Articol de Cătălin Popescu - Publicat sambata, 29 iunie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 28 iunie 2013 23:21
Giuleştenii n-au apelat la TAS, dar au ajuns tot la mîna elveţienilor. Alb-vişiniii rămîn în Liga 1 dacă "şepcile roşii" se salvează.
Alb-vişiniii sînt în aceste zile cu ochii spre Tribunalul Sportiv de la Lausanne. Deşi se părea că nu mai au nici o şansă de a rămîne în Liga 1, rapidiştii au primit zilele trecute o veste bună din partea lui Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.
"Am obţinut aprobarea pentru ca în viitorul sezon să avem 18 echipe. Mai rămîne ca juriştii să stabilească formula în care vom completa numărul de formaţii. LPF are o opţiune pe care a trimis-o la FRF, dar nu vă pot spune. Pe cale sportivă, Rapid ar putea rămîne în prima ligă", a spus Mitică.
Şeful de la Ligă n-a dorit să detalieze, dar surse autorizate susţin că se aşteaptă decizia celor de la TAS, acolo unde U Cluj, o altă formaţie aflată în insolvenţă, a cerut să fie judecată în speranţa că i se va acorda dreptul de a evolua în Liga 1.
Dacă U Cluj cîştigă în Elveţia, licenţierea va fi suspendată, situaţie în care Rapidul va profita. În caz contrar, pe prima scenă vor fi reprimite Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi. Motivul? Dragomir exclude varianta unui baraj şi vrea să completeze primul eşalon cu două cluburi ce se află în situaţii similare.
Luni se reunesc
Auzind că sînt şanse mari să rămînă în primul eşalon, viitorul patron al Rapidului, Nicu Cristescu, i-a anunţat pe fotbalişti ca luni, la ora 18:00, să se prezinte la Pro Rapid pentru primul antrenament din această vară. Cum programul de pregătire nu a fost stabilit pînă acum, cel mai probabil giuleştenii vor merge într-un stagiu de pregătire în ţară, la munte.
"Am făcut din Viorel Duru cel mai puternic om din fotbalul românesc. Noi sîntem singurii tîmpiţi cu licenţe. E o mare pacoste şi cu regulamentul ăsta. Să luăm exemplul ţărilor europene, unde se foloseşte licenţa doar pentru cupele europene" (Dumitru Dragomir, preşedinte LPF)
"Toate echipele care au retrogradat sportiv sau pe criteriul neîndeplinirii condiţiilor de licenţiere ar trebui să fie pregătite pentru a evolua în prima ligă sezonul următor" (Mircea Sandu, preşedinte FRF)