Articol de George Nistor - Publicat duminica, 04 august 2024 21:59 / Actualizat luni, 05 august 2024 00:58
U Cluj a învins-o pe CFR Cluj în Gruia în etapa 4 a Superligii, scor 3-2. Echipa lui Dan Petrescu a condus la pauză grație supergolului înscris de Adrian Păun, dar „șepcile roșii” au întors rezultatul în repriza secundă, când au înscris de 3 ori.
Pentru că pe arena pe care evoluează „Șepcile roșii” decibelii își așteaptă „dadumladaua” din platane, cele două adversare au făcut un schimb de gazde, astfel încât meciul să nu părăsească granițele clujene.
Cronică de George Nistor după CFR - Universitatea 2-3: Nebunie à la Cluj în cel mai tare meci al startului de sezon
Un armistițiu care a dus la o altfel de rivalitate, mai redusă și orientată către gazon. Iar roadele s-au văzut încă din primele minute: ocazii, încleștare, deci avantaj fotbal. A durat doar 45 de minute, pentru ca mai apoi furia tribunelor să se descătușeze.
Ioan Ovidiu Sabău le-a cerut jucătorilor său, înaintea partidei, să arate că sunt bărbați, să se ridice la nivelul duelului, așa cum nu s-a întâmplat în ultima vreme.
Le-a intrat pe o ureche și le-a ieșit pe cealaltă, cel puțin asta s-a văzut în startul de partidă.
Disc Jockey Adrian Păun
Formația lui Dan Petrescu a început tare și sufocant pentru Universitatea, cu pase scurte și teren îndreptat spre atac. Foarte atentă și compactă în apărare, CFR-ul și-a conștientizat statutul și a propus ocazii.
În minutul 5, Louis Munteanu s-a trecut în dreptul primei șanse de gol, cu un șut plasat central, pe jos, de încercare. Spațiile i-au ajutat pe feroviari, însă le-au dat și curaj.
Adrian Păun, plasat în flancul stâng, urmat de kosovarul Thaqi și-au încercat și ei norocul, de la distanță, pentru deschidere de scor și control al stăpânirii jocului.
Ofensiva lor a născut frici pentru U Cluj, mai ales atunci când creatorul este imobilizat. Kader Keita nu i-a lăsat spații de manevră lui Dan Nistor, astfel că U Cluj a părut inertă mare parte din timp.
Pe fondul stabilității, Adrian Păun (24') a marcat golul începutului de sezon, de artist gânditor, după o foarfecă bine așezată, din careu, nu foarte dinamică și plasată acolo unde urăște portarul, aproape de vinclu.
I-a motivat golul
Culmea, după încasarea golului, U Cluj a reacționat pozitiv, în limitele ei. Au apărut forțările din flancuri, încercările de centrare și șuturile de fiecare dată când culoarul a permis.
Ratarea lui Vladislav Blănuță (30'), servit excelent în trei metri, le-a amintit propriilor suporteri de ce vine de la o retrogradată.
Sarabanda nereușitelor a fost completată de Thiam, Masoero și Iulian Cristea, toți blocați in extremis de către Răzvan Sava, aflat într-o formă de zile mari, un alt paradox pentru jucător român dacă ținem cont că portarul se pregătește să semneze cu Udinese.
La revenirea de la cabine, „studenții” au mers pe același fir, ba chiar au și „furat” puțin din posesia CFR-ului.
Louis Munteanu, debut îndrăzneț
Atacantul transferat cu mari eforturi financiare și-a făcut cu prima ocazie debutul pentru noua sa formație. Nouarul mobil a fost cel mai periculos jucător al „Bursucului”, de multe ori fiind faultat ca precauție de către apărarea adversă.
Lipsit de inhibiții, vârful lustruit de Hagi în stagiunea trecută a părut curajos, a încercat combinații în ofensivă și a căutat efectele de parcă s-ar cunoaște de mult timp cu colegii săi. A fost dornic să se conecteze, așa cum și-ar dori orice antrenor.
S-a declanșat nebunia
În minutul 59', Masoero a restabilit egalitatea, servit execelent de Dan Nistor, descătușat de marcaj. Mingea a plutit pe capul argentinianului, iar din acest punct totul s-a anulat.
Ulterior, Matei Ilie a comis henț în propriul careu, iar Radu Petrescu a acordat penalty. Dan Nistor a fost cel care a făcut 2-1, simplu, fără prea mari emoții.
Dan Petrescu s-a dovedit a fi din nou inspirat, introducându-l pe Michael în locul lui Postolachi. Nigerianul, ajutat și de o deviere, a marcat (73') pentru 2-2 și tensiune la cote maxime.
Apoi, într-un final incendiar, Ovidiu Bic a centrat perfect pentru Ovidiu Popescu. Fostul mijlocaș de la FCSB a înscris pentru 3-2, la o fază la care Sava nu a mai putut face minuni.
Sabău a plecat cu toate punctele din Gruia, după un meci început în stilul CFR-ului, în care feroviarii și-au propus să fie mai deschiși în joc decât de obicei.
FINAL » CFR Cluj - U Cluj 2-3
- Au marcat: Adrian Păun '24; Michael '72 / Masoero '59; Nistor '69 (pen.); Ov. Popescu '77
- 12.500 de oameni au asistat la meci - număr oficial.
- U Cluj a intrat în avantaj grație golului înscris de mijlocașul Dan Nistor din penalty. Arbitrul Radu Petrescu a acordat lovitură de pedeapsă pentru alb-negri după ce Blănuță a șutat balonul în brațul lui Matei Ilie, pe care stoperul îl avea depărtat de corp, perpendicular pe poartă.
- Click AICI pentru statistici
CFR Cluj - U Cluj, echipele de start:
CFR CLUJ (4-3-3): Sava - Thaqi, Graovac, M. Ilie, Simao Rocha - Artean, K. Keita, Fică - Postolachi, L. Munteanu, Ad. Păun (cpt.)
Rezerve: Hindrich - Camora, Mogoș, Kresic, Boben, Muhar, Tachtsidis, Deac, Nkololo, Korenica, Bîrligea, Michael
Antrenor: Dan Petrescu
U CLUJ (4-2-3-1): Gertmonas - Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu (cpt.) - Ov. Popescu, Bic - Rață, Nistor, Thiam - Blănuță
Rezerve: Gorcea - Oancea, Șt. Andrei, B. Mitrea, G. Simion, Codrea, Moraru, Șfaiț, R. Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Kis
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Arbitru: Radu Petrescu
Asistenți: Mircea Grigoroiu, Sebastian Gheorghe
Arbitru VAR: Andrei Chivulete
Arbitru AVAR: Marius Marica
Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!