Articol de Costin Ștucan - Publicat miercuri, 05 iunie 2019 13:11
Ionuț Negoiță, finanțatorul lui Dinamo, a oferit primele declarații după ce Mircea Rednic a fost demis de pe banca echipei din „Ștefan cel Mare”.
Patronul de la RIN i-a răspuns „Puriului”, cel care declarase în urmă cu două zile că Negoiță nu este deținătorul palmaresului lui Dinamo.
„Tot vorbim despre palmares. M-ar interesa și pe mine să văd cum arată un palmares. Să zică cineva «Uite, domnule, palmaresul e la mine». Trimiterea e pentru toți cei care-și dau cu părerea despre palmares. Dacă nu e o chestie fizică, el este la cel care trăiește, nu la morți”, a declarat Ionuț Negoiță, în exclusivitate pentru GSP.ro.
„N-am fost de acord cu venirea lui Rednic”
Negoiță mai spune că n-a fost de acord încă de la început cu instalarea lui Mircea Rednic pe banca tehnică a lui Dinamo. „Puriul” i-a preluat pe roș-albi în octombrie 2018.
Fără să dea nume, Negoiță îl vizează aici pe fostul președinte al clubului, Alexandru David, cel care ar fi insistat pentru aducerea lui Rednic.
„Vă spun sincer că eu n-am fost de acord cu venirea lui Rednic. Cum eu am zis că nu mă mai implic, le-am zis celor care-l voiau să-și asume și să facă ce știu mai bine. Dar s-au lămurit și ei de niște lucruri.
Cu domnul Rednic m-am întâlnit de două ori. O dată întâmplător, a doua oară programat, pentru că spunea că are o soluție de cumpărare a clubului. Am avut o discuție și cam atât”, a mai spus Negoiță.
...Ionuț Negoiță despre Eugen Neagoe: „Nu-l cunosc pe Neagoe, dar i-am strâns mâna și i-am urat bun venit. I-am zis să facă o treabă serioasă, să încerce cu alți jucători”.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”