EXCLUSIV // VIDEO Laszlo Balint, detalii mai puțin cunoscute din viața sa » Cel mai dificil moment + ce l-a făcut să devină antrenor

- Domnule Balint, vă rog să împărțiți anii trăiți până acum în calupuri de câte zece ani și să sintetizați totul într-un cuvânt! 
- Prima parte, e cea a copilăriei, cred că aș putea zice că am avut o copilărie fericită, deși vremurile respective nu erau tocmai roz pentru societate. Am crescut într-o familie frumoasă, cu lipsuri e adevărat. Sunt cel mai mic, mai am două surori, ambele mai mari. 

Cred că din acest motiv am avut parte de un tratament preferințial. Cred că FERICIRE e cuvântul potrivit pentru primii 10 ani de viață. Apoi urmează FORMAREA. Pentru că treptat mi-am ales drumul în viață. Tata, Dumnezeu să-l ierte!, a insistat mult ca eu să ajung fotbalist. 

Voia să mă vadă fotbalist. Zicea că dacă viața nu-mi va deschide drumul spre fotbalul de performanță, atunci și-ar fi dorit să fiu medic. El m-a dus de mână la fotbal, la 8 ani. Ușor-ușor ambiția m-a făcut să îmi doresc asta. Deși aveam rezultate foarte bune și la școală. 

Chiar am fost la un liceu foarte bun din Brașov. În momentul în care a trebuit să aleg între medicină și fotbal, am ales fotbalul. Și cred că nu m-am înșelat.

- Perioada între 20 și 30 de ani? 
- STABILIZARE. În această perioadă, treptat, viața mea s-a stabilizat. Am reușit să mă afirm în fotbalul de nivel înalt, mi-am întemeiat o familie. Am parcurs cumva etapele care stabilizează viața unui om. Mă bucur mult că tot ce mi-am propus în viață am reușit. Am o familie frumoasă, de care sunt tare mândru.

- 30-40? 
-PROVOCĂRI. Chiar dacă accidentarea a venit la 28 de ani. Faptul că am fost obligat să iau totul de la zero, asta undeva la 30-31 de ani. A fost o mare provocare. Iar tot ce a însemnat parcursul meu din punct de vedere profesional, faptul că am început de la zero o meserie pe care aveam impresia că o cunosc, dar de fapt nu o cunoșteam deloc. 

Faptul că ești fotbalist nu îți dă niciun argument să spui că ai idee cu ce se mănâncă meseria de antrenor. Practic începutul în meseria asta a fost o mare provocare. Pot spune că am fost norocos pentru că am avut sprijinul primarului de la acea vreme de la Tărlungeni, domnul Iosif Kiss. 

Mi-a zis de la bun început că e convins că o să ajung un antrenor important în România. Până acum cred că nu s-a înșelat. Am parcurs niște etape normale, fiecare an a însemnat un pas înainte, atât ca rezultate, cât și ca dezvoltare personală.

„Accidentarea a fost declanșatorul ideii de a fi antrenor”

- Vă reproșați ceva? Poate lipsa la un eveniment important... 
- Greșeli facem toți! Ideea după care merg eu e să-mi trăiesc viața fără să am regrete. Iar alegerile făcute au fost orientate spre acest crez. N-am regretat nicio decizie. 

- Regrete și reproșuri nu aveți, însă cel mai dificil moment care a fost? 
- Fără îndoială moartea tatălui meu. A fost personajul principal al copilăriei mele, al formării mele ca adult, a avut un rol important în educația mea. A avut o suferință îndelungată, cumva de câte ori plecam de acasă mă întrebam dacă o să-l mai revăd. A fost un moment tare greu pentru mine și familia mea. 

După dispariția sa eu am rămas personajul central, singurul bărbat din familie, a trebuit să fiu un suport și pentru mama. Pentru că mama a avut multe dificultăți atunci. Mă bucur că noi, ca familie, am trecut cu bine. Personal, acesta a fost cel mai greu moment. 

Profesional, a fost acea accidentare de la 29 de ani, o cumpănă mare, a însemnat începutul sfârșitului pentru cariera mea de fotbalist. Dar a fost și un punct de cotitură, a fost declanșatorul pentru intenția mea de a păși pe drumul antrenoratului.

- Care e invenția care are cel mai mare impact asupra dumneavoastră? 
- Tehnologia ne influențează pe toți. Telefonul e cel de care nu m-aș putea desprinde. E o unealtă de care suntem dependenți. Meseria mea presupune interacțiune, de la staff, la conducere și tot așa. Chiar nu pot să-mi imaginez cum ar arăta o zi din viața mea fără telefon. 

