Articol de Emanoil Ursache - Publicat luni, 29 ianuarie 2024 20:35 / Actualizat luni, 29 ianuarie 2024 21:41
Mihai Stoica, președintele Consiliului Administrativ al liderului FCSB, a dezvăluit că roș-albaștrii nu au înțeles nimic din tactica antrenorului Ivaylo Petev, la momentul în care au intrat în posesia echipei de start a CSU Craiova pentru derby-ul de duminică pierdut de olteni cu un rușinos 0-3.
Mărturisirea lui Mihai Stoica nu este deloc un compliment pentru tehnicianul bulgar al oltenilor. Stoica a recunoscut că atunci când s-a uitat la rezerve a crezut că, de fapt, sunt titularii de la CSU Craiova.
Ivaylo Petev a „surprins-o” pe FCSB cum nu și-ar fi dorit
În plus, oficialul roș-albaștrilor a precizat și că se aștepta ca FCSB să își învingă rivala, pe CSU Craiova, când a văzut echipa de start trimisă pe teren de către Ivaylo Petev.
„Când am văzut foaia de joc, m-am uitat la rezerve şi am crezut că sunt titularii. Mă aşteptam să nu fie Screciu şi Ivan, dar tot nu puteam să-i aşezăm sub nicio formă. Ne-am adunat toţi, dar nu ne ieşea nimic, nu puteam să-i aşezăm în teren.
Acum foarte mulţi ani, am mers la Craiova, am încercat să-i surprindem pe cei de la Electroputere, să jucăm fără atacant. Ne-am dus în Valea Roşie, Sorin Cârţu era antrenor la Electroputere, noi ne-am dus să-i surprindem, dar i-am surprins atât de tare de ne-au dat cinci.
Chiar mă gândeam că poate ne surprind (n.r.- jucătorii Universităţii Craiova) şi ei cum i-am surprins noi pe cei de la Electroputere. Chiar n-am înţeles nimic, abia pe la încălzire am început să-mi dau seama. A fost puţin complicat pentru ei, dar tot au avut o ocazie imensă prin Mitriţă, după o pasă excelentă a lui Bancu, care e senzaţional pe atac.
Au jucat 4-4-2, cu un romb la mijloc cu Creţu, Căpăţînă, Bancu şi Mitriţă. Au fost folosiţi nişte jucători pe nişte posturi cu care nu erau obişnuiţi”, a declarat Mihai Stoica, conform Orange Sport.
CSU Craiova – FCSB, un 0-3 fără drept de apel
FCSB a zdrobit-o pe Universitatea Craiova, în deplasare, scor 3-0, și păstrează un avans confortabil în fruntea Superligii.
FCSB defilează în lupta spre primul titlu din 2015 încoace, a învins din fugă, duminică seară, o Craiovă debusolată, care nu doar că a ieșit din cursa pentru câștigarea campionatului, dar își periclitează poziția din play-off. Olaru și Coman la butoane, Târnovanu top între buturi, Băluță s-a răzbunat pentru toate injuriile și ironiile la revenirea ca dușman pe „Oblemenco”.
Doar FCSB o mai poate învinge pe FCSB în acest moment în lupta pentru titlu! Este dictonul îmbrățișat de jucătorii lui Gigi Becali, este adevărul crud și pentru adversarii acestei echipe.
Duminică seară, pe „Ion Oblemenco", a părut că este o chestie legată de timp până când roș-albaștrii își vor impune jocul. Universitatea Craiova are condiții și suporteri de top, însă restul e de umplutură. Scorul de 3-0 în favoarea FCSB a venit logic, repetitiv.
Golurile derby-ului au fost marcate pentru liderul Ligii 1 de către Darius Olaru (minutul 45+8 din penalty), Florinel Coman (minutul 50) și David Miculescu (minutul 53).