FOTBAL  »  Superliga  »  VLOG

GALERIE FOTO IShowSpeed, streamerul maniac după Cristiano Ronaldo, vlog nefiltrat pe străzile din București » Milioanele de urmăritori au avut o concluzie unanimă despre români: „N-am văzut nicăieri în lume!”

Celebrul vlogger american IShowSpeed a făcut o vizită în România și a vizitat mai multe locuri cunoscute din București. +10   FOTO
Celebrul vlogger american IShowSpeed a făcut o vizită în România și a vizitat mai multe locuri cunoscute din București.

Articol de - Publicat vineri, 12 iulie 2024 15:37 / Actualizat vineri, 12 iulie 2024 16:48

Celebrul vlogger american IShowSpeed (19 ani) a făcut o vizită în România și a vizitat mai multe locuri cunoscute din București. Interesantă este reacția avută de urmăritorii lui. Aceștia i-au caracterizat pe români drept cei mai calmi oameni.

IShowSpeed, pe numele său real Darren Jason Watkins Junior, este un vlogger extrem de cunoscut în întreaga lume.

Pe canalul său de YouTube, pe care se joacă și face live-uri de la diferite evenimente, are peste 26 de milioane de abonați, iar de regulă live-urile sale depășesc borna de 100 de mii de privitori. La fel s-a întâmplat și în momentul în care a transmis live scene din călătoria lui în București timp de 3 ore și jumătate.

IShowSpeed, vizită în România. Americanul a mâncat mici în piața Obor

+6 FOTO

Aflat într-un tur al Europei de Est, acesta a ales să facă o scurtă vizită și în București. Îmbrăcat în tricoul naționalei României, IShowSpeed s-a plimbat pe străzile Capitalei însoțit de 5 bodyguarzi și a interacționat cu trecătorii.

Acesta a vizitat centrul Bucureștiului, Casa Poporului, dar a făcut și o vizită în Ferentari, unul dintre cartierele rău famate ale Capitalei. Speed a trecut și prin zona Obor, acolo unde a mâncat mici, apoi a cântat melodia, „Made in Romania”, revenită în prim-plan în ultimele luni.

Americanul este un mare fan al lui Cristiano Ronaldo. A oferit un moment amuzant în momentul în care a observat că un tânăr purta pe stradă un tricou cu numele lui Lionel Messi. Acesta l-a rugat pe adolescent să își dea jos tricoul și i-a oferit altul pe care să îl îmbrace.

Publicul lui IShowSpeed, impresionat de România

Urmăritorii lui IShowSpeed au luat cu asalt secțiunea de comentarii de pe YouTube, iar livestream-ul a strâns aproape 2,5 milioane de vizualizări în doar câteva ore.

  • „N-am văzut nicăieri în lume oameni atât de calmi. Mai relaxați chiar și decât polonezii”
  • „Oamenii din România sunt, de fapt, destul de calmi și respectuoși în comparație cu alte țări”
  • „Speed a trecut literalmente de la cel mai sărac cartier la cel mai extravagant parc acvatic. Contrastul e unul sălbatic”
  • „Există o mulțime de stereotipuri negative despre România, însă adevărul arată că este o țară pașnică cu oameni drăguți”
  • „România pare destul de frumoasă, dar ideea de a ieși pe străzi dimineața a fost și mai bună. Speed a făcut o mișcare bună!”

Speed a făcut o vizită la Therme

Apoi, Speed a făcut o vizită la Therme, un cunoscut centru spa de relaxare. Acolo, acesta a continuat să interacționeze cu fanii.

IShowSpeed este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din întreaga lume. Chiar dacă încă se află la o vârstă fragedă, a reușit să câștige atât de mulți bani încât și-a cumpărat o casă în valoare de 10 milioane de dolari, după cum a mărturisit chiar el într-un podcast.

Acesta a devenit cunoscut în mediul online începând cu anul 2021. De atunci, numele său a devenit cunoscut pe tot globul.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
După victoria în fața lui David Popovici și recordul mondial la 100 metri liber, chinezul Pan Zhanle și-a stabilit un nou mega obiectiv
Jocurile Olimpice
După victoria în fața lui David Popovici și recordul mondial la 100 metri liber, chinezul Pan Zhanle și-a stabilit un nou mega obiectiv
Mircea Lucescu, primul amendament la națională » Pe cine a cerut în noul staff
Nationala
Mircea Lucescu, primul amendament la națională » Pe cine a cerut în noul staff
Mama Sabrinei Voinea a luat o DECIZIE-ȘOC, după scandalul din finala de la sol: „Noi, astăzi, aici am întrerupt gimnastica. Atât am putut suporta!”. Imaginile prin care îi contrazice pe arbitri
Jocurile Olimpice
Mama Sabrinei Voinea a luat o DECIZIE-ȘOC, după scandalul din finala de la sol: „Noi, astăzi, aici am întrerupt gimnastica. Atât am putut suporta!”. Imaginile prin care îi contrazice pe arbitri

Pe ce loc este România în clasamentul medaliilor la Jocurile Olimpice de la Paris 2024

Ce se întâmplă când un sportiv refuză medalia la Jocurile Olimpice » Două cazuri celebre în istorie


Comentarii (12)
poptct
poptct  •  13 Iulie 2024, 09:33

Nu-l urmaresc pe Ishowspeed, dar cei cativa la care ma uit pot sa zic ca acopera bine interactiunea cu omul simplu, zona neglijata de mass media in general. N-as fi ajuns la ei, daca nu wra manipularea din pandemie. Ca e AI, incalzire globala sau mai stiu eu ce, mesajele se transmit unidirectional, indiferent de emitator , iar unii vloggeri reduc dezechilibrul

DogaruG
DogaruG  •  12 Iulie 2024, 21:16

Haos in mintea lui. Cand dai de ceva natural si normal ti se pare iesit din comun deoarece iti dai seama de existenta infima si inventata pe care o aveai pana acuma.

DogaruG
DogaruG  •  12 Iulie 2024, 21:11

Galagie in mintea lui - normal ca i se pare ceva iesit din comun orice existenta fireasca cand viata lui este una superficial -imaginara.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează