FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

EXCLUSIV Staff-ul Craiovei, nemulțumit de o vedetă: „Nici nu transpiră în antrenamente!”

Kurtic a dezamăgit la fiecare apariție în tricoul Universității Craiova
Kurtic a dezamăgit la fiecare apariție în tricoul Universității Craiova

Articol de , , - Publicat miercuri, 06 septembrie 2023 10:42 / Actualizat miercuri, 06 septembrie 2023 10:45

Sorin Cârțu, fostul președinte al Universității Craiova, l-a criticat pe Jasmin Kurtic, mijlocașul central în vârstă de 34 de ani pe care oltenii l-au prezentat ca pe o vedetă în vara aceasta. Surse din club povestesc că există nemulțumiri legate și de randamentul din pregătire al slovenului.

Oltenii credeau că Alex Mitriță și Jasmin Kurtic aveau să le transforme echipa într-una capabilă să câștige campionatul, însă randamentul starurilor din mercato nu e atât de bun cum calculau conducătorii și suporterii înainte de pornirea sezonului.

Jovan Markovic, amendat de Craiova: „Avea un kilogram, un kilogram și jumătate în plus”
CSU CRAIOVA
Jovan Markovic, amendat de Craiova: „Avea un kilogram, un kilogram și jumătate în plus”

Jasmin Kurtic dezamăgește, momentan, la Universitatea Craiova

Mitriță a început bine la revenirea sa la Craiova, apoi jocul lui a ajuns să fie unul dezamăgitor. Alex a fost invizibil în eșecul cu Farul, 0-2, după care a avut o prestație dezastruoasă în înfrângerea cu FCSB, 0-3, într-o partidă în care el a greșit decisiv la două dintre golurile pe care le-au înscris roș-albaștrii.

Și mai slab de atât e Kurtic, un mijlocaș al cărui CV este cu mult mai bun decât e al lui Mitriță. Slovenul, un fost titular la Atalanta, la Torino și la Parma, are 34 de ani și se află aproape de încheierea carierei, dar vârsta înaintată nu-i împiedicase pe alb-albaștri să spere că talentul și experiența lui Jasmin vor mai conta.

El a apărut în trei partide din campionat, a fost titular de două ori și a jucat slab de fiecare dată. Cârțu l-a criticat foarte agresiv într-un comentariu din Fanatik după jocul cu FCSB: 

„Băiatul ăsta, de trei etape, am impresia că ne ia la mișto. Fără niciun fel de exagerare! Kurtic este o dezamăgire totală. M-am uitat și l-am urmărit în joc, am zis că poate m-am înșelat în primele două etape. El este doar cu mâinile pe sus, zici că e Sile Dinicu, Celibidache, să dirijeze”. 

Jasmin Kurtic nu mai jucase de 9 luni

Surse din club povestesc că slovenul are același comportament și în antrenamente: „Nu se omoară, nici nu transpiră”. Staff-ul încă mai are încredere că l-ar putea repune pe picioare pe fotbalistul sloven. 

Când a semnat cu Universitatea, Jasmin se afla într-o situație dificilă, el nu mai jucase de nouă luni în vreun meci oficial! În sezonul trecut evoluase pentru PAOK Salonic, însă ultima sa partidă în tricoul formației lui Răzvan Lucescu fusese consemnată în octombrie 2022, iar pentru Craiova a debutat în august anul acesta.

Istoricul lui Kurtic depășește cu mult randamentul pe care l-a produs el de când a ajuns în România. Jasmin a petrecut 11 ani în Italia, timp în care a fost titular la toate echipele pe care le-a reprezentat. 

În perioada aceasta a avut statutul unui om de bază și în naționala Sloveniei, pentru care a evoluat de 83 de ori. Doar că faptele din trecut nu-l mai ajută și astăzi.

Eu am impresia că se consideră foarte prețios și ne tratează superficial. Și partidele, și cu cine joacă, și campionatul: „Ce campionat e ăsta?! Joc din vârfuri”. Kurtic are un CV extraordinar, dar pe noi ne interesează prezentul, degeaba a jucat pe unde a jucat și a avut succes dacă acum nu mai poate!

- Sorin Cârțu, în Fanatik

VIDEO. Mihăiță Pleșan, verdict dur după primele meciuri ale lui Kurtic în tricoul Universității Craiova: „Țeapă!”

Mai multe articole despre CSU Craiova: 

LPF a anunțat când se joacă meciurile amânate din Superligă » Hermannstadt - FCSB e primul
Sepsi - UTA
LPF a anunțat când se joacă meciurile amânate din Superligă » Hermannstadt - FCSB e primul
U Cluj, două mutări de ultimă oră! A dus jucători de la Universitatea Craiova și CFR Cluj
TRANSFERURI
U Cluj, două mutări de ultimă oră! A dus jucători de la Universitatea Craiova și CFR Cluj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (22)
dandana
dandana  •  08 Septembrie 2023, 12:26

Mda! Dar dacă au spus ca omul este asa bun ca nu trebuie sa transpire? Eu nu cred ca este mare vedetă, dar nici prost nu este. Dacă atalanta l-a ținut asa înseamnă căci compensează el prin calitate

ipsilante
ipsilante  •  08 Septembrie 2023, 12:00

Patronul Rotaru aduce "nume mari", cele mai multe, la coada de cariera, cu burtile pline, care "trag pe dreapta" la Stiinta, sa mai incaseze o leafa, inca buna si sigura, fara sa trebuiasca "sa puna osul"... Asa e Kurtic si mai sunt si altii. CS Univ. Cv. a devenit un loc caldut unde chiar daca nu faci nimic, BANII VIN IN CONT NECONDITIONAT si LA TERMEN! Acolo s-a cimentat nu o ECHIPA ci o ADUNATURA de talente ratate sau in curs de, care PROMIT,PROMIT, PROMIT si ofera, de mai multi ani, NIMIC, fara nici un fel de REPERCURSIUNI! Bravo d-le Rotaru! Un club EXEMPLU de "ASA NU"!

ipsilante
ipsilante  •  08 Septembrie 2023, 11:49

Vezi toate comentariile (22)
Comentează