Sigur, mai e și distanța de familie, iar telefonul o face să fie un pic mai ușoară. Laptopul ușurează și el munca. O altă unealtă pentru noi. Din fericire mă uit destul de puțin la TV. În general la știrile sportive sau meciuri. E bine că acum sunt și alte platforme, InStat sau Wyscout. Astfel ne putem dispensa puțin de TV.

„Îmi place să am grijă de mine, dar sunt pasionat și de mașini”

- Obișnuiți să vă uitați la emisiunile de analiză? 
- Când am posibilitatea, da. După meciurile mele, nu am timp și starea necesară să mă uit la analize și discuții. Sunt utile! Văd oameni competenți care analizează, care au studii, mă gândesc la Ilie Dumitrescu, Gabi Balint, Basarab Panduru sau Cornel Dinu. Oameni cu voce grea în fotbalul românesc. Mă bucur că posturile TV insistă pe această expertiză a oamenilor cu adevărați competenți din fotbalul românesc. 

- Vă rog să ne spuneți ceva ce lumea nu știe despre dumneavoastră! 
- Păi, dacă nu știe nimeni, ar trebui să rămână secret. Glumesc! Sunt un om deschis, absolut toată lumea care a încercat să relaționeze cu mine, bineînțeles în anumite limite, a văzut că am fost mereu deschis. Îmi place mult să am grijă de mine. În ultima perioadă dedic mult timp acestui aspect. Petrec ceva ore pe zi în sala de forță. Nu să devin un culturist. 

Consider însă că respectul față de propria persoană înseamnă mult. Am grijă la ce mănânc, cum îmi petrec timpul. De asemenea, îmi plac mult mașinile. Asta nu înseamnă că investesc mult, cum au făcut-o alții. Am un BMW X5 acum. Dacă aș avea timp aș face un curs de pilotaj, în primul rând cel defensiv, preventiv. Și, de asemenea, mi-ar plăcea să știu măcar 20% să pilotez precum piloții de raliuri.

- Să ne imaginăm că ați putea chema pe cineva la o cină, un ceai, o cafea, pe cine și ce l-ați întreba? 
- Carlo Ancelotti! Recent am citit cartea despre el, am fost impresionat de feedback-ul marilor fotbaliști, Beckham, Ibra, Ronaldo, toți vorbesc la superlativ despre el. M-ar interesa să știu detalii despre modul de a gestiona cei mai mari fotbaliști din lume. În condițiile în care el a reușit să formeze un mare antrenor, Zinedine Zidane. Aș avea multe întrebări să-i pun lui Carlo. 

- Și dacă n-ar fi ieșit cu fotbalul și nici cu medicina, ce v-ar fi plăcut? 
- Jurnalist sportiv. Îmi place mult să scriu, să citesc și probabil că aș fi rămas cu fotbalul ca un microb pentru mine dacă n-aș fi reușit ca sportiv. Mi-a fost inoculat de la o vârstă foarte fragedă de tata. Poate analist, dar asta ar fi fost dificil dacă nu aveam un background de fotbalist.

32de ani avea Balint când a preluat-o pe Unirea Tărlungeni, prima sa echipă

„Educația e fundamentală”

- Ce-ați schimba dacă ați fi președintele țării o zi? 
- Cam scurt timpul. Pff! Aș încerca să găsesc rapid o modalitate să conving lumea că din punctul de vedere al mentalității nu suntem bine. Avem exemple! Foarte aproape de noi. Putem învăța de la alții. Poporul român e destul de mândru, are impresia că le știe pe toate, nu e așa, trebuie să fim deschiși la minte ca să înțelegem că mentalitatea se formează cu timpul.

Prin mentalitate formăm generațiile următoare. Aici trebuie să conștientizăm că generațiile următoare practic sunt fundamentul unei societăți, iar educație e partea principală în formarea acestor generații. 

- Ce faceți atunci când nu antrenați, aveți timp? 
- Când eram acasă, la Brașov, îmi plăcea să merg în drumeții. Dar, din păcate, în ultimii 2-3 ani nu mai putem face asta, din cauza urșilor. Pentru că ne întâlnim cu urșii și în parc, cum e la Sinaia. E o glumă, dar de fapt nu prea e. Suntem obligați să renunțăm la anumite tabieturi. Pe mine mă încărca foarte tare să ies la o plimbare în natură, în pădure. Nu se mai poate. Numărul urșilor e foarte mare. E tare periculos să mergi în habitatul lor. 

- Ați întâlnit vreunul? - Din fericire nu, cel puțin nu de aproape. Am văzut din mașină, mergeam de la Brașov la București. Zâmbim, dar nu mai e o glumă. E un subiect delicat, sunt oameni care suferă din acest punct de vedere. Am prieteni care locuiesc în Sinaia, au ieșit cu copilul în parc și au dat peste urși. E o situație care ridică niște semne de întrebare. 

- Cum e Balint antrenorul față de Balint jucătorul? 
- Din multe puncte de vedere ca abordare a meseriei se aseamănă. Sunt foarte ambițios, nu-mi place să pierd. Și ca jucător mă transformam când pierdea echipa. La fel e și acum. Caut să găsesc toate modalitățile prin care să aduc jucătorii la mentalitatea de a suferi când echipa pierde. 

OK, e sport, se poate întâmpla, dar e important cum pierdem. Să ne uităm ochi în ochi când ieșim de pe teren, să fim conștienți că am făcut totul, iar dacă am pierdut, atunci să fie doar pentru că adversarul a fost mai bun.

„Mereu sunt pregătit de o nouă provocare”

- Ați fi pregătit de națională dacă vi s-ar propune? 
- Nu se pune problema. Dacă o vrei ca o discuție ipotetică, mă simt pregătit pentru orice provocare. OK, la nivelul experienței mai am de acumulat. Consider că la națională ai nevoie de un bagaj de experiență capabil să-ți asigure o plasă de siguranță. Dar iată că Mirel Rădoi a reușit lucruri importante, deși nu beneficia de o experiență atât de bogată. Îl apreciez, consider că a fost un selecționer bun pentru momentul respectiv. 

- V-ați rupe de munca zilnică? - E o întrebare dificilă, un antrenor obișnuit cu această rutină la un club, unde munca presupune multe ore, în timp ce munca de selecționer prespupune altceva. Nu știu ce să zic. În acest moment sunt foarte axat pe ce fac. Îmi place ce fac, mă trezesc cu multă energie și mult entuziasm, abia aștept să ajung la stadion. Mi-ar fi greu să mă desprind de această rutină. 

- Ce credeți că v-ar fi spus tatăl dumneavoastră acum și în cazul în care ați ajunge vreodată selecționer? 
- Cu siguranță ar fi fost tare mândru. Am o satisfacție că tata a apucat să mă vadă la TV evoluând în Liga 1, deși atunci erau puține meciuri televizate. Se întâmpla undeva în vara lui 2002. Sunt convins că m-ar fi luat în brațe și mi-ar fi zis că-i mândru. 

Sper să fie copilul mândru de mine, acum am alte repere, chiar m-aș bucura să-mi calce pe urme pentru că e un copil cu potențial. A ajuns și el la lotul național, are talent și îi doresc tot binele din lume. E copilul meu, știe bine că depinde doar de el ca să reușească.

84de meciuri are Laszlo Balint pe banca celor de la UTA, unde a ajuns în iulie 2019

Primul gol marcat ca jucător a fost împotriva lui Dinamo, pe un stadion aproape plin. E momentul pe care l-aș retrăi mereu. Dacă aș putea, l-aș da pe repeat. A fost tare frumos

Lipsa de implicare mă supără cel mai tare la fotbaliști. Pentru mine respectul e noțiunea de bază a desfășurării activității de fotbal. Când jucătorii spun că respectă antrenorul, clubul, fanii, atunci trebuie să dea 100% în absolut fiecare activitate a lor

Mereu caut să-mi eficientizez timpul. Iar când chiar am timp liber, prefer un serial sau citesc ceva. Sau să studiez un site specializat. Evit să pierd timpul. Nu suport asta

De la Ancelotti aș lua calmul cu care gestionează momentele, de la Mourinho mi-ar plăcea abilitatea de a gestiona din punct de vedere psihologic grupurile. Are o abilitate fantastică. Iar de la Guardiola inteligența fotbalistică. E fenomenal, din punct de vedere tactic e cel mai bun
-Laszlo Balint, antrenor UTA

Citește alte știri din Liga 1:

Valeriu Iftime anunță că vrea să IASĂ din fotbal: „Da, vreau să mă las! Am alte lucruri de făcut”

Dezvăluiri antologice de la Gloria Bistrița: „Dormea în cada plină cu apă!” + unde s-a ascuns de frica lui „Burebista”