FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

VIDEO / EXCLUSIV Interviu senzațional cu Wesley Lopes: „Am venit în România pentru bani, nu pentru curve” + „Întreabă-l pe Gigi de câte ori m-a vrut! E nebun, dar e fratele meu”

Al doilea cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, Wesley Lopez (42 de ani), își aduce aminte cu bucurie de cei mai frumoși ani ai săi în fotbal și de Vasluiul lui Adrian Porumboiu.
Al doilea cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, Wesley Lopez (42 de ani), își aduce aminte cu bucurie de cei mai frumoși ani ai săi în fotbal și de Vasluiul lui Adrian Porumboiu.

Articol de - Publicat duminica, 27 august 2023 12:35 / Actualizat duminica, 27 august 2023 15:36

Wesley Lopes (42 de ani), al doilea cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1 (64 de goluri, cu 2 mai puțin decât alt brazilian, Eric), își aduce aminte cu bucurie de cei mai frumoși ani ai săi în fotbal și de Vasluiul lui Adrian Porumboiu.

Wesley a ajuns la Mamaia, fiindcă a fost invitat la un eveniment de fotbal de plajă organizat de cei de la Superbet.

- Wesley, te-ai întors din nou în România, cum e?
- Sunt foarte bucuros că am revenit la a doua mea casă. Să stau aici, la plajă, cu băieții și să-i revăd pe cei cu care am jucat împreună. Sunt foarte bucuros!

Dinamo, interzisă pe „Arcul de Triumf”?! Lovitură pentru „câini”
DINAMO
Dinamo, interzisă pe „Arcul de Triumf”?! Lovitură pentru „câini”

- Te întorci mereu, ce-ți place?
- Tot! Am avut cea mai bună viață aici, la fotbal mă refer. Am făcut istorie. Îmi pare rău doar că n-am câștigat niciun titlu la Vaslui. Dar am avut o echipă foarte bună și de asta îmi și place să stau cu băieții, să vorbim de fotbal. E frumos lucrul ăsta.

VIDEO. Wesley Lopes: „Am venit în România pentru bani, nu pentru curve”

- Îți mai aduci aminte ce gândeai despre România când ai primit oferta de la domnul Porumboiu?
- M-am gândit că muncesc pentru bani și domnul Porumboiu a făcut o ofertă foarte bună. Am venit imediat. Mi-a vorbit corect, mi-a zis că orașul e mic și urât. Dar eu am venit în România cu scopul de a juca fotbal, nu pentru oraș. Trebuie înțeles lucrul acesta. N-am venit pentru oraș, să fiu șmecher și să merg la curve. Am venit să joc și asta trebuie ca lumea să înțeleagă despre mine. Am fost la Vaslui, orașul e micuț, e adevărat, dar n-am venit pentru distracție.

- Ce faci acum?
- Nimic. Stau acasă ! De 7 ani nu mai joc fotbal și stau cu soția și cei doi copii. Am o fetiță de 3 ani, Yasmine și un băiat de 17 ani, Yuri. Asta-i viața! Muncesc să câștig bani, să stau liniștit și să investesc banii pe care-i am unde se poate dezvolta ceva. Dumnezeu m-a ajutat foarte mult. Mai vin prin România. Anul trecut am venit și am stat în București. Sunt invitat din ce în ce mai des. Pentru mine nu este nicio problemă, sunt solicitat, vin. Sunt 10-12 ore de avion și încă 4 pe aici, în România, pe drumuri. Nu contează. Vin cu mare plăcere și cu inima!

- La un moment dat te gândeai la impresariat...
- Vorbim și acum. Am un proiect în Brazilia. Se numește W80. Avem 150 de jucători acolo și avem 8 antrenori și două terenuri mari pe care jucăm. Vreau să dau oportunitatea băieților de acolo, pentru că e foarte important lucrul ăsta. Avem antrenamente tari, pentru valorile care trebuie să existe. Dacă vrea cineva să fie jucător, trebuie să fie responsabil, trebuie profesionalism, trebuie mult de lucru. Așa mă gândesc eu. N-am nicio problemă să se antreneze acolo și apoi să vorbesc cu cineva din România să-l ia. Nu vorbim de bani, ci de oportunitate. Dacă s-ar mai aduce 2-3 Wesley în România, ar fi bine pentru fotbalul românesc. Așa cred eu.

VIDEO. Wesley Jr la Farul? „Am vorbit cu Hagi”

- Lipsesc jucătorii de nivelul la care ai fost tu sau Eric...
- Sincer! Am văzut meciul Farului și l-am văzut pe Rivaldinho. Îmi pare rău că nu mai avem jucători foarte valoroși. Ok, sunt jucători cu valoare, dar nu cum au fost înainte. Uită-te la frații mei Dănciulescu și Marius Niculae. Au fost jucători adevărați! Vorbim de adevărați jucători care au făcut istorie în România. Acum nu se mai vede la fel. Nu mai avem! Trebuie ca federația din România și toți ceilalți să poată să pună România sus, unde a fost. Trebuie să meargă 4-5 echipe în Conference League. Una la Europa League și să mai fie, cu ajutorul lui Dumnezeu, una în Champions League. Toată lumea se mișcă greu! Foarte greu! Dar trebuie să se muncească la asta.

- În toți acești ani te-a întrebat cineva din România de vreun jucător?
- Au mai fost, inclusiv domnul Andone. Mă întreba dacă mai am vreun Wesley. Însă nu trebuie să fie despre bani discuția, ci despre oportunitate. E nevoie să vină jucători buni, nu doar că-s brazilieni sau portughezi. Asta e părerea mea. Știu că nu pot să vorbesc foarte mult, pentru că nu sunt român, dar asta e părerea mea. Și mi-o spun! Uite, și dacă vorbim de Brazilia, care e o țară mare. De națională, care merge "pușcărie"! Vorbim de Brazilia, frate! Se ard toate valorile, totul e șmecherie! La fotbal dacă tu ai șmecherie, e de fapt praf! Nu poate să fie așa! Toată lumea trebuie să fie concentrată la meci, să fie un grup, să tragă toți pentru același lucru. Asta trebuie să facă. Dacă stai cu șmecherie, nu merge și e păcat!

- Băiatul tău cel mare mai joacă fotbal? Cum e?
- Da, da! Anul viitor va merge în Portugalia. Are 3 echipe pe urmele lui. Penafiel, Pacos de Fereira și Vitoria Guimaraes. Am vorbit cu echipele astea și vor să-l ia acolo. Și cu Hagi am vorbit pentru că lui îi plac foarte mult stângacii. Copilul meu e stângaci.

- S-ar putea să-l vedem în România?
- Da, de ce nu? Uite, Rivaldo stă aici cu copilul, cu Rivaldinho. Eu de ce nu l-aș putea aduce pe copilul meu? În primul rând trebuie să fie om. Să muncească și să bage material! Nu trebuie să joace doar pentru că este copilul lui Wesley. Trebuie să-și demonstreze valoarea.

- Dar ce fel de jucător este? Pe ce post joacă?
- Trebuie să vedem. Joacă la mijloc, la fel.. Nu pot să vorbesc foarte mult că sunt tată și aș fi subiectiv. Pentru mine cel mai important este să fie sănătos. Și să fie om! Atât doar că trebuie să muncească pentru că are oportunitate.

VIDEO. Wesley: „Nu m-am văzut niciodată cu Gigi”

- Cât ai fost în România cred că de vreo 3 ori ai fost aproape de FCSB. De ce nu s-a realizat?
- Toată lumea vorbește. Dar trebuie să se înțeleagă că la Vaslui aveam o echipă foarte … Unde-s Wesley sau Sânmărtean, sau Adailton. Toată lumea vorbea de echipa de la Vaslui. Și acum. Păcat că n-am câștigat nimic. Dar toată lumea din România a văzut meciurile de la Vaslui. Uite, Vaslui cu Steaua. Era frumos, erau echipe mari. Și mai e ceva.

- Te rog!
- Domnul Porumboiu a plătit foarte bine și a băgat foarte mulți bani. Păi, Porumbiu dădea o grămadă de bani. Crezi că dacă nu ne plătea, stăteam acolo? Asta a fost! Păcat că nu a continuat!

- De câte ori ai fost aproape să mergi la FCSB?
- De… Trebuie să-i pui întrebarea lui Gigi Becali. Ăsta-i nebun! E fratele meu! Despre mine a vorbit de bine tot timpul frumos și eu la fel. El dă bani și vorbește ce vrea. Pentru mine contează că a fost băiat bun și că vorbește foarte frumos de mine. Asta-i tot ce contează pentru mine.

- Dar nu v-ați văzut niciodată?
- Nu! Doar la telefon. Și-n trecut când am venit în România, am vorbit că vreau să mănânc mici și să beau o bere cu el și el s-a c***t pe mine! Și acum nu mai vreau să-l chem nicăieri. Poate o să stau vreodată cu el, față în față. O să-l pup și gata!

- Când ai plecat în Columbia îți schimbasei părerea despre România. Erai și cu Dayro Moreno acolo.
- Am fost cu Dayro și cu Zapata, da.

- Aveau o părere foarte urâtă despre fotbalul românesc.
- Dayro și Zapata vorbeau de Gigi că e nebun la cap! Și eu vorbesc de Vaslui că era oraș mic și tot așa... Nu asta contează.

VIDEO. Wesley, povești cu Porumboiu: „Le-a zis să vină să bea cu mine ca să joace ca mine”

- Ai simțit vreodată că fotbalul românesc e corupt?
- Nu, niciodată lucru ăsta! Dacă s-a furat vreodată, nu cu mine. N-am știut nimic.

- Spune-ne ceva amuzant cu Adrian Porumboiu! Ai trăit atâtea!
- Am uitat! Hai că-ți dau una! A fost odată la vestiar după meci. A venit domnul Porumboiu și erau acolo Zmeu, Costin și Paul Papp, cred și încă 2 persoane. Le-a spus: "Du-te cu Wesley la bere. Beți bere și faceți la fel ca Wesley. Voi beți apă și fresh-uri și nu jucați nimic. Băga-mi-aș piciorul și …. Wesley, du-te cu băieții la bar și beți bere, vin, whiskey și faci ce vrei cu ei". Pentru Porumboiu eu am făcut totul! Mie îmi place ca-n timpul liber să beau o bere sau un vin. Nu doar eu, ci mulți jucători. Dar când vii pe teren, demonstrează. Asta zicea și Porumboiu, că sunt primul la antrenament și sunt sută la sută mereu. Apoi la meci voiam să fac totul, să fiu cel mai bun. Așa a fost Wesley.

- Circula o poveste, că ai băut 60 și ceva de beri.
- Nu, nu, nu. Uită! N-are nimeni cum să bea 62 de beri. Nu știu cine a zis. Cred că domnul Hizo a zis ceva genul. E corect, Wesley a băut bere, dar n-a băut 62 de beri niciodată.

VIDEO. Wesley: „L-am sunat azi pe Hizo și a început să plângă”

- Care-i antrenorul român care ți-a rămas la inimă?
- Toți! Jur! Azi dimineață l-am sunat pe Hizo și a început să plângă. Plânge de inimă. Mi-a spus că e foarte bucuros că l-am sunat și că n-am uitat de el. I-am spus că iau o mașină și mă duc să stau cu el dacă se simte rău. Omul are 76 de ani, vorbim de o legendă de aici din România. Vorbim de istorie și nu glumim cu lucru ăsta. Îl mai am și pe Marius Lăcătuș care este cu adevărat tatăl meu. Îl am și pe Șumudică. Am lucrat cu el la un meci cu Rapid 2-2 și apoi am plecat. Moldovan a fost primul meu antrenor de la Vaslui. Au fost și Cristian Dulca și Edi Iordănescu, care e acum la națională.

- Cum era Edi Iordănescu atunci?
- Am vorbit și m-am înțeles foarte bine. Se vedea că știe mult fotbal, că înțelege bine.

VIDEO. Wesley: „Neymar nu mai e jucător, e celebritate”

- Cum se vede în Brazilia plecarea lui Neymar?
- Frate, Neymar?! Neymar nu mai e jucător! Dar cine sunt eu să vorbesc despre el? Neymar e celebritate! Neymar nu mai e jucător mare, deși toată lumea îl iubește. Toată lumea îl vrea pe Neymar. Acolo sunt sigur că dă 100 de goluri. Sută la sută! Cine sunt eu, Wesley, să vorbesc urât de Neymar? Sunt nimeni. E doar o părere ce zic. Dar, pentru mine Neymar nu mai e o valoare. E doar celebritate. Dacă era un jucător foarte, foarte tar du-te la City, la o echipă mare, câștigă încă un Champions League. Ia un Balon de Aur, că nu ai. Nici Wesley nu are un Balon de Aur, Ok, se îmbogățește, a ales celebritatea.

- Tu ai făcut bani în fotbal?
- Da, mulți.

- Care a fost cea mai mare primă sau salariu pe care l-ai luat?
- Primă la Vaslui a fost.

- Cât?
- Nu pot să zic. Mult, mult! Eu și mai mulți jucători nu putem vorbi nimic de domnul Porumboiu! Și aici mă refer la bani. Dacă-i ceream ceva, ne zicea: „Câștigă meciul și ai banii. Mergem în Europa League, luați banii, mergem unde, luați banii”. Totul pentru el era bani, dădea bani pentru orice performanță!

- Cât ar valora Wesley azi?
- Nu știu! Fotbalul din România, cel de azi, e mai ușor. Dacă mai slăbesc 7-10 kilograme mai pot juca.

