FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Un alt jucător e la un pas să plece de la Dinamo! Azi e termenul limită + poate ajunge la o rivală

Articol de GSP - Publicat luni, 04 ianuarie 2021 08:04 / Actualizat luni, 04 ianuarie 2021 15:19

Spaniolul Juan Camara (28 de ani) nu s-a prezentat duminică la reunirea lui Dinamo, nu se știe dacă va mai reveni la echipă. Ar putea ajunge gratis la CS Universitatea Craiova.

Extrema „câinilor” îi păsuiește până astăzi pe oficialii dinamoviști, așteptând salariile restante. Altfel, memoriu la FIFA și „adio”, nu se va mai întoarce la București dacă nu va primi un semnal pozitiv din partea șefilor. 

Juan Camara s-a răzgândit și ar putea ajunge la Craiova

Mijlocașul a anunțat la finalul anului că își dorește să continue în „Ștefan cel Mare” și că va sosi la reunire. Ibericul le transmisese conducătorilor că își dorește ca ei să rezolve problemele cu banii .

Vreau să rămân, îmi place la Dinamo, m-am acomodat foarte bine și la echipă, și în București. Îmi place foarte mult atmosfera creată de suporteri. Mi-aș dori din tot sufletul să se rezolve situația financiară, chiar vreau să rămân la Dinamo. Dar nu pot continua fără bani! 
- mesajul pe care Juan Camara l-a transmis atât antrenorului, cât și oficialilor roș-albilor

Spaniolul care a fost și la Barcelona este pe lista Craiovei, fiind dorit de patronul Mihai Rotaru. Oltenii l-ar putea lua chiar gratis pe Camara, discută direct cu polonezii de la Jagiellonia, pentru un împrumut până în vară, cu opţiune de cumpărare de 200.000 de euro atunci.

16 meciuria jucat Juan Camara pentru Dinamo. A marcat de două ori

600.000 de euroeste cota lui Camara, potrivit transfermarkt

Lotul prezent la reunirea lui Dinamo: 

  • Mihai Eșanu, Tomas Mejias, Ionuț Șerban, Ahmed Bani, Alexandru Răuță, Florin Bejan, Robert Moldoveanu, Ricardo Grigore, Vlad Achim, Adam Nemec, Geani Grețu, Janusz Gol și Magaye Gueye, Paul Anton, Marco Ehmann, Aleksander Mitrovic, Cătălin Măgureanu, Ahmen Bani, Valentin Borcea și Andrei Radu.

VIDREO Ricardo Grigore, declarații la reunirea dinamoviștilor: „Suporterii au spus că sunt alături de noi. Încă trebuie să avem speranțe!”

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

Dinamo, zi critică: știri de ultimă oră din Ștefan cel Mare! Ce se întâmplă cu echipa lui Pablo Cortacero

EXCLUSIV Cum s-a autosabotat Dinamo ani de zile » Ahmed Bani e doar vârful aisbergului: „Românii au stricat tot, nu spaniolii!”

Citește și:
Bîrligea, un car de nervi! A contestat vehement decizia lui Gigi Becali, l-a sfidat și pe Charalambous: „Ce **** mea face ăsta, mă?”
Superliga
Bîrligea, un car de nervi! A contestat vehement decizia lui Gigi Becali, l-a sfidat și pe Charalambous: „Ce **** mea face ăsta, mă?”
Istvan Kovacs, personajul principal din FCSB - Rapid » Pentru ce a acordat două penalty-uri în 10 minute. Salvat de VAR la o fază
Superliga
Istvan Kovacs, personajul principal din FCSB - Rapid » Pentru ce a acordat două penalty-uri în 10 minute. Salvat de VAR la o fază
Panduru s-a convins astăzi și i-a exclus din lupta la play-off: „Nu au echipă de locurile 1-6”
Superliga
Panduru s-a convins astăzi și i-a exclus din lupta la play-off: „Nu au echipă de locurile 1-6”
Și-a anunțat brusc plecarea de la PSV, după ce s-a întâmplat astăzi!
Campionate
Și-a anunțat brusc plecarea de la PSV, după ce s-a întâmplat astăzi!
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Profit.ro
EXIT din România - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene a închis firma locală
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (2)
557359368547447
Florin Alexandru  •  04 Ianuarie 2021, 16:12
Postat de demolarii pe 04 Ianuarie 2021, 11:08

Am citit despre "dezastru" prorocului Rauta. Are dreptate ca este o "boala veche" , încă de la transferurile lui Marica sau Mitea. Iar daca analizăm și momentele in care au fost transferați jucători ca Mutu, Danciulescu, Stoican,Motiv,Radu Ștefan și mulți alții,devine evident că interesele sforarilor care dirijează păpușile numite patroni,investitori, sau alte funcții, nu au acelasi continut ca și valorile care au dus la obtinerea performantelor clubul Cs Dinamo. M Lucescu a punctat momentul când au început luptele pentru interesele obscure, prin acceptarea proiectului Brescia. Atunci a inceput sa primeze interesele personale ale conducătorilor, care abili au atras de partea lor foste glorii, în detrimentul interesului comunității pe care echipă o reprezenta....si de acolo vedem unde s-a ajuns....80% din știrile sportive vorbesc despre bani, și nu despre joc. Conteaza un trofeu de campion mai mult decât activitatea unei școli de fotbal care sa educe caractere....si apoi ne miram ca in societatea noastra românească derapajele devin regulă, iar normalitatea și bunul simț excepție. Pe drumul acesta Romania doar isi accepta statutul de ghetou a UE....asa cum Dinamo si-a acceptat soarta de a fi exemplu decăderii fotbalului românesc. Ce mi-e Burleanu sau Negoita? Ce mi-e Becali sau S. O. Vântu? Ce mi-e Hagi sau Simona? Aceași nămol, mocirla....sub atenta îndrumare a clasei politice...

O sa primesti Injuraturi ca te-ai luat de"regi ", machedoni de "mari conducatori",mari vedete din tennis.

demolarii
demolarii  •  04 Ianuarie 2021, 11:08

Am citit despre "dezastru" prorocului Rauta. Are dreptate ca este o "boala veche" , încă de la transferurile lui Marica sau Mitea. Iar daca analizăm și momentele in care au fost transferați jucători ca Mutu, Danciulescu, Stoican,Motiv,Radu Ștefan și mulți alții,devine evident că interesele sforarilor care dirijează păpușile numite patroni,investitori, sau alte funcții, nu au acelasi continut ca și valorile care au dus la obtinerea performantelor clubul Cs Dinamo. M Lucescu a punctat momentul când au început luptele pentru interesele obscure, prin acceptarea proiectului Brescia. Atunci a inceput sa primeze interesele personale ale conducătorilor, care abili au atras de partea lor foste glorii, în detrimentul interesului comunității pe care echipă o reprezenta....si de acolo vedem unde s-a ajuns....80% din știrile sportive vorbesc despre bani, și nu despre joc. Conteaza un trofeu de campion mai mult decât activitatea unei școli de fotbal care sa educe caractere....si apoi ne miram ca in societatea noastra românească derapajele devin regulă, iar normalitatea și bunul simț excepție. Pe drumul acesta Romania doar isi accepta statutul de ghetou a UE....asa cum Dinamo si-a acceptat soarta de a fi exemplu decăderii fotbalului românesc. Ce mi-e Burleanu sau Negoita? Ce mi-e Becali sau S. O. Vântu? Ce mi-e Hagi sau Simona? Aceași nămol, mocirla....sub atenta îndrumare a clasei politice...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close