FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Patru dintr-un foc! Zeljko Kopic are semnale pozitive după victoria cu Slobozia: jucătorii de bază revin etapa viitoare!

Articol de - Publicat sambata, 14 septembrie 2024 11:41 / Actualizat sambata, 14 septembrie 2024 13:20

Dinamo a abordat etapa cu Unirea Slobozia (1-0) cu infirmeria plină, însă, în perspectiva meciului de la Galați cu Oțelul, se va putea baza pe patru dintre indisponibilii de ieri. Politic, Opruț, Boateng sunt așteptați în primul 11, Petru Neagu va fi apt și el

Dinamo s-a chinuit vineri seară să învingă nou promovata Unirea Slobozia (1-0). Aceasta și fiindcă echipa a prezentat multe noutăți în primul 11 din cauza celor opt absențe, jucători indisponibili care au privit meciul din tribună.

Zeljko Kopic a fost obligat să încropească o formulă defensivă inedită, cu Sivis în dreapta, Patriche și Licsandru în centrul apărării și cu Amzăr în stânga.

4victorii a bifat Dinamo pe teren propriu în acest sezon de Superligă din tot atâtea meciuri: 4-1 cu Petrolul și cu Gloria Buzău, 2-1 cu Universitatea Craiova și 1-0 cu Unirea Slobozia

Toamna trecută au fost eșecuri pe linie

„Câinii” au trecut cu bine peste un examen destul de important. Chiar dacă s-au duelat cu o nou promovată, formația lui Adrian Mihalcea a avut câteva prestații foarte reușite în startul campionatului.

Ialomițenii au învins Farul la malul mării, apoi au remizat cu FCSB în deplasare, au învins și Sepsi la Sfântu Gheorghe. Bucureștenii au avut probleme în sezonul de toamnă în ultimii ani. În 2023, n-au reușit nicio victorie timp de 3 luni! Și, astfel, au renunțat la Ovidiu Burcă și l-au adus pe Zeljko Kopic.

2remize a obținut Dinamo în toamna 2023, cu CFR Cluj și cu Poli Iași, în rest eșecuri pe linie în Superliga vreme de trei luni. Opt la număr!

Patru vor fi apți pentru Dinamo, alți patru își amână revenirea: Homawoo, Abdallah, Florescu și Bordușanu

Zeljko Kopic n-a avut la dispoziție opt fotbaliști cu Slobozia, indisponibili din cauza diverselor probleme medicale. Totuși, sunt semnale pozitive că situația se va îmbunătăți simțitor în perspectiva rundei cu Oțelul Galați, în deplasare, vinerea viitoare.

Trei dintre titularii startului de sezon sunt așteptați să poată reintra în primul 11. Dennis Politic, Raul Opruț și Kennedy Boateng se vor reface până la confruntarea de la malul Dunării. De asemenea, va fi apt și Petru Neagu.

„Opruț a simțit ceva săptămâna trecută, a încercat, dar nu era 100% apt. Și îl avem pe Amzăr în acea poziție. Decizia a fost să nu riscăm cu el (cu Opruț). Amzăr a făcut un meci bun, așa e când lipsește cineva, e oportunitate pentru un jucător, de aceea îmi doresc să am concurență, calitate pe un post. Pentru mine, e cea mai bună situație ca antrenor.

Politic și Neagu ar trebui să înceapă antrenamentele cu echipa de săptămâna viitoare, de luni. Boateng sper să fie gata pentru următorul meci, Opruț la fel. Josué mai are nevoie de timp, Hakim, Florescu și Bordușanu nu vor fi nici ei apți de joc, mai au nevoie de timp”, a reacționat Kopic la conferința de presă.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Fără precedent » Uluitor ce suspendare a primit Răzvan Lucescu + PAOK, comunicat oficial: „Țintă personală”
Stranieri
Fără precedent » Uluitor ce suspendare a primit Răzvan Lucescu + PAOK, comunicat oficial: „Țintă personală”
Gigi Becali prevede că echipa condusă de frații Pavăl, cei mai bogați români, va deveni un competitor serios: „Peste 2-3 ani promovează!”
Liga 3
Gigi Becali prevede că echipa condusă de frații Pavăl, cei mai bogați români, va deveni un competitor serios: „Peste 2-3 ani promovează!”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, a oferit imaginile anului 2024: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Pe bancă la 75 de ani, Liță Dumitru are o cerere pentru analiștii posturilor TV: „Ilie și ceilalți, vă rog din toată inima, deși nu cred că veți accepta”

CTP, atac fără precedent la adresa lui Ion Țiriac: „Nu se mai poate! Ce a făcut în ultimii ani a fost groaznic”


Comentarii (3)
Barna
Barna  •  14 Septembrie 2024, 19:01

Forza Dinamo!

Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  14 Septembrie 2024, 16:09

Fcsbeul cu toți titularii s-a chinuit si mai mult cu Slobozia! Dacă nu primeau penalty-ul acela ușor, cum altfel, le era si mai greu!

gabineg
gabineg  •  14 Septembrie 2024, 14:21

Mai e și Milanov, care a ieșit șchiopătând din teren aseară.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează