FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - FARUL

Petrolul - Farul 1-1 » Sabotați de propriii nervi pe „Ilie Oană”

Articol de , - Publicat sambata, 14 septembrie 2024 23:40 / Actualizat sambata, 14 septembrie 2024 23:56

Petrolul Ploiești și Farul Constanța au remizat cu scorul de 1-1, într-un meci din runda cu numărul #9 din Superliga.

Petrolul - Farul, cronică de George Nistor

În Prahova cea cu semilună, Farul s-a deplasat pentru meciul cu Petrolul, care trebuia să fie cel al revenirii în pluton, acolo unde vrea „Regele” mereu, mai ales după pauza prilejuită de meciurile echipei naționale.

A fost, de fapt, o confirmare a pasului pe care constănțenii îl bat pe loc în prima parte a sezonului, cu un joc amorf, departe de ideea de bază.

Părea că nici nu avea cum să fie altfel dată fiind scena dusă aproape la repetiție, cu Hagi în prim-plan și lecțiile sale fără de tablă, așa cum se întâmplă tot mai des la ultimele conferințe de presă. Ultima, chiar ieri.

Despre business și fotbal, în aceeași nuanță relativ conspiraționistă și degetul îndreptat spre nicăieri. Un strigăt care bate până în vestiar.

Farul, o echipă cu tumult

Nervii patronului-antrenor s-au simțit și pe gazonul ploieștean. Primele minute au adus în prim-plan un fotbal cu mijloc rupt, haotic în ultimii 30 de metri, acolo unde de obicei Farul, cel puțin în teorie, știe să tranșeze, are mai multe resurse.

Dobrogenii au preluat posesia, au încercat să domine printr-o așezare mai bună în teren, astfel că „lupii galbenii” au sfârșit inevitabil cu fault când au vrut să recupereze.

Prima ocazie i-a aparținut lui Mihnea Rădulescu (16'), poate cel mai activ jucător al lui Mehmet Topal în prima repriză, cu un șut bine plasat, la care Buzbuchi a intervenit cu brio.

Trei minute mai târziu, „rechinul de mare” Narek Grigoryan a replicat, meteoric cum obișnuiește, cu o lovitură de cap, însă parada lui Lukas Zima a stopat pericolul.

Alibec știe și cu harța, și cu varza

Harța lui Alibec cu Grigoryan (23'), surprinsă în toată splendoarea ei, a fost tabloul perfect al Farului cuprins de negativ și multe incertitudini.

În minutul 34, Petrolul a plusat, pe fondul tensiunii care a stăpânit adversarii, cu o fază de geometrie pură, cu pase scurte, în banda stângă, la capătul căreia Jyry îl servește perfect pe același Rădulescu, „fiul Republicii”, care trimite mingea în poartă, din centru. Golul a fost anulat după analiza VAR.

La revenirea de la cabine, spiritele au părut că s-au mai potolit. Ai lui Hagi s-au trezit și au dezvoltat un alt tip de joc, cu schimbare de viteză și pase în față, în căutarea porții.

Cum gazdele nu au mai reușit să pătrundă în careul advers, Farul a încercat să surprindă pe contraatac și i-a ieșit.

Denis Alibec a deschis scorul (60') după o pasă a lui Ionuț Vînă, cu un șut la colțul lung, pe jos, lângă bară, din trei metri, specialitatea casei.

Din „galbeni”, palizi. Și totuși, egalează

În continuare, ploieștenilor nu le-au mai rămas decât să paseze lung și să șuteze de la distanță, strategie de echipă care se bazează mult prea mult pe execuțiile unor jucători precum Gicu Grozav, Tudorie sau junele Rădulescu.

De fiecare dată, Buzbuchi s-a opus, iar încrederea fariștilor a crescut în timp ce Petrolul s-a sufocat în ofensivă.

Grigoryan a fost aproape de a marca golul care dubla avantajul (72'), după o construcție cu „prietenul” Alibec, într-un tip de fază mobilă, pe care Farul nu l-a mai trăit de când îl avea în atac pe Louis Munteanu.

Armeanul a fost blocat în ultimă instanță de Paul Papp, iar mingea s-a scurs în corner. Surpriza s-a produs pe final (83'), după minute bune în care constănțenii au cedat terenul. Gicu Grozav a înscris nesperat, după o lovitură liberă prelungită de Alexandru Tudorie, la care Buzbuchi n-a mai putut face nimic.

Au fost minute nesfârșite în care arbitrajul virtual a fost nevoit să decidă. S-a terminat 1-1, un rezultat care le păstrează pe cele două combatante în zonele în care au început partida. Pentru Farul, doar 9 puncte în 9 runde, în timp ce Petrolul se obișnuiește în prima jumătate a clasamentului.

FINAL. Petrolul Ploiești - Farul Constanța 1-1

  • Click aici pentru statistici
  • Au marcat: Grozav '83 / Alibec '61
  • 8.760 de spectatori au urmărit meciul de pe stadion, număr oficial
  • Televizare: Prima Sport 1, Digi Sport 1

Petrolul Ploiești - Farul Constanța, echipele de start:

Petrolul: Zima - Veiga, Papp, Huja, Dumitriu - T. Keita - Rădulescu, Fabricio, Jyry, Grozav - Tudorie
Rezerve: Eșanu, Stănică, Mateiu, M. Bratu, JahicTolea, Akosah, Boțogan, D. Ilie, D. Radu, Hanca, R. Bucur
Antrenor: Mehmet Topal

Farul: Buzbuchi - Sîrbu, Bălașa, Gustavo Marins, C. Ganea - Radaslavescu, Dican, Vînă - G. Iancu, Alibec, Grigoryan
Rezerve: Ducan, Cercel, Dănuleasa, Buta, Nedelcu, Casap, N. Popescu, A. Ciobanu, Doicaru, A. Stoian, Rivaldinho
Antrenor: Gică Hagi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Primul chix pentru Rapid în mercato? „Sunt fericit aici, nu plec în altă parte”
Superliga
Primul chix pentru Rapid în mercato? „Sunt fericit aici, nu plec în altă parte”
Simona Halep a pierdut la dublu, în a treia zi a World Tennis League
Tenis
Simona Halep a pierdut la dublu, în a treia zi a World Tennis League

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (16)
WelshW
WelshW  •  15 Septembrie 2024, 18:56
Postat de Sadiku_rade_de_fcsb pe 15 Septembrie 2024, 10:08

aveti cel mai bun lot .... din lume ... d-aia era sa va bata slobozia :))))))))))))) d-aia v-a batut iasul si galatiul acasa

deci eu ti-am spus ca s-a intamplat asta din cauza ca am sacrificat 4 meciuri in liga 1 in acest sezon pentru a juca in aproape cea mai prestigioasa competitie din lume ,fix alea despre care pomenesti tu si tu spui ca ne-au batut? really? tot tibi iq 33 ai ramas.

Sadiku_rade_de_fcsb
Sadiku_rade_de_fcsb  •  15 Septembrie 2024, 10:09
Postat de WelshW pe 15 Septembrie 2024, 00:50

deci avem detasat cel mai bun lot,am reusit sa intram in grupe dupa ce am sacrificat doar 4 meciuri in liga 1 si tu vorbesti de retrogradare. voi sigur aveti sanse bune sa retrogradati,daca nu era mizeria de la uta erati retrogradati inca dins ezonul trecut. dar voi oricum ati retrogradat in liga a 2-a. ca mai retrogradati sau nu,voi oricum ati piertdut.

dispari de pe gsp .... daca maine seara sunteti pe locul 14 ?????

Sadiku_rade_de_fcsb
Sadiku_rade_de_fcsb  •  15 Septembrie 2024, 10:08
Postat de WelshW pe 15 Septembrie 2024, 00:50

deci avem detasat cel mai bun lot,am reusit sa intram in grupe dupa ce am sacrificat doar 4 meciuri in liga 1 si tu vorbesti de retrogradare. voi sigur aveti sanse bune sa retrogradati,daca nu era mizeria de la uta erati retrogradati inca dins ezonul trecut. dar voi oricum ati retrogradat in liga a 2-a. ca mai retrogradati sau nu,voi oricum ati piertdut.

aveti cel mai bun lot .... din lume ... d-aia era sa va bata slobozia :))))))))))))) d-aia v-a batut iasul si galatiul acasa

Vezi toate comentariile (16)
Comentează