FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Lacina Traore are un picior mai scurt! + Cum i-au păcălit rușii pe cei de la CFR Cluj

Lacina Traore, la CFR Cluj
Lacina Traore, la CFR Cluj

Articol de - Publicat vineri, 26 iulie 2019 09:00

CFR testează readucerea lui Lacina Traore (29 de ani), însă atacantul care costa 18 milioane de euro în urmă cu șapte ani nu mai e același: accidentările dese și grave i-au dezechilibrat fizicul și nu e clar dacă ar mai fi capabil să joace la un nivel bun.

„M-am întors acasă! Dan Petrescu e ca un tată pentru mine!”. Anunțul pe care l-a făcut Lacina Traore pe prosport.ro a sunat ca un transfer clar, însă revenirea lui la CFR e periclitată de condiția fizică dezastruoasă în care se află atacantul. El a jucat tot mai puțin în ultimii șase ani și cu un randament din ce în ce mai slab.

S-a ales și cu un defect: accidentările grave și dese i-au cauzat un dezechilibru, acum are un picior mai scurt decât celălalt! Piciorul afectat a pierdut și masă musculară, s-a subțiat! Lista afecțiunilor care l-au măcinat pe Traore: rupturi la coapsă, fractură de tibie, ligamente afectate.

Medicii și preparatorii fizici îi indicaseră lui Lacina un program pentru recuperarea capacității piciorului micșorat și subțiat, doar că fotbalistul nu a respectat întocmai programul și a rămas cu acest defect. Conducerea Clujului cunoaște problema și are dubii legate de posibilitatea ca Traore să-și mai recapete forma din trecut. Ivorianul ar trebui să treacă niște teste înainte să-i fie oferit un contract, nu va semna fără să fie verificată starea lui medicală. Deocamdată, doar numele îl mai recomandă ca pe un jucător valoros.

„Nu e rezolvat transferul lui Traore, el nici nu e liber, mai e legat de Ujpest. Și am vrea să vedem și noi care mai e forma jucătorului, în ce stare se află”
Bogdan Mara, manager CFR

Cum i-au păcălit rușii

CFR l-a adus pe Traore în 2008 și l-a vândut după trei ani la Kuban. Formația din Krasnodar l-a dat la Anji pe 18 milioane de euro sau chiar pe 25 de milioane, după surse diverse. Suma oficială nici măcar nu s-a apropiat de valorile vehiculate.

Iuliu Mureșan, fost președinte în Gruia, a explicat la DigiSport cum a fost păcălit clubul: „Noi l-am vândut la Kuban cu patru milioane, apoi echipa din Krasnodar l-a dat la Anji cu 25 de milioane. Aveam o clauză care ne garanta 20 la sută din profitul rezultat în urma unui transfer ulterior al lui Traore, numai că Anji și Kuban au înregistrat transferul în acte cu doar 3,9 milioane de euro. Cum n-a mai rezultat niciun profit, n-am primit niciun ban”.

VEZI ȘI:

OFICIAL / FOTO Mihai Butean a fost prezentat la CFR Cluj!

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (10)
blatistu49
blatistu49  •  26 Iulie 2019, 14:39
Postat de juliusmad pe 26 Iulie 2019, 09:50

si as paria ca astia de la Steaua sunt vinovati sau macar jiji, nu? :))

de loc nu s vinovat doar articole pro ciobanesti de dragul dea critica pe cineva

2182303128564466
Cristi Momir  •  26 Iulie 2019, 13:39

Manevre a la ruși.

1198766430181192
Abigail Laslas  •  26 Iulie 2019, 12:49
Postat de mosierul pe 26 Iulie 2019, 11:47

....păi normal că ăștia din clanul Becali, sunt vinovați de tot răul din fotbalul romanesc... de când au apărut aceste personaje în fotbal , adio calificări la mondiale sau europene... și povestea continuă, merge mai departe...!!!

Și ia dezvolta, rinisti ipocrit, cum de nu s-au calificat din cauza lui

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close