Articol de GSP - Publicat luni, 11 aprilie 2022 23:57 / Actualizat marti, 12 aprilie 2022 00:05
FCSB a învins-o clar pe FC Voluntari, scor 4-0. Ion Gheorghe (22 de ani), mijlocașul ilfovenilor, a anunțat că din vară va schimba echipa.
Ion Gheorghe a fost om de bază pentru FC Voluntari în ultimele 4 sezoane, cu peste 30 de apariții în fiecare stagiune. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani a fost introdus în minutul 62 al disputei cu FCSB, iar la final a confirmat că din vară urmează o nouă etapă în cariera lui.
Ion Gheorghe pleacă de la FC Voluntari
„Nu am ajuns la niciun consens. Contractul meu expiră în vară. Pe această cale vreau să le mulțumesc celor de la Voluntari. Îmi doresc să am parte de o nouă provocare, am petrecut deja 4 ani aici. Asta le-am spus și celor din conducere.
Eu mi-am făcut treaba ca înainte, sunt deciziile lui Mister. Acum, că suntem în play-off, poate vrea să își contureze lotul pentru sezonul următor. Sincer, mi-aș dori să plec în afară”, a spus Ion Gheorghe, potrivit Orange Sport.
FOTO / Cele mai tari imagini din FCSB - FC Voluntari 4-0
VIDEO / Mihai Neșu, prezent la FCSB - FC Voluntari: „Prima oară pe Arena Națională”
Mai multe articole din Liga 1:
Liga 1 n-are rival: Botoșani - Sepsi a bătut clar City - Liverpool!
Jovan Markovic, ținta contestatarilor și după gol: „Nu arată a jucător profesionist de fotbal”