Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat sambata, 21 decembrie 2024 18:30 / Actualizat sambata, 21 decembrie 2024 19:27
Ionuț Cercel (18 ani), mijlocașul celor de la Farul, a suferit o accidentare gravă în meciul cu Hermannstadt, din runda cu numărul #21 din Superliga.
Vahid Selimovic (27 de ani), fundașul central de la Hermannstadt, a avut o intrare foarte dură asupra tânărului fotbalist al „marinarilor”, care se află la sezonul de debut în Superliga.
GALERIE FOTO. Ionuț Cercel a suferit o accidentare gravă în meciul Hermannstadt - Farul
În minutul 38 al partidei de la Sibiu, la scorul de 0-0, Ionuț Cercel a ajuns primul la o minge într-un duel pe care l-a dat la mijlocul terenului cu Vahid Selimovic. Stoperul sibienilor a avut o intrare întârziată și l-a lovit pe Cercel la nivelul gleznei piciorului drept, apoi l-a prins pe acesta și cu piciorul care venea din spate.
Fotbalistul lui Gică Hagi a urlat de durere și a rămas pe gazon timp de aproximativ 3 minute, până să fie înlocuit cu Buta.
Accidentarea suferită de Ionuț Cercel este cu atât mai gravă cu cât fotbalistul nu a putut părăsi terenul pe picioare. A fost ajutat de o targă, totul cu doar 4 zile înainte de Crăciun. Pentru această intrare, Selimovic a văzut doar cartonașul galben din partea „centralului” Iulian Călin.
A fost al 9-lea meci în care fotbalistul cotat la 200.000 de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com a jucat pentru echipa lui Gică Hagi. În acest timp, Ionuț Cercel a reușit să ofere o pasă de gol.
Vahid Selimovic, la a doua intrare criminală
Selimovic nu se află la prima intrare de acest gen. Într-un meci dintre Rapid și Hermannstadt, disputat pe 4 noiembrie, stoperul a avut o intrare inconștientă asupra lui Hromada, care a fost grav accidentat. Atunci, Selimovic primise cartonașul roșu (acum doar galben) și 3 etape de suspendare.