- A fost vreo concurență între tine și Eric?
- Nu! Am mai spus-o și toată lumea știe. Sunt foarte bucuros pentru Eric! Viața mea e în Brazilia, la casa mea. Aici e casa a doua. Pentru Eric casa este aici! El e român! Eu sunt foarte bucuros pentru el că e pe locul 1. Trebuie să rămână pe locul 1! Pentru mine contează că oamenilor din România le-a plăcut ce-am făcut. Unde merg și unde stau la o cafea, lumea mă oprește să vorbesc de fotbal. Asta contează, nu locul 2, nu locul 1. Faptul că lumii i-a plăcut de mine, mă face foarte bucuros!

- Nici unul dintre voi n-a jucat la echipele din București!
- Păcat! Ce să zic? Dacă domnul Porumboiu mi-a dat bani, acolo am stat! Dacă nu-mi dădea banii, sută la sută eram la București. Pentru mine ar fi fost frumos să fi jucat la Steaua, Dinamo sau Rapid.

VIDEO. Wesley: „Ar fi fost o onoare să joc pentru România”

- Ar fi trebuit ca Wesley și Eric să joace pentru naționala României?
- Pentru mine ar fi fost o onoare, dacă s-ar fi putut face lucrul ăsta. Din păcate, nu a fost. Cred că și Eric ar spune la fel. Italia, Spania, Japonia au mulți jucători brazilieni, chiar și Germania. De ce România nu poate să facă asta?

- Cum ar fi arătat naționala României cu Wesley și Eric?
- Nu știu. Vorbind despre mine. Dacă aș fi avut oportunitatea asta aș fi dat sută la sută pentru România pe teren! Sută la sută! Cum am mai spus este a doua casă a mea și inima mea.

Interviu senzațional cu Wesley Lopes: „Am venit în România pentru bani, nu pentru curve” + „Întreabă-l pe Gigi de câte ori m-a vrut! E nebun, dar e fratele meu”

N-o să aleg niciuna dintre Steaua, Dinamo și Rapid. Mie îmi plac toate 3 sau toate 5 dacă e să adaug Craiova și Farul. Am o inimă pentru toți!

- Wesley Lopes

Marius Lăcătuș e ca tatăl meu, îl am la inimă mereu. Pentru el m-am și dus atunci la Poli Iași, îți dai seama. Relație bună eu zic că avut cu toți antrenorii în România

- Wesley Lopes

Frate, fotbalul românesc are nevoie de valoare, cum era și înainte. Nu de străini doar pentru că sunt străini. Uite unde s-a ajuns. Noi aveam atunci 7 echipe în cupele europene, vreo 4-5 prin grupe. Ce diferență!

- Wesley Lopes

64de goluri a marcat Wesley în Liga 1, locul 2 în clasamentul golgeterillor străini all time, după Eric, cu 66

3milioane de euro a primit Vaslui de la Al Hilal pentru Wesely în 2012

76de goluri în 136 de meciuri a strâns Wesley la FC Vaslui

Mai multe articole de actualitate:

Mihai Bendeac l-a imitat pe Gigi Becali la finalul partidei Dinamo - Petrolul: „Facă-se voia Împăratului Hristos! În Giulești dăm cu tămâie!”
DINAMO - PETROLUL 1-1
Mihai Bendeac l-a imitat pe Gigi Becali la finalul partidei Dinamo - Petrolul: „Facă-se voia Împăratului Hristos! În Giulești dăm cu tămâie!”
Șumudică face revoluție la FCU Craiova » Măsură radicală: „Am vorbit cu Prunea”
FCU CRAIOVA
Șumudică face revoluție la FCU Craiova » Măsură radicală: „Am vorbit cu Prunea”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Box
„Am greșit ca părinte la capitolul ăsta!” » Leonard Doroftei, dezvăluire dureroasă pentru GSP: „Am crezut că sunt un tată modern”
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Box
Marele Lennox Lewis, opinie spectaculoasă despre Mike Tyson - Jake Paul: „Știe să lupte la cap și la corp!”
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (3)
VardyParty
VardyParty  •  28 August 2023, 10:12

Respect. 62 de beri sau nu, respect.

mehigh_ms
mehigh_ms  •  28 August 2023, 03:33
Postat de steaua.libera pe 27 August 2023, 14:54

Avea o gambă la fel de mare, însă mai plină decât capul lui Vali Crețu!

ce va mai place sa jigniti...

steaua.libera
steaua.libera  •  27 August 2023, 14:54

Avea o gambă la fel de mare, însă mai plină decât capul lui Vali Crețu!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează