Articol de GSP - Publicat vineri, 10 septembrie 2021 23:55 / Actualizat sambata, 11 septembrie 2021 00:00
Laszlo Balint (42 de ani), antrenorul celor de UTA, a analizat meciul cu Rapid, încheiat la egalitate, scor 2-2. După meci, și Mihai Iosif (46) a comentat rezultatul, printr-o intervenție telefonică la TV.
Cronica meciului UTA - Rapid 2-2
Laszlo Balint, după UTA - Rapid
„Un meci cu încărcătură mare. Am început foarte bine jocul. Primul gol din corner, al doilea cu foarte multă șansă, apoi a fost destul de greu să ne scuturăm din punct de vedere emoțional. După cele două goluri ale lor nu am reușit mare lucru, dar după pauză am reacționat foarte bine, băieții au înțeles foarte bine ce le-am cerut. În repriza a doua, raportul ocaziilor a fost clar în favoarea noastră, Rapid nu știu dacă a ajuns periculos în careul nostru.
Vreau să mulțumesc publicului, a fost o atmosferă fantastică, un meci deosebit. Chiar dacă avem amărăciunea că nu am câștigat, sper că publicul a plecat mulțumit. Am demonstrat că avem forță, că putem să ne creăm ocazii, chiar dacă Rapid a coborât foarte mult am demonstrat că suntem capabili să ne creăm ocazii.
Le-am spus băieților că acest meci trebuie să fie o lecție importantă pentru noi, pentru că au fost două reprize diametral opuse. A doua, poate cea mai bună făcută de noi în acest sezon. Asta spune multe despre încredere în propriile forțe, despre aportul jucătorilor veniți de pe bancă. Mă bucur că antrenez un grup frumos, niște băieți cu caracter, care cred în potențialul echipei. Sper să facem lucruri frumoase și de acum înainte”, a spus Balint la DigiSport.
Avem deplasare la Sepsi, apoi Cupa și CFR acasă. Este un program frumos, toate meciurile sunt dificile, sper să fim cu toții sănătoși pentru că va fi o perioadă încărcată. Avem două deplasări lungi, sperăm să facem față cu brio. De mâine deja încercăm să ne concentrăm pe ce avem de făcut.
- Laszlo Balint, antrenor UTA
Mihai Iosif: „Ne-am mișcat în reluare la comunicare”
Absent de pe bancă și aflat în imposibilitatea de a se prezenta la interviu din postura de antrenor pentru că nu deține licențele necesare, Mihai Iosif a intervenit telefonic după meci, la „DigiSport Special”. El a încercat să-și coordoneze echipa de la „oficială”, discutând cu preparatorul fizic, dar a întâmpinat dificultăți.
„Am discutat direct cu preparatorul fizic, dar cam greu. Nu se auzea bine, se întrerupea. Ne-am mișcat cam în reluare la această comunicare. Eram pregătiți tehnologic, dar asta a fost.
Ieșirea lui Goge ne-a dereglat total, nu am avut dublură înainte de meci ca fundaș dreapta. Nu am avut altă soluție, niciuna. Apoi Albu a suferit și el niște contracturi și nu mai aveam fundaș dreapta. Aveam două goluri pe neatenții. Per total, cred că a fost un rezultat echitabil. Faptul că am fost egalați pe final ne întristează puțin, dar ținând cont de anumiți factori, cred că am câștigat un punct, nu am pierdut două”, a spus Iosif.
Antrenorul nou-promovatei a abordat și subiectul negocierilor cu Hatem Ben Arfa: „Sunt negocieri, încă nu s-au închis. Știe Nico, el vă poate da mai multe informații. Ar fi cel mai răsunător fotbalist străin care a fost în România”.
Clasament Liga 1: Rapid și UTA, pe podium
FOTO. Cele mai tari imagini din UTA - Rapid 2-2
Citește mai multe știri despre UTA - Rapid:
UTA riscă să joace cu porțile închise » Bannere rasiste în serie la meciul cu Rapid
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!