Articol de GSP - Publicat sambata, 11 decembrie 2021 15:37 / Actualizat sambata, 11 decembrie 2021 16:19
Ioan Andone (61 de ani), fost fotbalist și antrenor la Dinamo, a vorbit despre situația alarmantă de la clubul alb-roșu, ajuns pe ultima poziție a clasamentului.
„Fălcosul” așteaptă perioada de transferuri din iarnă. El este convins că, dacă Mircea Rednic aduce 4-5 jucători buni, Dinamo poate evita retrogradarea.
„E o situaţie foarte grea, cum nu cred că a mai fost vreodată la Dinamo. Eu cred că ei pot rezolva situaţia în momentul în care vor reuşi să fie uniţi, în care conducătorii şi jucătorii vor dori acelaşi lucru. Acum nu dau impresia asta. Probabil, în iarnă vor fi modificări în cadrul lotului. Experienţa lui Rednic poate să-i ajute să se salveze.
În formula actuală e foarte greu, sunt atâtea meciuri fără victorie şi jucătorii nu au demonstrat că pot să poarte tricoul lui Dinamo cu cinste. Atunci, normal că trebuie să-ţi doreşti ceva. Nu trebuie să schimbi în totalitate, cu 4-5 jucători noi Dinamo poate să aibă altă faţă în primăvară”, a declarat Andone potrivit Telekom Sport
Nu-i iartă pe fotbaliști
Andone a dezbătut și conflictul dintre Mircea Rednic și liderii vestiarului, câștigat de „Puriu” și îi învinovățește pe jucători.
„Niciunde nu am auzit lucrul ăsta. Acum aud că Rednic nu agreează jucătorii vechi sau foştii dinamovişti. Nu sunt profesionişti, Când gândeşti aşa ca jucător, înseamnă că ai o problemă. Înseamnă că tu vezi greşeala la antrenor, nu la tine.
Întâi trebuie să te urmăreşti tu. Nu joacă Rednic, el pune în practică o tactică, alege un prim 11. Dar tu, când ai intrat în teren, trebuie să câştigi meciul”, a mai precizat Ioan Andone.
Nu e singurul mare dinamovist care îi acuză pe jucători
Claudiu Vaișcovici (59 de ani), fost atacant la Dinamo, dă și el în elevii lui Mircea Rednic, despre care susține că ar trebui vânduți.
„Cred că sunt acolo niște jucători care se cred mai fotbaliști decât sunt. Au mai plecat de pe la Dinamo, plângeau că nu li se dă drumul ca să joace în străinătate și nu au realizat cam nimic pe afară, au ajuns înapoi cu coada între picioare. Au jucat, pe unde s-au dus, tot ce joacă și la Dinamo, aproape nimic.
Sorescu, când a venit nu atingea terenul de ce fugea, am zis că o să fie jucător foarte bun. Dar a ajuns să facă o mie și una de figuri. Trebuia lăsat să se transfere. Dați-le drumul tuturor, ca să nu mai avem scandaluri. Restul, dacă pot să joace, bine. Dacă nu pot să joace, aduceți alții. «Afară cu Rednic! Afară cu Rednic!».
Cum să-l dai pe Rednic, că e antrenorul, scouterul, avocatul, sponsorul echipei... S-au tot schimbat antrenorii și rezultatele tot proaste sunt. Mulțescu, Uhrin, Bonetti, Rednic nu au fost buni, dar jucătorii au fost excelenți! E clar și o problemă la nivel de jucători, la nivel de profesionalism, de dăruire.
Nu sunt în stare să dea un gol, să apere un rezultat, să stea în teren, să domine un adversar... Și de vină e Rednic! Nu cred că trebuie reformat total lotul, dar cred că trebuie renunțat la Sorescu, Matei și Filip, nu la Mircea Rednic”, a spus Vaișcovici.
Citește alte știri din Liga 1:
Victor Becali prevede un viitor sumbru pentru Dinamo: „E la ATI! Ce să facă Rednic? Va retrograda”
Concurență pentru Becali » Nicolae Păun, dorit şi de o echipă din străinătate
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”