Articol de Valentin Șchiopu - Publicat vineri, 05 august 2022 10:56 / Actualizat vineri, 05 august 2022 12:08
La 33 de ani, Ioan Filip trăiește o vară fotbalistică de neuitat. A promovat cu „U” Cluj după un scenariu palpitant și e unul dintre protagoniștii noului sezon de Liga 1, cu un gol și două pase decisive în trei etape.
Folosit de Lincar într-o poziție mai avansată, fostul campion cu Oțelul și Viitorul a livrat ca și cum toată cariera lui ar fi jucat atacant și nu ar fi fost un clasic număr 6.
Filip e unul dintre puținii fotbaliști români în activitate cu prezențe în Champions League. Crescut într-o zonă minieră din Bihor, mijlocașul povestește într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor cum a lucrat cu Hagi sau Dorinel Munteanu, ce a făcut cu tricoul pe care l-a primit de la Rooney după un meci de Champions League și cum a înțeles că, finalmente, munca asiduă e premiată.
Ioan Filip trăiește o vară fotbalistică de neuitat la „U” Cluj
- Pare că ești într-o perioadă de grație. Ai început campionatul cu un gol și două assisturi. S-a schimbat ceva în poziționarea ta în teren care-ți permite să contribui mai mult la jocul ofensiv. A fost ideea lui Lincar?
- Da, joc mai sus acum. Nu mai joc numărul 6 clasic, cu sarcini preponderent defensive. Joc mai mult inter, ne bazăm mult pe pressing, ceea ce mă avantajează pentru că sunt dispus la efort. Toată viața mea am fost bun la alergătură, de asta la un meci ajung la 11-12 kilometri. Mister a văzut asta la mine, că pot să ajut echipa în felul acesta. Sincer, nici eu nu m-am așteptat să iasă atât de bine. Nu prea adunasem pase de gol la Liga 1, fiind mai mult omul care lega jocul la mijlocul terenului. Și uite că, în trei etape, am strâns două pase decisive și un gol.
- Aș menționa și assistul cu Dinamo, din meciul tur al barajului de promovare, o pasă cu exteriorul de 20 de metri
- Da, s-a făcut 2-0 într-un moment important. Golul desprinderii a venit pe un fond de oboseală, cu noi jucând cu un om în minus. Scăpasem în lateral, îl văzusem pe Alex Boiciuc. „I-o dau acuma, nu i-o dau, pare-n ofsaid, mai stau un pic”. Pe urmă n-am mai avut altă soluție decât pasa cu exteriorul. A ieșit, și golul ne-a adus mai aproape de promovare și de Liga 1.
- Ți s-a părut straniu să sărbătorești o promovare în același timp în care clubul la care ai fost căpitan, Dinamo, trăia o adevărată dramă?
- Mi-a plăcut perioada Dinamo, mai ales la început, când a fost Mircea Rednic. Spre sfârșitul contractului am simțit că nu s-au purtat corect cu mine, dar nu vreau să intru în detalii. Ca profesionist, trebuie să-ți faci treaba acolo unde ești plătit, la rece, lucrurile nu pot sta altfel. Uneori te atașezi însă de culori și e mai intens. Dinamo e un club la care am ținut, sper să găsească resurse să o ia de la capăt. S-a întâmplat și cu alte cluburi mari din România care au revenit în prim-plan după o perioadă dificilă.
Ioan Filip a promovat cu „U” Cluj după un scenariu palpitant
- Cum ai trăit caruselul de emoții de la finalul campionatului trecut? La un moment dat păreați ca și promovați direct, apoi s-a pierdut cu Slobozia, cu Sibiul, și toată lumea s-a întors împotriva voastră.
- A fost horror după înfrângerea cu Slobozia. În două meciuri cu ei, în play-off, luaserăm un punct. Era ciudat, ne tot repetam că nu e posibil. Ne-am repliat și am zis că batem Sibiul și suntem la mâna noastră. Gata, nu se mai poate rezolvăm! Am simțit în săptămâna aia multă siguranță. E ultimul meci, la revedere, nu se pune problema. Am pierdut însă și ne-am trezit într-o situație complicată. Parcă a fost mai frumos așa, dar asta o pot spune de abia acum. Barajul era între două echipe cu galeriile înfrățite, greu.
- Euforia aceasta a promovării a trecut. Acum e o cu totul altă realitate. Cum arată „U” Cluj în Liga 1?
- Sincer, parcă e mai ușor decât la Liga a doua. Începutul nostru de sezon e unul promițător, chiar dacă încă n-am câștigat. Cred că am arătat foarte bine, în fața a trei adversare care anul trecut au fost în play-off. Am simțit că se putea mai mult. Am condus în toate cele trei partide și ne-am creat ocazii să închidem jocurile. Nu au reușit și s-a întors. 1-1 cu FCSB, 1-1 cu Craiova, iar la Pitești, după cartonașul roșu, a fost măcel un pic în a doua repriză. Avem câțiva debutanți, dar cu timpul va fi tot mai bine.
- Lincar e un antrenor care n-a ars nicio etapă. A bifat experiențe în toate ligile inferioare. Cum crezi că se manifestă asta în felul în care antrenează și în relația cu voi?
- Da, ne mai povestește cum a fost. E la fel ca-n viață, ai nevoie de tot felul de experiențe ca să știi cum să judeci anumite situații. Și el a avut parte de astfel de experiențe în fotbal. Cred că în diviziile inferioare e mult mai greu decât în prima divizie sau la liga a doua, pentru că mentalitatea jucătorilor e diferită și organizarea cluburilor lasă de dorit. Cred că e importantă experiența asta a lui de a nu arde nicio etapă. Și uite că echipa arată foarte bine, chiar dacă n-am reușit să câștigăm. În scurt timp o să se vadă și-n clasament. O să aducem mai multe puncte, chiar merităm și muncim zi de zi pentru lucrurile astea.
Ioan Filip, unul dintre puținii fotbaliști români în activitate cu prezențe în Champions League
- Ești printre puținii fotbaliști în activitate care au în palmares prezențe în Champions League...
- Da, doi sunt la „U” Cluj, Alex Chipciu și Paul Pîrvulescu. Mai sunt Camora și Deac, Săpunaru, Dragoș Grigore.
- Tu ai jucat în Champions pentru Oțelul în urmă cu 11 ani. Parcă s-a întâmplat într-o altă viață.
- Da, a fost incredibil. Pe moment cred că n-am realizat ce ni se întâmplă. În prezent, pentru România, să speri să joci în grupele Champions League sună ușor SF. A fost o experiență irepetabilă. Jucam în campionat, apoi urma deplasarea europeană, stadioane fabuloase, jucători excepționali. Te simțeai fotbalist.
- Știu că ai avut un tricou de la Rooney, adversar în grupele UCL cu United. I l-ai făcut cadou lui Csaba Borbely și ai motivat că prietenia e mai presus de un suvenir...
- Când am ajuns la Galați, la 21 de ani, pentru primul contact cu o echipă din Liga 1, am urcat în autocar și am întrebat unde am și eu un loc liber. Fiind și el orădean, Ciobi mi-a făcut semn să mă așez lângă el. Și acum mai vorbim, am păstrat legătura. Am legat o prietenie, mi-a fost mereu aproape și m-a ajutat și când îmi era greu. Spre sfârșitul acelui campionat, când ne băteam la titlu, mi-a zis că atunci când voi juca în Champions League, primul tricou pe care o să-l iau de la cineva important să i-l dau lui. Știa că nu va mai continua la Galați. După ce s-a terminat campionatul, contractul lui s-a încheiat și a plecat. I-am dăruit tricoul cu mare drag.
- Unde jucai când te-a ochit Oțelul?
- Eram la FC Bihor, probleme cu banii, apoi m-am antrenat o vreme cu Luceafărul Oradea și a venit oferta de la Galați.
- De câte ori a apărut secvența „sunt probleme cu banii” în cariera ta?
- Sigur am auzit-o de câteva ori. Și la Galați, spre sfârșit de contract. La Petrolul aveam un angajament de trei ani, dar după primul sezon a intrat clubul în insolvență. Am zis că nu vreau să rămân, știam la ce se va ajunge după experiența de la Galați. Și la Dinamo au fost probleme spre sfârșit, dar n-am ce să le reproșez pentru că până la urmă mi-am luat banii.
- Câți bani ai pierdut în fotbal, din contracte neonorate?
- Am pierdut vreo 13 luni, cam așa. Deci dacă mi-am propus să mă las la 36 de ani, va mai trebui să joc un an ca să recuperez. Un an din cariera mea l-am jucat pe gratis. Dar până la urmă fotbalul mi-a oferit niște satisfacții care compensează.
- Știi ce e ciudat? Atunci n-aveam stadioane, dar jucam Champions League, acum putem spera cel mult la o calificare în Conference League. Cum îți explici asta?
- Da, din păcate atunci am jucat pe Arena Națională. Mi-ar fi plăcut ca gălățenii să se bucure de acest spectacol la ei acasă. Credeți-mă că la ce entuziasm era atunci, dacă am fi avut la Galați un stadion de 100.000 de locuri s-ar fi umplut până la refuz. Altfel, da, avem infrastructură, dar fotbalul nostru e tot mai slab. Nu am o explicație clară, sincer să fiu. Nu știu ce să zic, poate că atunci jucătorii străini erau mai valoroși, aduceau ceva în plus. Sunt de aceeași părere cu Mihai Stoica, un jucător străin când vine trebuie să joace, să fie mai bun ca românul. Nu poți să aduci jucători străini și să-i ții pe bancă. Și noi avem în România foarte mulți, la FC Argeș, UTA. Am văzut o statistică și spunea că anul acesta sunt cei mai puțini din istoria recentă. A dat și ministrul o lege să fie un procent semnificativ de jucători autohtoni în toate sporturile. Cred că e benefic, dar n-ar trebui să sune așa, că ministerul le impune cluburilor ce să facă. Uite, să luăm exemplul Ungariei, ei nu obligă ci stimulează cluburile să folosească jucători autohtoni, oferind bani în funcție de numărul lor. Și uite că naționala lor a fost prima într-o grupă cu Anglia, Italia, Germania.
- Bine, dar străinii nu blochează ascensiunea unui tânăr jucător. Dacă are valoare, joacă oricum.
- Da, ai dreptate. La Galați, eram cinci jucători sub 21 de ani care încercau să-și facă loc în primul unsprezece. Cinci, și nu era regula de azi cu U21. Azi s-ar putea ca un tânăr să se uite la concurentul său pe post și să-și spună: trebuie să fiu mai bun decât el, e suficient. Or asta e o abordare greșită. Ce faci după ce vei împlini 22 de ani, te lași de fotbal? Trebuie să-ți dorești să fii mai bun, să muncești pentru asta, să fii realist și bărbat în cele din urmă. Nu să te mulțumești doar să fii în competiție cu copiii și să-ți spui: lasă, eu sunt tânăr, nu mă pot compara cu unul care are 100 de meciuri în Liga 1. Ba da, trebuie să-ți dorești mai mult. Până la urmă munca va fi răsplătită. Știi, eu nu am fost cel mai talentat dintre copiii cu care jucam. Eu eram cu sapa, obișnuiam să glumim. Ce face Filip? Sapă, sapă, sapă. Dar am muncit mult și dacă e să am un regret în cariera mea e faptul că n-am tras și mai tare. Dar n-am renunțat niciodată. Când eram un puști și jucam la Liga a treia, cluburile erau obligate să folosească doi juniori. În echipă, de vârsta mea, mai erau fiul patronului și încă un junior care cocheta cu lotul național. Eu cu încă un puști încercam și noi să ne afirmăm. Alergam de rupeam înainte de antrenamente și cei mai mari râdeau de noi. „Alergați degeaba, bă, că la meci joacă ăialalți!”. Până la urmă antrenorul m-a ales pe mine și am jucat eu.
Ioan Filip a înțeles că munca asiduă e premiată
- Tu ai plecat dintr-un sat aflat într-o zonă minieră din Bihor...
- Criștioru de Jos, da. Bunicul lucra la mină. Majoritatea oamenilor din zonă lucrau la mină. Până au venit frații Micula și au făcut, la Ștei, European Drinks.
- Chemical Brothers!
- Da. Eu am plecat din Criștioru la 17 ani. Am mers la Oradea, la Lotus Băile Felix. Jucam în Liga a treia, am promovat și s-a cedat locul la Forex Brașov. Eram un copil dintr-o familie normală, nimic special. Mi-am dorit să joc fotbal. Mă întreba lumea ce fac dacă nu-mi iese. Aveam și un plan B, începusem facultatea la Oradea, și eram pregătit să schimb macazul. Apoi a venit posibilitatea de a merge la Galați, prin intermediul impresarului Codoban. M-am prezentat la antrenamentele lui Dorinel Munteanu. Eram de fapt în probe, dar nu mi-a spus nimeni nimic despre așa ceva.
- Ai ajuns exact în anul în care s-a câștigat campionatul?
- Da, exact, când am ajuns eu trecuseră deja două etape din campionat. Cum spuneam, eram în probe, fără să mi se fi spus asta. Dar eram determinat, alergam, și cred că atitudinea mea l-a convins pe Dorinel să mă oprească. Mă antrenam cu echipa mare și jucam la echipa a doua care era în Divizia C. În Liga 1 am debutat la Craiova, când era nea Piți antrenor. Aveau echipă bună, Dorel Stoica, frații Costea, Găman, Silviu Lung. Craiova lui Mititelu, ultimul meci pe Oblemenco, 5 noiembrie 2010, murise Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l ierte! Săptămâna aceea începuse în forță. A venit Dorinel luni la mine, eram pe teren și făceam pase în doi. S-a apropiat și mi-a zis: vezi că vineri vreau să-ncep cu tine! Până atunci nu mai fusesem nici măcar în lot. Am rămas așa, aoleu, ce se întâmplă! Vorbeam cu Csaba Borbely: auzi ce mi-a zis, că începe cu mine. Ciobi râdea: ei nah, n-are cum, Ioane, nu există! Gabi Giurgiu, care acum e director sportiv la „U” Cluj, juca atunci la Oțelul, dar era suspendat. Marți, la antrenament, m-a abordat din nou Dorinel: 95 la sută joc cu tine! Șansele mai scăzuseră puțin, pierdusem 5 procente de la o zi la alta. Până la urmă am fost titular la Craiova, am bătut 1-0, gol Silviu Ilie, iar Gazeta Sporturilor m-a notat cu 7 sau 8. Debut cu 25.000 de oameni în tribună, la Craiova, a fost fantastic.
- Ce s-a întâmplat pe urmă?
- Următoarea etapă n-am mai fost în lot, eram răcit și a decis să nu mă folosească. Pe finalul campionatului am mai prins o serie bună, ultimele 6 meciuri. Foarte importante, pentru că pierduserăm puțin din avansul pe care-l aveam la un moment dat. Penultimul meci, cu Poli Timișoara, a fost de care pe care. Noi trebuia să câștigăm să fim siguri că suntem campioni. Atmosfera a fost de vis, cu o oră jumătate înainte de startul partidei stadionul era deja plin. Niciodată nu se mai întâmplase asta.
Ioan Filip, despre cum a lucrat cu Hagi sau Dorinel Munteanu
- Hai să vorbim puțin despre antrenori. Ai niște mențiuni speciale printre antrenorii cu care ai lucrat?
- Dorinel organiza foarte bine jocul. Asta ne-a ajutat foarte mult când am câștigat campionatul, eram organizați, aveam atitudine, alerga toată lumea. Trăgeam toți, toți ne dădeam viața cumva. Știam că e singura șansă să obținem ceva, iar Dorinel ne arătase calea. Cum e și marca Diego Simeone, echipa lui e foarte agresivă, se apără foarte bine. Dorinel ne-a arătat că asta e calea spre succes și așa a fost. Cu domnul Hagi la fel, te învață fotbal, știe fotbal, are niște trasee pe care le folosește și acum, și îi merg. Putem face o comparație: Viitorul, cu un antrenor spaniol n-a mai fost la fel, s-a întors Hagi și s-a schimbat totul. Hagi le vede mai repede, asta e senzația. Le vede mai repede și de asta a și fost jucătorul care a fost, pentru că avea viziunea asta, știa ce se întâmplă cu 3-4 secunde înainte. De multe ori nici nu era încă mingea la mine și el îmi striga: diagonală, diagonală! Păi stai un pic, că nici nu e mingea la mine. Intram în posesie și, evident, urma diagonala.
VIDEO. Prezentarea lui Ioan Filip la Universitatea Cluj
Citește mai multe știri din Liga 1:
Becali a deviat un transfer de Bundesliga! Detalii de ultimă oră
)
)
)
)
)
)
)
)
