Articol de Dan Udrea - Publicat vineri, 20 august 2010 00:00
Arbitrii au fost desfiinţaţi ieri de şefii CCA într-o şedinţă explozivă. Propunerile pentru lista FIFA vor fi făcute exclusiv pe baza notelor din întrecerea internă.
Arbitrajele dezastruoase din debutul sezonului i-au determinat pe conducătorii CCA să-i cheme la raport pe "centrali", iar ieri, într-o şedinţă ţinută la Casa Fotbalului, Vasile Avram şi Dan Petrescu i-au pus la zid pe cei din sală. Mai mult, au trecut şi la ameninţări, vizaţi fiind cei care sînt pe lista FIFA sau vor să ajungă acolo.
"Domnilor, de-acum e clar: traseul vostru internaţional depinde de prestaţiile din ţară. Am să trimit la FIFA clasamentul cu note cu tot"
Vasile Avram, preşedinte CCA
"Pe 24 septembrie trebuie să trimitem propunerile noastre pentru componenţa listei FIFA. Însă de fapt vom trimite clasamentul valoric al arbitrilor, făcut pe baza notelor din rapoartele de joc în perioada septembrie 2009-august 2010. Nu ne interesează, de exemplu, că Balaj şi Tudor, chiar dacă sînt bine plasaţi la UEFA şi FIFA, sînt pe ultimele locuri în întrecerea internă. Trimitem clasamentul aşa cum va fi, iar FIFA îşi rezervă dreptul de a-i alege pe cei 7. Aşa că aveţi grijă: cum arbitraţi aici, aşa o să fiţi şi în Europa!", le-a spus Avram.
Prin această mişcare, nici un arbitru de top din România nu-şi mai asigură practic viitorul pe lista FIFA doar pe baza prestaţiilor bune din meciurile europene. Jocurile din propriul campionat, scandalurile şi marile gafe pe care le-au făcut şi le vor face în Liga 1 vor cîntări decisiv, aşa că miza principală pentru ei va deveni de aici înainte campionatul intern.
40 de mii de euro e cîştigul anual al unui arbitru de talia lui Balaj şi Tudor, cu o poziţie bună pe lista FIFA, mai mult de dublu faţă de un "central" care abia a intrat pe lista FIFA
Cele mai dure acuzaţii lansate ieri de şefii CCA
Vasile Avram:
.... "M-am săturat să tot iau apărarea arbitrilor după fiecare scandal creat de unii dintre voi! Credeţi-mă că nu mai pot, nu mai ştiu ce să fac ca să descopăr cauzele erorilor voastre!"
...."După meciul Steaua - Brăneşti n-am dormit toată noaptea. Azi-noapte la fel. Apoi mi-am dat seama că mă doare ficatu'. În viaţa mea nu m-a durut ficatu' şi am ajuns în situaţia asta din cauza voastră!"
...."Nici nu vă puteţi închipui cît de uşor mi-ar fi să iau nişte măsuri radicale, dar mie îmi place să fac precum neamţul, să măsor de 10 ori şi să tai o dată. Nu ne puneţi în situaţia de a tăia în carne vie!"
Dan Petrescu "Fibră":
...."Trebuie să fim bărbaţi şi să recunoaştem, am avut nişte prestaţii incredibil de slabe. După o muncă de-o vară, în care am analizat fază cu fază ce a fost la Campionatul Mondial, aţi fost foarte superficiali"
...."Unii dintre voi, cînd aţi venit la cursul din vară, probabil că aţi participat ca la film, v-aţi uitat la imagini, apoi aţi susţinut testele fizice şi cred că de atunci nu v-aţi mai scos din geantă echipamentul de antrenament"
...."Noi nu mai sîntem de acord cu astfel de greşeli incredibile! Cine pune în practică regulamentul, cine îşi vede de treabă, bine, cine nu... sînt alţii care aşteaptă"
Dialogul zilei între Avram tatăl şi Avram fiul
Şi-a pus băiatul la punct
La şedinţa de analiză de ieri, un singur arbitru a întîrziat, chiar Marius Avram, fiul şefului CCA. El a încercat să-şi sune părintele pentru a-i spune că nu poate ajunge la timp, dar Vasile Avram i-a respins apelurile, pentru că îşi începuse discursul. După o jumătate de oră de la începutul analizei, Avram jr. a intrat în sală, moment în care tatăl său l-a luat în primire:
- Mariuse, ce-i cu tine de ai venit abia acum?
- Păi, am prins nişte incidente în trafic. Am încercat să te sun să te anunţ, dar mi-ai dat reject la telefon.
- Ştii cumva ce spune regulamentul?
- (dezorientat) Adică?
- Spune că trebuie să iei în calcul şi aceste mici incidente şi să ajungi la timp la joc. Poate că şi atitudinea asta relaxată a unora dintre voi explică într-un fel de ce sîntem unde sîntem. Stai jos acum!
Doar Balaj şi Haţegan pot sta liniştiţi
Dintre cei 7 arbitri care acum sînt pe lista FIFA, doar 2 au avut parte de linişte în ultimul an: Balaj şi Haţegan. Avram şi Deaconu au avut cîteva mici erori, în timp ce Kovacs, Tudor şi Augustus Constantin au distrus partide pe bandă rulantă şi au luat cele mai multe etape de suspendare. Kovacs a stat 6 runde pe tuşă, Tudor a avut cu două mai mult, iar Augustus a fost lider, cu 10 etape! Fiul lui Costică "Vîlcea" e ca şi scos de pe lista FIFA.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”