Articol de GSP - Publicat luni, 05 februarie 2018 21:39
Într-un interviu EXCLUSIV PRINT în Gazeta Sporturilor de astăzi, președintele CCA, grecul Kyros Vassaras, face bilanţul mandatului său de aproape 4 ani, susţine că "arbitrii români şi-au recâştigat integritatea", anunţă de ce "e un privilegiu să lucrez cu Burleanu" şi care e motivul pentru care nu se va introduce VAR în actualul campionat.
- Sunteți pro sau contra introducerii arbitrajului video în Liga 1?
- Nu sunt împotrivă. Cred că printr-o colaborare corectă, prin instruire și organizare, arbitrii vor fi pregătiți să ajute și să reducă numărul de greșeli făcute pe teren. Încă mai cred că acesta este un experiment și trebuie să-l testăm cu mare atenție înainte să îl implementăm în Liga 1.
- Credeți că va lua din emoția fotbalului, a spectatorilor, a spectacolului în sine?
- Când este folosit într-o manieră corectă, rapidă și fiabilă, cred că va influența pozitiv jocul.
- LPF solicită arbitraj video la cel puțin un meci începând din play-off-ul actual! Se poate realiza așa ceva?
- Din moment ce eu nu am niciun fel de informații, cum să fie posibil așa ceva?
- Există arbitraj video în Italia, Germania, Olanda, ce feed back ați primit din partea celor de acolo? Sunt mulțumiți, nemulțumiți?
- Ei l-au testat, l-au folosit, dar au încercat să-l modifice sau să facă unele ajustări. De asemenea, trebuie să vă reamintesc faptul că este diferit să folosești un experiment cum este VAR pentru o perioadă mai scurtă, cum ar fi la turneele finale ale FIFA, decât pentru un întreg sezon intern. Ar trebui să fie, de asemenea, egal pentru toate echipele, la același număr de meciuri. Dacă noi îl vom folosi aici, trebuie să respectăm protocolul IFAB!
- Hațegan va mai primi șanse pe plan extern după gafa de la Belfast?
- Hațegan este un arbitru din categoria Elite și nu este singurul din lume sau din fotbal care face o singură greșeală după atâtea meciuri! El a acceptat că a greșit și trebuie să primească șanse să-și arate calitățile.
- E un mare eșec faptul că nu va face parte din lotul "centralilor" europeni la CM?
- A candida pe unul dintre cele zece locuri pentru Cupa Mondială din 2018 este o mare realizare și nu o poți îndeplini de fiecare dată. Este primul candidat român care, împreună cu asistenții săi, a fost inclus pe o listă de preselecție, după atâția ani în care nu am avut niciun reprezentant!
- De ce pentru o astfel de greșeală, FIFA taie în carne vie, iar pentru o eroare asemănătoare în Liga 1 arbitrii nu pățesc mai nimic?
- Nu cred că oamenii de fotbal pot spune că este mai corect ca un jucător cu experiență și calități să fie suspendat sau să nu fie folosit pentru o perioadă lungă de timp după o evoluție mai proastă. Din nefericire pentru arbitri, o prestație foarte bună e una așteptată, iar o zi proastă sau un moment prost sunt imposibil de uitat!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”