FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

VIDEO / EXCLUSIV „Lennon își înmormânta mama, iar în Giulești era înjurat” » Perspectivă diferită despre criza Rapidului: „Nu suntem pe niciun trend al fotbalului european”

Neil Lennon a venit în această vară la Rapid / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Neil Lennon a venit în această vară la Rapid / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat joi, 15 august 2024 16:13 / Actualizat joi, 15 august 2024 16:25

Ultima dată director sportiv la Dinamo, Gabi Glăvan a fost invitat la GSP Live și a vorbit, printre altele, despre criza Rapidului  ♦ Glăvan explică de ce Neil Lennon are un start dificil în România și consideră că britanicului ar trebui să i se acorde timp.

„E o perioadă de adaptare a noului staff. Noi ne gândim așa: «Lennon nu se adaptează la fotbalul nostru». Acum, am eu o întrebare: nu cumva noi nu suntem adaptați la fotbal în general? Social, cultural și tehnico-tactic, noi nu suntem pe niciun trend al fotbalului european!”, a punctat Glăvan, la GSP Live.

VIDEO. Gabi Glăvan: „Nu mai înțelegem ce se întâmplă în fotbal”

Omul de fotbal specializat în analiză și scouting și-a dezvoltat ideea:

Social. Omul ăsta a fost plecat la înmormântarea mamei lui. În acel moment, pe Giulești i se striga demisia și era înjurat. Nu poți după 3 săptămâni să jignești un om și să-i ceri demisia. Ne uităm și la Hagi ce pățește, care a investit banii lui, a luat două campionate, e cel mai mare jucător din istoria României, unul dintre cei mai buni antrenori români, iar din spate i se spune când să-l schimbe pe Rivaldinho. După 3 săptămâni, lui Lennon i se cere demisia. Poate să zică asta unul și pe afară, se mai aude și în străinătate, dar e izolat. M-am uitat la Hermannstadt cu Slobozia și n-am auzit să încurajeze cineva echipa, auzeam doar țipete, critici. Lumea nu mai vine la stadion să susțină. Sunt echipele de tradiție, cu galerii, restul vin din curiozitate și să-i certe pe jucători.

Cultural. Noi nu știm ce înseamnă cultura unui club. Primul lucru pe care trebuie să-l știi e misiunea clubului: ce vrem, de ce existăm. Pe noi nu ne interesează, suntem ignoranți la acest capitol. Trebuie să ai o cultură și o strategie. Pe noi ne interesează doar să câștigăm de la o sâmbătă la alta.

Tehnico-tactic. Afară, toată lumea face presing ultraofensiv, se apără 1 la 1 pe tot terenul, își iau jucători care sunt buni fizic și își asumă un fotbal spectaculos, pentru că așa vin oamenii și sponsorii către echipă. La noi, ai pierdut mingea, te-ai retras în jumătatea ta, iar la niște jucători de 30 de ani strigă antrenorul de pe margine: «Mută», de pe dreapta pe stânga. Nu mai strigă nimeni așa în lume. În Premier League, se termină meciurile 4-2, 5-3, nu e nicio supărare. La noi, după un asemenea meci, e ceva dezastruos, o problemă imensă. Noi nu ne la raportăm corect la acest fenomen, nu mai înțelegem ce se întâmplă în fotbal”.

„Lennon își înmormânta mama, iar în Giulești era înjurat” » Perspectivă diferită despre criza Rapidului: „Nu suntem pe niciun trend al fotbalului european”
Gabriel Glăvan / foto: Instagram

Gabi Glăvan: „Rapid, printre cele mai slabe echipe la câștigarea mingii a doua”

Glăvan, care a lucrat și la Rapid în urmă cu mai mulți ani, e de părere că Lennon nu trebuie judecat după numai câteva meciuri: „Campionatul nu se termină după 4 etape, lucrurile se pot redresa. Stai să se adapteze puțin jucătorii, ei s-au antrenat două luni și au lucrat un sistem tactic, iar acum trebuie să antreneze alt sistem”.

În același timp, Gabi Glăvan explică în detaliu cu ce probleme s-a confruntat Lennon la Rapid din cauza sistemului pe care l-a ales inițial, 3-5-2. După ce conducerea i-a cerut să modifice modulul de joc, antrenorul nord-irlandez a ales sistemul 4-2-3-1, însă a obținut doar un rezultat de egalitate cu Gloria Buzău, 1-1.

Problema Rapidului în primele 4 etape a fost inferioritatea de la mijlocul terenului. Aveau doi mijlocași centrali contra 3 jucători adverși și nici nu aveau cei mai puternici fotbaliști pe fiecare poziție, cum câștiga CFR campionate cu Boateng, Djokovic.

Tipologia campionatului nostru se bazează pe dueluri individuale, pentru că ritmul este lent. Un ritm lent favorizează duelurile individuale, un ritm rapid favorizează tehnica în regim de viteză. Într-un ritm lent, ai nevoie de jucători puternici la mijloc. Problema asta am avut-o și noi la Dinamo sezonul trecut, când nu ne-am permis jucătorii pe care ar fi trebuit să-i luăm la mijloc.

Rapid în primele etape a fost printre cele mai slabe echipe la câștigarea mingii a doua. Aici e o problemă.

La mijlocul terenului, n-au venit foarte mulți jucători noi. Au jucat la mijloc cu Petrila și cu Papeau, jucători de bandă, cu calități ofensive, și au lăsat un singur jucător, pe Kait, să facă faza defensivă. În tipologia campionatului României, e dificil să te descurci așa”, a precizat Glăvan, la GSP Live.

4 punctea acumulat Rapid în primele 5 etape; se clasează momentan pe locul 13

„Nu mi s-ar părea corect ca Lennon să fie dat afară după 5 etape”

Are viitor Lennon la Rapid? „Depinde cum gestionează conducerea Rapidului tensiunea dintre Lennon și suporteri. Depinde și de rezultate. Dacă Rapid câștigă cu Dinamo, începe să se uite tot, fac 7 puncte... Nu mi s-ar părea corect să fie dat afară după 5 etape. Tind să cred că Rapid e un club serios, care îi oferă încredere unui antrenor care are un contract valabil doi ani”, a răspuns acesta.

Cred că nu a fost o impunere schimbarea sistemului. Era presiune, și de-asta Viorel Moldovan s-a exprimat în felul în care s-a exprimat. Cred că s-au consultat, nu cred că cineva a impus

- Gabi Glăvan

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (12)
Drapid192323
Drapid192323  •  17 August 2024, 21:02
Postat de unurtr pe 16 August 2024, 11:22

Podcastul a fost înainte de înmormântare. Dacă nu știi nimic despre podcast-uri, nu te mai da mare. Podcasturile se înregistrează cu mult timp înainte, se post-procesează, se editează și apoi se dau pe youtube. Nu vorbi dacă nu știi, nu te da ce nu poți să fi.

podcastul a fost făcut a doua zi după ce a plecat în Irlanda,mama lui nu murise.dar când mama ta e pe moarte, tu mergi la podcasturi? Asa ai fi făcut și tu?

unurtr
unurtr  •  16 August 2024, 11:22
Postat de Drapid192323 pe 15 August 2024, 18:05

Dar cum a ajuns pe insula, a sărit direct în podcastul "let me be frank" unde nu părea deloc afectat! Nu l a înjurat nimeni pe Lennon pe Giulesti pana azi, într-adevăr s a strigat demisia . Alții în locul lui,în alte vremuri era pe sine deja !

Podcastul a fost înainte de înmormântare. Dacă nu știi nimic despre podcast-uri, nu te mai da mare. Podcasturile se înregistrează cu mult timp înainte, se post-procesează, se editează și apoi se dau pe youtube. Nu vorbi dacă nu știi, nu te da ce nu poți să fi.

racetrack
racetrack  •  16 August 2024, 10:47

Are dreptate Glavan asta, analiza lui e chiar buna. Poate ca exagereaza putin, dar nu prea mult.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează