FOTBAL  »  Superliga  »  OȚELUL GALAȚI - U CLUJ 0-2

U Cluj câștigă primul baraj de Conference League » Inspirația lui Neluțu Sabău îi apropie pe „studenți” de preliminariile europene

Federico Anselmo, autorul unei „duble” la Galați / Sursă foto: Universitatea Cluj
Federico Anselmo, autorul unei „duble” la Galați / Sursă foto: Universitatea Cluj

Articol de , , - Publicat duminica, 19 mai 2024 16:54 / Actualizat duminica, 19 mai 2024 18:08

Universitatea Cluj a învins-o pe Oțelul Galați, scor 2-0, în primul baraj pentru ultimul tichet de Conference League. Ardelenii vor disputa meciul decisiv în compania celor de la Universitatea Craiova, ocupanta ultimei trepte a podiumului din Superligă. Partida va avea loc duminica viitoare, de la ora 20:00.

„Dubla” lui Federico Anselmo, introdus în minutul 57 de Neluțu Sabău, a decis partida disputată la Galați. În decurs de patru zile, formația lui Dorinel Munteanu a pierdut finala de Cupa României și barajul de Conference League.

„Manita” la Buftea! FCSB a desființat-o pe CSA Steaua » Juniorii campioanei au făcut spectacol
FCSB U15 - STEAUA U15
„Manita” la Buftea! FCSB a desființat-o pe CSA Steaua » Juniorii campioanei au făcut spectacol

Blestemul loviturilor de la punctul cu var

Formația lui Dorinel Munteanu a început energic partida de pe teren propriu, semn că deziluzia trăită în finala Cupei României nu i-a descurajat pe moldoveni. Oțelul a fost egalată de două ori în timpul regulamentar de Corvinul, apoi a cedat la loviturile de departajare: Pablo Gaitan, Joao Lameira și Costin Ghiocel au ratat de la punctul cu var, iar Cupa a mers la „Castel”.

Oțelul a fost arhiprezentă în ultima treime a „studenților” în primele 30 minute, fiind periculoasă la fazele fixe, în special. Cel mai important moment al primei reprize a survenit în minutul 28: Gertmonas, goalkeeperul ardelenilor, nu a putut reține un șut de la distanță, a respins în față, apoi l-a faultat pe Teles, iar „centralul” a dictat penalty.

VIDEO. Suporterii Oțelului și-au pus mâinile în cap la penalty

Bântuită de „fantomele” de la Sibiu, Oțelul a irosit o nouă lovitură de la 11 metri decisivă. Rusevic, cel care marcase de la punctul cu var la Sibiu, a șutat slab, iar lituanianul din poarta trupei „Moțului” și-a luat revanșa.

Pe de altă parte, Eduard Pap ar fi putut cu lejeritate să ia loc în tribunele stadionului colorat în roșu de suporterii gălățeni. Universitatea nu a avut niciun șut la poartă înainte de intrarea la cabine.

Formația lui Sabău, net superioară în repriza a doua. Schimbarea decisivă a fost Anselmo

Această dinamică s-a schimbat în repriza secundă. Alb-negrii au început să câștige teren, fapt ce s-a observat în statistica posesiei. După primul sfert de oră, băieții lui Neluțu Sabău aveau 61% posesie. Totuși, primul șut pe poartă le-a aparținut tot gălățenilor: Maciel a șutat slab pe centrul porții lui Gertmonas.

După o oră de joc, era momentul ca inspirația celor doi tehnicieni să iasă la rampă și să încerce să încline balanța într-o parte sau alta prin modificări. Cel mai inspirat s-a dovedit a fi Sabău: l-a introdus pe argentinianul Federico Anselmo în minutul 57, acesta reușind o „doppietta” în minutele 63 și 73. Ambele au venit la finele unor contraatacuri-flash, duse la capăt cu măiestrie de efectivul „șepcilor roșii”. În cele din urmă, pentru Oțelul, s-au resimțit cele 120 minute jucate miercuri.

VIDEO. La finalul meciului, jucătorii Oțelului și Dorinel Munteanu salută suporterii și sunt aplaudați

Oțelul Galați - U Cluj 0-2

  • Marcatori: Federico Anselmo '62, '73
  • Aproximativ 10.000 de spectatori au fost prezenți pe stadion. Dintre aceștia, 15 sunt suporteri ai „șepcilor roșii”.

Click AICI pentru statistici!

  • Minutul 62: Federico Anselmo a deschis scorul pentru „studenți”, la capătul unui contraatac excelent.
  • Minutul 28: După un fault al lui Gertmonas la Teles, „centralul” a dictat penalty. Rusevic a executat slab, lituanianul din poarta „studenților” revanșându-se pentru faultul comis.
  • Minutul 15: Moment special. Toți spectatorii prezenți pe stadion aplaudă. Pe 15.05.2011, Oțelul s-a încoronat campioană a României. 13 ani mai târziu, pe aceeași dată, moldovenii au pierdut finala Cupei României.
  • Minutul 3: Rusevic, prima ocazie de gol a partidei. Nouarul gălățean a trimis cu capul peste poartă, după o centrare a lui Cisotti.

VIDEO. Atmosferă senzațională la Galați, înainte de primul fluier al partidei

Oțelul Galați - U Cluj, echipele de start:

Oțelul Galați (4-3-3): Pap - Adăscăliței, Yabre, Cisse, Gomes-Silva - Cisotti, Santos-Lameira, Teles - Maciel, Rusevic, Tănasă
Rezerve: Stoian (GK), Neagu, Jardan, Bodișteanu, Zivulic, Malle, Bordun, Ghiocel, Zhelev, Farcaș, Rus, Gaitan
Antrenor: Dorinel Munteanu

„U” Cluj (4-4-2): Gertmonas - Oancea, Masoero, Da Silva, Chipciu - Silaghi, Simion, Bic, V. Gheorghe - Roguljic, Nistor
Rezerve: Gorcea (GK), Chintes, Mitrea, Techeres, Suciu, Grobry, Rodrigues, Pănoiu, Anselmo
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini de la Oțelul Galați - Universitatea Cluj

+15 FOTO

Sold-out la Galați! Eșecul din Cupă nu i-a descurajat pe moldoveni

Stadionul de la Galați este sold-out. „Nu mai sunt bilete. Forța Oțelul!” este mesajul afișat la casele de bilete ale arenei. La partida de baraj, intrarea este liberă, fiind emise tichete cu valoarea zero.

După deziluzia din Cupa României, pierdută de gălățeni la penalty-uri împotriva Corvinului, crainicul stadionului încearcă să îi îmbărbăteze pe jucătorii lui Dorinel Munteanu: „Nu a fost ușor să trecem peste dezamăgirea trăită, dar astăzi suntem cu toții acasă. Eroii noștri nu au putut mai mult la Sibiu, însă sfârșitul nu este aici. Am râs și am plâns împreună, dar trebuie să mergem mai departe.”

Citește și:

George Ogăraru, fost jucător la FCSB și actual conducător la CSA Steaua: „Pe mine mă întrebați pentru cine am jucat? Amintirile din teren nu ni le poate lua nimeni”
CSA STEAUA
George Ogăraru, fost jucător la FCSB și actual conducător la CSA Steaua: „Pe mine mă întrebați pentru cine am jucat? Amintirile din teren nu ni le poate lua nimeni”
Șeful galeriei Rapidului s-a pozat alături de jucători, înaintea derby-ului cu FCSB: „La luptă, tată! Ahoeee!”
RAPID
Șeful galeriei Rapidului s-a pozat alături de jucători, înaintea derby-ului cu FCSB: „La luptă, tată! Ahoeee!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (42)
muzzi1
muzzi1  •  20 Mai 2024, 07:41
Postat de ChuckRhoades pe 19 Mai 2024, 23:27

fals,in fix primul paragraf am spus ***. se poate vedea mai jos. dupa evident ca m-am grabit cu cat a fost mai lung commentul. ***

da, mare scofala ai zis o data Barzesti si de 5 ori Abrzesti!

muzzi1
muzzi1  •  20 Mai 2024, 00:04
Postat de ChuckRhoades pe 19 Mai 2024, 23:27

fals,in fix primul paragraf am spus ***. se poate vedea mai jos. dupa evident ca m-am grabit cu cat a fost mai lung commentul. ***

la ce atata graba sa te faci de ras cu ideile tale? :D alocati timpul necesar ca sa nu mai spui vitan abrazesti sau abraziv :D adica ca ideile sunt gresite te inteleg, dar macar exprimarea lor sa fie corecta!

ChuckRhoades
ChuckRhoades  •  19 Mai 2024, 23:27
Postat de muzzi1 pe 19 Mai 2024, 21:40

nu imi zice ca nu ti-ai dat seama ca in fiecare post in loc de vitan barzesti spui vitan abrzesti! eu sunt bine, multumesc de intrebare, dolby :D

fals,in fix primul paragraf am spus ***. se poate vedea mai jos. dupa evident ca m-am grabit cu cat a fost mai lung commentul. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (42)
Comentează