Iulian Mihăiescu le atrage atenţia dinamoviştilor: "Lăsaţi Facebook-ul, uitaţi-vă la fotbal!"

"Ce dinamovist ai intervieva dacă ai fi jurnalist pentru o zi?" a fost întrebarea la care au fost solicitaţi jucătorii "cîinilor" să răspundă, iar sondajul l-a oferit drept cîştigător pe Iulian Mihăiescu, 49 de ani, unul dintre secunzii lui Ioan Andone. Este omul de încredere al "Fălcosului", cu care a lucrat şi pe teren, şi ani buni la diverse echipe. Este la Dinamo de aproape 3 decenii, cînd a venit ca atacant de la Flacăra Moreni şi s-a consacrat ca fundaş dreapta în marea echipă a "cîinilor" de la finalul anilor '80. Este, în foarte multe situaţii, omul de legătură dintre echipă şi staff-ul tehnic. Este un tip franc, chiar dacă nu întotdeauna simpatic, dar şi un tip de un umor molipsitor.

- Domnule Mihăiescu, de ce aţi preferat să fiţi secund aproape toată cariera de antrenor?
- Poate că nici eu n-am crezut prea mult în propriile calităţi, poate alţii nu mi-au dat credit cînd ar fi trebuit. Timpul a trecut şi cred că m-am complăcut în a nu fi antrenor principal.

- Aţi lucrat cu Ioan Andone la Dinamo şi la Sportul, ca fotbalist, după care aţi fost împreună, ca secund al lui, la Dinamo, la Al Ettifaq, la Al Ahli Dubai, la ŢSKA Sofia şi, acum, iar la Dinamo. Nu v-aţi plicitisit de el?
- Cu Ando mă cunosc de mult şi avem o vîrstă la care nu ne mai permitem nici să ne certăm, fiindcă nu se ştie dacă mai apucăm să trăim ca să ne împăcăm. Glumesc, evident, fiindcă de la el am învăţat un lucru important: contează, cînd lucrezi cu un om, şi sufletul, şi caracterul.

"Ne simţim de parcă mergem la război"
- Aţi făcut parte dintr-o generaţie celebră a «cîinilor», care a ajuns pînă în semifinalele Cupei Cupelor în 1990. Nu vă deranjează locul 6 de acum?
- Pe toţi dinamoviştii ne omoară această situaţie. Nu mai promitem nimic, că nu sîntem în alegeri parlamentare, dar, sincer, îi văd pe băieţi supermotivaţi, parcă am merge la război. Trebuie să cîştigăm cu orice preţ fiecare meci, iar ei chiar s-au pregătit admirabil.

- Sînt şanse ca Dinamo să scape de acest loc 6, mai ales că şi în sezonul trecut s-a terminat pe această poziţie?
- Eu zic că da, mă gîndesc că locul 3 şi cîştigarea Cupei României ar fi un obiectiv acceptabil, dacă gîndim realist în acest moment. La echipă au rămas muncitorii, fără să minimalizez munca băieţilor care au plecat. Muncitorii din prezent au şi ei talent, dar parcă se gîndesc că nu totul vine de la sine. Dinamo de acum pare o echipă ce a realizat faptul că nu brandul cîştigă un meci, că nu se dă nimeni la o parte din faţa noastră cînd ne vede tricoul roşu.

"Jucam lejer acum"
- Regretaţi vremurile cînd, vorba lui Lupescu sau a lui Borcea, aveaţi 2-0 de la vestiare cînd vă vedeau adversarii tricourile?
- Sînt alte vremuri, alte generaţii. S-a trecut de la abac la calculatorul de mînă, la laptop şi la iPad. Atunci jucam pe maidan pînă seara şi pînă se juleau genunchii de tot, acum totul e computerizat.

- Aţi fi rezistat acum, în fotbalul contemporan?
- Acum? Jucam lejer! N-am fost tehnic şi talentat, dar aveam viteză, forţă şi munceam. Alergam o oră neîntrerupt pe bitum, beam apă de la chiuvetă, mîncam cotlete şi cartofi prăjiţi, dar alergam după stelişti şi la vestiare! Acum o să zică aştia mai tineri: "Hai, bre nea Iulică, te vezi Cruyff!", însă cred că eram titular fără probleme în 2011.

Nevoia de modele şi de extramuncă
- Ce le-aţi transmite jucătorilor de acum?
- Nu mai omorîţi laptop-urile alea, că nu Facebook-ul vă cîştigă meciurile şi pîinea, uitaţi-vă la meciurile de fotbal! Au acces la cele mai mari campionate, prin intermediul televiziunilor sau pe diverse site-uri de internet, să-şi ia nişte modele de jucători şi să-i urmărească pe respectivii cum stau în teren, cum fac linia, cum strîng şi alte feluri de trucuri. Şi să stea liniştiţi peste program la antrenamente, că nu-i mănîncă nimeni.

- Ce vreţi să spuneţi?
- Am eu glumele mele cu fotbaliştii. Acum îi văd dornici de muncă extra, au ajuns ei să mă întrebe dacă mai rămînem după program. Mă fac special că plec după antrenament, ca să-i aud şi să-i văd puşi pe treabă, de genul "Nea Iulică, păi, nu mai rămînem la individualizări după program?!".

- Explicaţi-ne şi nouă, că doar aţi fost apărător: cum a putut lua Dinamo atîtea goluri, 31 la număr, în 18 etape de campionat?
- Sincer, nu pot nici eu să înţeleg clar cum de orice fază banală de atac a adversarilor se putea solda cu gol! Cred că lipsa de comunicare a unei defensive formate din mai multe naţii a dus la încasarea unui număr ruşinos de goluri. De aceea, Moţi şi Grigore, "centralii" de acum, au obligativitatea să ţipe, să conducă apărarea. Nu trebuie să se mişte "pisica" în altă zonă, ca să pice pe altul că a greşit.

Ideal: primul pe teren, primul la şpriţ
- Prin ce poate impresiona Dinamo în primăvară?
- Printr-un grup unit care se sudează acum. De la nea Mircea Lucescu mai ştiu că e bine să ai acţiuni în grup, cu familiile, şi, în general, lucrezi mai uşor cu cei care au relaţii stabile. Pe cei cuminţi şi disciplinaţi îi modelezi mai uşor.

- Ca fost căpitan al lui Dinamo, cum trebuie să fie un lider de echipă?
- Ideal este să fie primul şi pe teren, şi la şpriţ. Ultima, ca o glumă la ceea ce numim "în afara gazonului".

- Ultima întrebare vine de la jucători: Care este fotbalistul preferat?
- Ha, ha!... Am lucrat şi lucrez cu foarte mulţi profesionişti, dar apreciez un jucător care a dat totul pentru club, cu un comportament sportiv exemplar, un familist convins şi eficient pe teren, indiferent de echipa la care activează. Hai să-i zic numele: Ionel Dănciulescu!

"Eu îl luam pe Dănuţ Lupu după antrenamente ca să învăţ cum să mă apăr. Mă făcea o dată, de 10 ori, dar tot îi prindeam şmecheriile. Aşa ar putea face şi tinerii de acum, ca să înveţe de la un coleg"
Iulian Mihăiescu

"Pentru cei care nu suportă criticile la antrenamente şi meciuri, îl citez pe nea Mircea Lucescu: «Cînd nu te mai cert, e de rău, să-ţi fie frică!»"
Iulian Mihăiescu

Vîndut în contul unor brelocuri
O lecţie pentru tinerii care visează să plece cît mai repede în străinătate. A povestit Mihăiescu: "Era să ajung pe la Fortuna Koln, pe la Penarol Montevideo, de n-o mai vedeam pe mama cu anii, sau la o echipă care ţinea de o fabrică de parfumuri, dar, printr-un concurs de împrejurări, am ajuns la Raba Eto Gyor, fiindcă avea nea Vasile Ianul o datorie la unguri. Mai exact, m-a vîndut pe mine ca să nu plătească un xerox, nişte brelocuri şi fanioane şi o maşină de tuns iarba! Acolo, m-au vrăjit ăia cu banii, m-am accidentat şi m-am întors după 3 luni acasă. Una e să joci la Dinamo, o echipă mare în România, alta e să te duci în străinătate, unde se uită toţi la tine şi se întreabă unde e Bucureştiul!".

Sfatul însurătorii
Mihăiescu are un sfat pentru jucătorii mai tineri: "Nu fugiţi de căsătorie! Asta nu înseamnă că de luni, dinamoviştii neînsuraţi trebuie să chiulească de la antrenament şi să meargă la ofiţerul Stării Civile. Eu fac la anul un sfert de secol de căsătorie cu soţia mea, Manuela, care mi-a dăruit două fete, pe Alice şi pe Andrada, iar ceea ce am învăţat în aproape 50 de ani de existenţă este că un fotbalist, cînd se întoarce acasă, trebuie să aibă de la cine auzi o încurajare, o vorbă bună, ceva".

"Alergam de ni se toceau tenişii"
Ce diferenţe vede între Dinamo 2011 şi Dinamo de la finalul anilor '80: "Mircea Lucescu ne impregnase o mentalitate de învingător. Nu te lăsa să faci bişniţă cu aparate video, ci trebuia să-ţi cîştigi pîinea pe teren, de acolo veneau banii. Acum sînt diferenţe de pregătire, dar şi de mentalitate. Înainte făceam antrenamente la Cîmpina, alergam pînă la Nistoreşti de ni se toceau tenişii, acum nu mai poţi să-i ceri unui puşti să facă acest lucru că se uită la tine şi-ţi zice că eşti comunist. «Lasă, bre, că voi jucaţi cu basca în cap sau blătuiaţi!», ni se spune, dar se uită că noi şi Steaua băteam aproape tot în Europa la acea vreme".