FOTBAL  »  Superliga  »  ASA - PANDURII ÎNTRERUPT ÎN MINUTUL 45

Liga 1 sub gheață, oficialii LPF sub plapumă! » Detalii incredibile din CULISE: tur de forță pentru o reacție: "Cu gerul nu te pui!"

Articol de GSP - Publicat duminica, 18 decembrie 2016 20:38

Imediat după ce Marius Avram a fluierat finalul meciului dintre ASA Târgu Mureș și Pandurii, partidă abandonată după 45 de minute la 2-0 din cauza refuzului oaspeților de a mai continua pe terenul înghețat, televiziunile deținătoare a drepturilor TV au încercat să obțină primele reacții oficiale din partea LPF pentru a lămuri lucrurile. 

Moderatorul emisiunii "DigiSport Special", Vali Moraru, a dezvăluit că oficialii LPF au fost foarte greu de convins să iasă public pentru a face precizări. 

Președintele Gino Iorgulescu n-a răspuns la telefon, la fel s-a întâmplat cu secretarul general Justin Ștefan.

Nici vicepreședintele Robert Pongracz nu a acceptat să vorbească, el motivând că este în vacanță, în Spania, și că nu cunoaște problema.

De asemenea coordonatorul departamentului de competiții, Mircea Călin, a transmis că nu el este cel care trebuie să dea explicațiile și că acest drept îi revine șefului departamentului de comunicare. Moraru a anunțat însă că nici Marius Mitran n-a fost de găsit la telefon.

Până la urmă secretarul general Justin Ștefan a fost cel care "s-a sacrificat", însă doar la rugămințile insitente ale unui alt om din cadrul Ligii, Octavian Țopa, după cum chiar jurnalistul DigiSport a mărturisit.

După mai bine de 30 de minute de la finalul jocului, Justin Ștefan a reacționat. Concluzia LPF? Vremea, televiziunile și arbitrul sunt vinovații!

"Anotimpul e împotriva noastră şi nu putem să-l controlăm. Aceasta este situaţia infrastructurii fotbalistice din România.

Ar trebui să încercăm să tragem meciurile la o altă oră, mai ales în luna decembrie, dar ne-am lovit de refuzul televiziunilor.

Comisia de Disciplină va determina a cui e vina, noi nu ne putem antepronunţa. Cel care stabileşte practicabilitatea sau impracticabilitatea terenului de joc este arbitrul. Acesta a decis că terenul e practicabil, el a apreciat aşa.

Pandurii îşi va prezenta cazul la Comisia de Disciplină. Dacă se va stabili că terenul e impracticabil, şi sunt dovezi în acest sens, se va merge pe o anumită cale regulamentară", a zis Justin Ștefan la TV Digi. 

Jucătorii celor de la Pandurii au refuzat să revină pe teren în repriza a doua a meciului cu ASA Târgu Mureș. Scorul după 45 de minute era 2-0. Fotbaliștii celor de la Pandurii au acuzat starea gazonului de la Mureș, care în multe porțiuni era înghețat. Cel mai probabil, oltenii vor pierde cu 0-3 la "masa verde". 

GALERIE FOTO IMAGINI HORROR! Cum arata gazonul de la Târgu Mureș cu puțin timp înainte de ASA - Pandurii

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
1576164249379310
Florin Bălănescu  •  18 Decembrie 2016, 23:01

Nişte oficiali iresponsabili se dau la fund; iată ce a înțeles jesepeul din asta: "Detalii... incredibile din CULISE"!!! Duceți-vă, bă împiedicaților la minte, cu ***ă, cu tot, la iarmaroc; deşi nici acolo n-aveți cum să vă vindeți ***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

demolarii
demolarii  •  18 Decembrie 2016, 22:53

Asta e o problema reala, pe care LPF si FRF au bagat-o sub covor. Unde e domnul Duru si comisia de licentiere? Ei stiu cand sa sanctioneze ca scrie in regulament, dar nu stie sa ajute cluburile sa ofere conditii pentru spectacolul oferit. In plus cluburile trebuie sa fie atente ca primesc bani pentru drepturile TV. Cand o echipa joaca pe un teren ca la ASA sau Poli Iasi, sa intre si cu contestatia depusa pe motivul conditiilor improprii, si a lipsei de conditii egale oferite de LPF si FRF pentru competitoare. In cazul in care un jucator se accidenteaza din cauza terenului, toate costurile cu recuperarea si pierderile suferite ca urmare a accidentarii pot fi imputate LPF si FRF ca organizatoare( LPF organizatoarea campionatului, FRF ca si coordonatoare a licentieri si a CCA)....Nu arbitru e vinovat, ci observatorul meciului.....

agiler
agiler  •  18 Decembrie 2016, 21:53
Postat de radumatei pe 18 Decembrie 2016, 21:23

Acum pe bune, chiar ii mai pasa cuiva daca meciurile din liga 1 se mai joaca sau nu? Oricum toate echipele sint praf, nivelul e sub campionatul din San Marino (daca o exista asa ceva), ar trebui trasa la sorti campioana si retrogradatele ca sa nu se mai chinuie jucatorii pe terenuri inghetate.

Da tie iti pasa nu de alta dar e singura competitie in care joaca mimamo.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează