FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - FARUL

Ioan Ovidiu Sabău pune presiune pe jucători înaintea duelul cu Gică Hagi: „Absolut tot”

Mare parte din lotul lui U Cluj înseamnă fotbaliști - 11 la număr - la care granzii campionatului au renunțat ușor sau pe care i-au pus pe liber în trecutul apropiat.
Mare parte din lotul lui U Cluj înseamnă fotbaliști - 11 la număr - la care granzii campionatului au renunțat ușor sau pe care i-au pus pe liber în trecutul apropiat.

Articol de - Publicat duminica, 03 noiembrie 2024 10:27 / Actualizat duminica, 03 noiembrie 2024 10:27

Duel tare pe malul Someșului între Ioan Ovidiu Sabău și Gică Hagi, U Cluj vs Farul, de la ora 16:00. Antrenorul liderului a prefațat duelul cu fostul său coechipier de la națională și de la Brescia Romena

Ce fotbaliști au fost, ce antrenori sunt! Ioan Ovidiu Sabău și Gheorghe Hagi. Două legende ale fotbalului românesc, membri marcanți ai Generației de Aur, în prezent antrenori la U Cluj, respectiv Farul Constanța.

Ioan Ovidiu Sabău pune presiune pe jucători înaintea duelul cu Gică Hagi: „Absolut tot”
Neluțu Sabău și Gică Hagi, alături de Florin Răducioiu, în tricoul Bresciei Romena, pe vremea când echipa era antrenată de Mircea Lucescu

Ioan Ovidiu Sabău și U Cluj sunt marii performeri ai primei părți a sezonului, conducând clasamentul Superligii. Astăzi, de la ora 16:00, este o confruntare cu Gică Hagi.

Ioan Ovidiu Sabău, mesaj public pentru jucători: „Nu te poți uita în clasament”

„Plecăm cu prima șansă, așa și trebuie să gândim, dar în același timp trebuie respectat adversarul și pregătit foarte bine jocul. E un alt meci, nu te poți uita în clasament și să zici că va fi un meci ușor, pentru că e diferență mare de puncte și noi suntem pe primul loc.

Campionatul este foarte echilibrat. Vrem să câștigăm, vrem să ne continuăm parcursul foarte bun până în momentul de față.

Suntem o echipă matură, echilibrată, care reușește să facă destul de bine ambele faze, cu lipsurile și cu problemele care trebuie să dispară sau să fie mai puține. Trebuie să creștem ca joc, ca identitate, asta ne propunem ca obiectiv, să fim acolo sus.

Nu a fost nimic întâmplător până în momentul de față și în continuare jucătorii trebuie să aibă încredere, dar să nu uite că tot ce am făcut, am făcut pentru că ne-am antrenat foarte bine, am pregătit foarte bine jocurile, iar în timpul meciurilor fiecare jucător a considerat că este echipa lui, pentru care trebuie să dea absolut tot”, a declarat antrenorul alb-negrilor.

2victorii are Sabău în 4 confruntări cu Gică Hagi din postura de antrenor, plus alte două remize

Ioan Ovidiu Sabău despre cum a ajuns U Cluj pe locul 1

Deja U Cluj s-a acomodat de câteva săptămâni cu fotoliul de lider. Acolo unde va începe și returul sezonului regulat.

„La ce schimbări au fost în echipă, câți jucători noi au venit, să ajungi să termini turul de campionat pe primul loc este o performanță. Sigur, este o perioadă frumoasă. De aici încolo, la fel ca până acum, trebuie să arătăm atitudine, caracter și seriozitate.

Putem realiza împreună lucruri foarte foarte frumoase. Deja toată lumea vorbește că U Cluj e pe primul loc. Orice eșec sau semieșec, mai ales acasă, e tratat total diferit, pentru că pentru foarte multă lume, suntem încă o echipă mică.

Mulți se întreabă cum de a ajuns această echipă, cu multe schimbări și un buget de locurile 7-8, să fie pe primul loc. Eu cred că e o muncă de echipă, avem stabilitate financiară.

Acei jucători care au venit, plus cei care au rămas, sunt jucători foarte serioși și au și calitate. Își doresc să se identifice foarte mult cu acest club. Au orgoliul lor de a rămâne în istoria acestui club.

Cei care au venit care, nejucând la echipele lor, au o stare și o ambiție de a demonstra că au valoare. Contează foarte mult și viața lor, familiile lor, faptul că se înțeleg bine. Rezultatele aduc liniște, încredere unii în ceilalți. În același timp, atunci când lucrurile merg mai puțin bine, acolo se vede caracterul, în momentele grele. Să știi să lupți, să îți faci o analiză corectă”, a declarat Neluțu Sabău.

Satisfacția mea e că îi văd pe fani că sunt mândri de cum arată echipa lor. Este echipa lor, fără ei noi nu putem exista. Eu cred că ei ar trebui să se hrănească cu partea asta, este foarte important acest aspect
Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  03 Noiembrie 2024, 10:39

...da...trebuie sa jucati ca niciodata ...sa intelegeti ca farul este o echipa obosita condusa de un faraon obosit...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează