FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - PETROLUL 0-0

„Total nepregătit!” » Lăsat în 10 oameni cu Petrolul, Sabău s-a plâns de arbitraj

Antrenorul lui U Cluj, Ioan Ovdiu Sabău. Foto: Cristi Preda (GSP) +27   FOTO
Antrenorul lui U Cluj, Ioan Ovdiu Sabău. Foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat sambata, 11 noiembrie 2023 18:07 / Actualizat sambata, 11 noiembrie 2023 18:25

După U Cluj - Petrolul 0-0, Ioan Ovidiu Sabău (55 de ani), antrenorul ardelenilor, s-a declarat dezamăgit de arbitrajul lui Florin Andrei, contestând în special eliminarea lui Valentin Gheorghe în minutul 61.

În primul meci al zilei în SuperLigă, U Cluj și Petrolul au „dat-o la pace”, scor final 0-0. Gazdele au jucat în inferioritate numerică ultimele 30 de minute din timpul regulamentar, după ce Valentin Gheorghe a fost eliminat în '61, la doar 4 minute după ce fusese introdus pe teren.

Antrenorul Universității, Ioan Ovidiu Sabău, nu a fost de acord cu decizia „centralului” Florin Andrei. Acesta a considerat că lovitura pe care Gheorghe i-a aplicat-o cu brațul lui Dumitriu a fost de „roșu”, însă „Moțu'” Sabău nu împărtășește viziunea arbitrului.

+22 FOTO

Ioan Ovidiu Sabău, nemulțumit de arbitraj după U Cluj - Petrolul 0-0: „Total nepregătit”

„Foarte ușor dictată eliminarea, și fără să meargă să verifice la VAR. Cred că așa ar fi fost cel mai corect.

Am înțeles că arbitrul de rezervă i-a spus că e galben. Dacă greșesc, îmi cer scuze. Trebuia să meargă să verifice la VAR pentru că n-a fost cu intenție, n-a fost o intrare agresivă. În fotbal duci brațul, te protejezi... eu îl respect pe domnul arbitru, e un băiat foarte serios, dar cred că a venit total nepregătit astăzi.

Etapa ,

Eu zic că era galben acolo. Vali Gheorghe a ridicat mâna să se protejeze, prea ușor a luat cartonaș roșu. Florin Andrei m-a mai arbitrat și mi s-a părut că are o anumită linie, că are curaj și știe să arbitreze, dar azi nu mi-a plăcut.

La fel și la hențul lui Huja. Nici măcar nu dai impresia că a fost sau nu a fost. La fel, lui Mitrea la primul fault îi dai deja galben. Nu știu dacă se interpretează că a fost cu tentă, eu comentez ce am văzut. Nu mi s-a părut în formă arbitrul”, a afirmat Sabău, conform digisport.ro

Referitor la rezultat, Sabău a comentat:

„Sunt mulțumit. Puteam să și pierdem, chiar dacă ei n-au avut ocazii de a marca, doar niște șuturi de la distanță. Noi n-am fost acolo unde trebuia să fim cu atacanții, dar ținând cont de toate problemele din ultima perioadă - accidentări și suspendări -, eu cred că e un rezultat destul de bun.

Sper ca după această pauză să recuperez toți jucătorii, inclusiv pe cei care au o anumită valoare, dar nu se pot exprima la nivelul lor din cauza problemelor fizice”.

U Cluj ocupă acum locul 9 în SuperLigă, cu 20 de puncte acumulate în 16 etape. Până la finalul rundei, ardelenii ar putea fi depășiți de Poli Iași și Oțelul sau UTA, în funcție de rezultatele înregistrate.

 EchipaMVEÎGolaverajFormaPct

VIDEO » Spirite încinse după eliminarea lui Vali Gheorghe

Mai multe știri din Liga 1:

Imagini fabuloase cu Adrian Mititelu Jr., în Ghencea, la un Steaua - Universitatea Craiova » Avea doar 13 ani, iar transformarea e uluitoare

Notele GSP după U Cluj - Petrolul » Care sunt jucătorii care au primit 2 și 4 după prestația de pe Cluj Arena

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Cristian Săpunaru și-a anunțat RETRAGEREA în autocar! Distrus de eliminare, a transmis un mesaj în fața colegilor: „Îmi doream și eu asta”

Șoferii bulgari scapă de radar cu ajutorul unui dispozitiv de 10 lei care le face numărul de înmatriculare „invizibil”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează