Articol de Dan Udrea - Publicat vineri, 20 octombrie 2023 19:54 / Actualizat vineri, 20 octombrie 2023 20:45
Astăzi, Ionuț Lupescu a fost instalat oficial la Clubul Sportiv Dinamo, prin intermediul unei conferințe de presă. „Sunt ambiţii foarte mari aici” a fost unul dintre mesajele transmise de Lupescu, care a adus în discuție numele lui Mircea Lucescu, cel care l-a promovat ca fotbalist la seniorii lui Dinamo în anii '80. „M-a sunat aseară Mircea Lucescu, foarte încântat. A spus că dacă e sănătos îşi doreşte foarte mult să vadă noul stadion gata”, a mai spus Lupescu.
GSP l-a căutat pe Mircea Lucescu, cel care continuă să fie antrenor principal activ, la Dinamo Kiev, în ciuda faptului că în vară a împlinit 78 de ani.
- Domnule Lucescu, bună ziua, ce faceți?
- Bună ziua, ce să fac, mă pregătesc de antrenament, aveam discuții cu staff-ul, munca de zi cu zi a unui antrenor.
- Știți că după ultima finală de Grand Slam, Medved i s-a adresat lui Djokovic, după ce a fost învins de sârb: „Când ai de gând să mai încetinești ritmul?”.
- Și vrei să mă întrebi și tu același lucru?
- Da!
- N-am cum să renunț aici. N-am fost laș, nu sunt laș nici acum. Rămân pe baricade!
20 de ania petrecut Mircea Lucescu la Dinamo: 15 ca fotbalist și 5 ca antrenor și a câștigat în cele două decenii 11 trofee, dintre care 8 sunt titluri de campion
- Haideți să vă întreb de Dinamo, mă gândesc că vă face mai multă plăcere!
- Care e subiectul?
- Ionuț Lupescu!
- Am vorbit cu el, e o veste extraordinară că Dinamo a reușit să-l convingă, într-un moment în care el era disponibil, să vină la club și să accepte să lucreze.
- De ce e o veste extraordinară?
- Pentru că el, ca și Răducioiu, e unul dintre copiii lui Dinamo, a fost crescut de acest club de la 10-11 ani. E dedicat, e loial, e văzut ca un dinamovist adevărat. Apoi, el a acumulat o experiență fantastică, a fost jucător, a fost și antrenor, pentru o scurtă perioadă, apoi a lucrat în administrație, inclusiv la UEFA, în zona Golfului. Are lucruri pe care le-a învățat și care vor fi de mare ajutor clubului Dinamo. Felicitări clubului Dinamo că a reușit să-l aducă, e o mare lovitură.
- Știți exact ce anume are ca obiectiv?
- În primul rând, până când stadionul nou va fi gata, să reorganizeze Academia. Nu uitați că Dinamo a produs mereu fotbaliști de mare calitate și acest lucru nu trebuie să dispară din cultura acestui club.
- Când vorbiți de Dinamo unde a acum Lupescu, vă raportați la care Dinamo? Că mai există o echipă în prima ligă și mai e una, a lui Nicolae Badea, în Liga 4?
- Vor ajunge la o înțelegere.
- Ce înțelegere?
- Să fie o singură echipă Dinamo. Nu una, nu două, nu trei. Nu se poate face greșeala pe care au făcut-o cei de la Steaua. Trebuie o singură echipă Dinamo, care să reprezinte întreaga masă imensă a suporterilor dinamoviști. N-ai cum să împarți oamenii, să le zici: voi țineți cu Dinamo acesta, iar voi cu Dinamo celălalt. O absurditate.
17 aniera vârsta lui Lupescu atunci când a debutat în Divizia A, în 1986, sub comanda lui Mircea Lucescu
- Și credeți că se va reuși acest lucru, crearea unei singure echipe Dinamo?
- Prezența lui Ionuț Lupescu acolo îi va aduce pe toți la aceeași masă, are capacitatea de a-i aduna și de a-i face să înțeleagă. Aceasta e ideea lui, un singur Dinamo pentru toți suporterii. Repet, nu două Dinamo sau trei Dinamo!
- V-a surprins reîntoarcerea lui Lupescu?
- După ce am discutat cu el, nu am mai fost surprins. Mi-a spus că a făcut o analiză foarte seriosă și are un plan pentru ceea ce ar putea deveni Dinamo. Repet, până la finalizarea stadionului, e nevoie ca Academia să fie repusă pe picioare. Dinamo are un avantaj imens, pe care alte cluburi nu-l au și care ar trebui valorificat la maximum. Poziționarea din centrul Bucureștiului. Copiii pot fi aduși de părinți extrem de ușor, nu e nevoie să parcurgi ore în trafic. La meciuri la fel, nu ai nevoie să vii cu mașina, se poate merge pe jos, nu depinzi de alte lucruri, să te gândești că n-ai cu ce să ajungi înapoi acasă dacă meciul se temină târziu.
Pentru mine există un singur Dinamo, ambele echipe sunt Dinamo. Ce va fi peste ani, între CS și FC, nu depinde de mine. E ciudat să fie două Dinamo, două Steaua. Dinamo din Liga 4, a lui Nicolae Badea? Aia nu e Dinamo, e o glumă proastă
- Ionuț Lupescu