alergi 80 de metri în linie dreaptă la fotbal? Poate doar la un corner, înapoi”. Mangia nu accepta nicio idee.

I-am zis lui Mangia de ce nu rămânem în pressing la un aut în terenul advers. A zis că el vrea să aibă 11 jucători în spatele mingii. “Da, dar poți să recuperezi repede, acolo”. Nu, nu accepta absolut nicio idee
- Florin Gardoș

- Ați avut un conflict.
-  Da, a fost meciul de Cupă cu Snagov, am dat gol, dar am făcut o contuzie. Am lipsit în meciul de campionat, la egalul acasă cu Hermannstadt. Urma meciul cu FCSB, campionatul era întrerupt pentru națională. Voiam neapărat să joc cu FCSB și la antrenament eram peste tot, alunecări, totul ca să vadă că îmi doresc. Din nou cantonament, ședință, m-a trimis în tribune. A fost ultima picătură. L-am înjurat de față cu toată lumea și am ieșit din sală. Am trântit ușa, am vrut s-o sparg.

-N-ai fost deloc profesionist.
-  Nu. Clar. Nu am făcut în viața mea așa ceva, dar m-a scos din pepeni. Din momentul ăla, s-a terminat. El era și destul de ranchiunos. Am fost amendat, trimis la echipa a doua pentru o săptămână, dar după săptămâna aia am vorbit cu domnul Rotaru și a zis: “Devis nu vrea să te întorci pentru că echipa merge bine și nu vrea să strici atmosfera”. Mamăăă, îmi venea să-l omor!N-ai fost deloc profesionist.
 

Am fost în vestiar când Mangia i-a băgat mâna în gât lui Răzvan Popa. Nu am văzut în viața mea așa ceva. Când te gândești vreodată că antrenorul își strânge de gât jucătorul?! Erau glume în vestiar, să ai grijă cu Mangia când te duci la duș, dar nu prea credeam. La un moment dat, Răzvan mi-a zis că îl va da în judecată. Mi-am dat seama atunci că e ceva personal
- Florin Gardoș

Farsele nebune din vestiarul lui Southampton

- Care a fost adversarul pe care l-ai marcat cel mai greu?
- Van Persie. Era foarte abil. Felul în care se demarca era unic. Fie venea mult la primit, atât de mult încât nu puteam să mă duc după el pentru că îmi lăsam spațiu gol în spate, dar nici prea aproape nu venea. Păstra o distanță între el și fundaș, n-am văzut la nimeni treaba asta. Căuta un spațiu, îți întindea o capcană. Suficient cât să nu riști foarte mult dacă mergi după el, însă dacă nu mergeai imediat găsea o oportunitate să facă ceva. Am avut un meci cu naționala în Olanda, a fost din altă lume. În 90 de minute, n-am făcut un tackling la el, nu am reușit să-l ating.

- Spune-ne o farsă din vestiarul lui Southampton! Am auzit că Anglia e țara farselor nebune.
- Ai auzit bine. Era chestia asta cu Secret Santa. Extrăgeai un bilețel cu numele unui coleg și trebuia să-i faci un cadou prin care să-l ataci. Lui Wanyama i se spărsese casa când eram noi la un meci, iar un coleg i-a făcut o farsă cumpărându-i o cagulă și un televizor mic cu tub, o aluzie la spargerea casei. Alta tare a fost într-o ieșire de Crăciun, când mergeam la Londra. Banii de excursie îi strângeam din amenzi. Cumpăraseră o roată a norocului și pe aia erau scrise diferite lucru. Dacă făceai o greșeală, dacă îți uitai o mănușă pe teren, nu-ți curățai ghetel, stabilisem amenzi de 50, 100 de lire. Iar pe roată erau “amenda X 3”, “amenda X 2”, “dă de mâncare la toată echipa”.

- Asta era cheltuială mare.
- Da, da. Eram 20 și ceva de inși. Alta a fost când au cumpărat o mașină, o vechitură de vreo 700 sau 800 de lire. Dacă îți pica la roată, trebuia să vii cu ea la stadion. Nu i-a picat nimănui. În schimb, am prins eu în două zile consecutive “amenda X 3”. Îmi căzuse ceva, ne vânam unul pe altul ca să adunăm bani în bugetul respectiv.

- Spune-ne ce cadou ai primit de Secret Santa!
- Am primit un bilet virtual de avion pe care scria “No return ticket to Bucharest”. Adică, să nu mă mai întorc.

“Am jucat în meciuri aranjate”

- S-a întâmplat să joci într-un meci aranjat în cariera ta?
- S-a întâmplat. La Liga 3, am aflat după ani. Nu prea înțelegeam de ce portarul dă pasele în gât. Cel mai grav e că un băiat foarte, foarte talentat din generația mea s-a accidentat grav în meciul ăla și n-a mai continuat. Flavius Petran îl cheamă.

- Așa…
- Și au fost două meciuri în perioada Steaua. Dar eu tot spun asta, nu știu dacă mă crede cineva. Mie, nouă, în vestiar, nu a venit niciodată cineva să ne zică “vezi că astăzi pierdem!”. A fost meciul cu Viitorul, 2-5, am jucat și am zis: “Ce tot vorbesc toți de blat!?.Eu am fost acolo și nu există așa ceva”. Dacă te uiți la reluările golurilor, vezi că le-a ieșit tot.

- Da, dar Reghecampf a ieșit după meci și a zis că pleacă pentru că nu vrea să participe la așa ceva. 
- Da, știu. N-am înțeles nimic din meciul ăla.

- Și al doilea meci?
- Am avut un meci Urziceni, ei erau aproape de faliment. Am câștigat pe Ghencea (n.r. - singurul meci cu Urziceni în care Gardoș a jucat a fost 5-0, în aprilie 2011, cu Sorin Cârțu antrenor). Din nou, nu ni s-a spus, nu știam nimic, nu știu dacă a fost, doar că mi-a zis antrenorul, nu mai știu cine era: “Acum te-ai găsit și tu să dai pase?!”. Am jucat mijlocaș în meciul ăla și am zis: “Cum adică acum?!”. Făcusem o preluare și am dat o pasă filtrantă foarte bună, era să dăm gol la faza aia. Și antrenorul mi-a zis: “Acum ți-ai găsit să dai pasele astea?!”. “Dar ce are?! Nu asta trebuie să fac?!”.

- Eu mai știu de un meci, un 0-1 cu Vaslui după ce adversarii au venit în seara meciului, iar soția antrenorului vostru, Anamaria Prodan, le-a plătit cazarea celor de la Vaslui.
- Am jucat și în meciul ăla. Dacă e să le luăm pe toate trei, dacă ar fi să dau procente aș spune că ar fi cele mai mici procente (n.r. - să fie blat) S-au intoxicat atunci, le-a fost rău (n.r. - jucătorilor de la FCSB le-a fost rău). Nu știam de asta cu Anamaria, dar a fost un meci foarte ciudat.

- Dacă nu te-ai fi făcut fotbalist, ce ți-ar fi plăcut să faci?
- Tot sportiv, tenis. Nu prea jos, dar mi-ar fi plăcut.

VEZI AICI EMISIUNEA GSP LIVE INTEGRALĂ CU FLORIN GARDOȘ

Citește și: 

EXCLUSIV Cornel Dinu, furibund după România - Belarus: „E de neacceptat așa ceva!” + îl acuză pe Edi Iordănescu că joacă teatru și atacă un lider al naționalei: „Un eșec de jucător”

3 meciuri suspecte de blat cu FCSB și un joc aranjat sigur: „Portarul nostru dădea pasele în gât”

Strigătul unui dublu campion cu FCSB: „Suntem ai nimănui”

Cu ce se ocupă acum Florin Gardoș: „Cea mai bună investiție am făcut-o în Anglia”