Articol de Remus Dinu - Publicat luni, 27 ianuarie 2025 18:53 / Actualizat luni, 27 ianuarie 2025 23:01
Petrolul Ploiești a învins-o clar pe FC Botoșani, 3-1, o victorie nemaipomenită pentru Adrian Mutu și planurile de play-off ale „lupilor galbeni”. Prahovenii au rezolvat meciul din prima repriză, administrându-i un eșec greu de digerat trupei lui Leo Grozavu.
Zece minute „turbo” ale Petrolului au fost de-ajuns pentru o victorie mai mult decât convingătoare a ploieștenilor, care reintră serios în calculele pentru Top 6. „Găzarii” pornesc cu patru puncte și un singur gol primit în primele două meciuri din 2025, iar Mutu reduce deocamdată la tăcere vocile care contestau numirea sa la Ploiești.
Cronica partidei Petrolul - FC Botoșani , scrisă de Remus Dinu
Circa 4.500 de fani au venit pe „Ilie Oană” pentru meciul care a marcat revenirea oficială a lui Adrian Mutu la Ploiești, de data aceasta în rol de strateg. O asistență sub media cu care obișnuia Petrolul, într-o perioadă tumultoasă, în care problemele financiare au erodat puțin câte puțin clubul, eclipsând până și poziția nesperată pe care au iernat „găzarii”.
Însărcinat cu misiunea de a-i duce pe prahoveni în play-off, „Briliantul” avea la orizont un test imprevizibil, împotriva echipei care a ținut în șah CFR-ul cu o săptămână înainte.
Botoșaniul și-a propus să înceapă agresiv, cu liniile sus, dar avântul moldovenilor n-a durat decât un sfert de oră. Bodișteanu, după doar două minute, și Cîmpanu, din lovitură liberă, l-au încălzit pe Bălbărău, dar replica Petrolului s-a dovedit a fi de-a dreptul letală.
Grozav Petrolul! Coșmar în 10 minute pentru moldoveni
În decurs de doar 10 minute, „lupii” au marcat de trei ori, lăsându-l complet înmărmurit pe Grozavu! Reduta oaspeților a clacat pentru prima oară în minutul 19, la o fază fixă. Nestingherit, Ioan Tolea a avut timp suficient pentru a-și potrivi pașii și a trimite în forță în plasa laterală, pentru primul său gol în prima ligă.
Plăpânzi la fiecare acțiune a ploieștenilor, moldovenii au scos mingea din plasă și în minutul 19. Corner de pe partea dreaptă, Ricardinho prelungește cu capul până la Grozav, „șeptarul” punctând fără emoții din câțiva metri.
Se poate și mai rău? Întotdeauna! Defensiva lui Grozavu s-a dezintegrat iar în minutul 24, VAR-ul dovedindu-se și el un inamic pentru botoșăneni. Inițial anulată, reușita lui Hanca a fost validată din camera VAR, iar coșmarul oaspeților devenea tot mai adânc. Mijlocașul a primit de la Irobiso și a înscris elegant pe lângă Pap ('24).
Scenariu puțin scontat pe „Ilie Oană” și o repriză de excepție pentru Mutu, așteptat să fie „Il Fenomeno” și cu badge-ul de antrenor la gât.

Scorul putea lua proporții înainte de pauză, când Pap a reținut cu dificultate balonul trimis din lovitură liberă de Mihnea Rădulescu. Fluierul lui Feșnic a pus capăt unei reprize îngrozitoare a oaspeților, probabil cea mai slabă din tot sezonul. Poate schimba ceva Grozavu la pauză?
O bară și atât
Botoșaniul a revenit cu trei nume noi de la cabine, Florescu, Friday și Mitrov, iar prima ocazie a venit repede, în minutul 50. Sosit în Moldova anul trecut, chiar din curtea Petrolului, Zoran Mitrov a fost la un pas să-și taxeze fosta echipă, bara salvându-l pe Bălbărău.
Mici semne de viață etalate de oaspeți, deși timpul nu era nici pe departe un aliat pentru oamenii lui Grozavu, obligați să pună presiune și să scape de complexele afișate cu duiumul în prima parte.
Cu Ongenda în rol de dirijor, deși „rugina” adunată în ultimii ani e evidentă în cazul francezului, Botoșaniul s-a mai apropiat rareori de poarta lui Bălbărău. La un pas de gol au fost tot „găzarii”, reușita lui Irobiso din minutul 67 fiind anulată pe motiv de ofsaid.

Florescu, și el aruncat în luptă la pauză, a fost aproape de un gol de artist în minutul 77, execuția sa din lovitură liberă ocolind câțiva centimetri cadrul porții.
Golul de onoare a venit târziu, mult prea târziu pentru ca Botoșaniul să mai remedieze ceva. În minutul 85, Enzo Lopez a punctat cu capul, o replică tardivă a moldovenilor, care n-a schimbat prea mult dinamica rezultatului final.
Clasamentul din Superligă
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|
FINAL » Petrolul - FC Botoșani 3-1
Au marcat: Ioan Tolea 15', Grozav 19', Hanca 24' / Enzo Lopez 85'
🎯Filmul primului gol: Deschiderea de scor a venit în urma unei faze fixe. Lăsat nemarcat de apărătorii botoșănenilor, fundașul de bandă Ioan Tolea a finalizat curat, din 7-8 metri, printr-un șut la colțul lung la care Eduard Pap a asistat neputincios.
🎯Filmul golului secund: Altă fază fixă fructificată de prahoveni! Ricardinho se înalță impunător, prelungește cu capul până la Gicu Grozav, care îndeplinește o simplă formalitate, cu capul.
🎯Filmul golului trei: Hanca a dus scorul la 3-0 în minutul 24, după o fază la limită. Golul fusese inițial anulat pentru o presupusă poziție de ofsaid la Irobiso, dar analiza din cabina VAR a demonstrat că nigerianul se afla în poziție regulamentară în momentul care a fost lansat din propria jumătate. Africanul l-a angajat apoi pe Hanca, cel care a înscris din 10 metri, pe lângă Pap.
🥅 Cea mai mare șansă a moldovenilor a venit în minutul 50, când nou-intratul Mitrov a zguduit bara.
🚩Irobiso marcase pentru 4-0 în minutul 67, dar, de data aceasta, golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Decizie indiscutabilă a brigăzii lui Feșnic.
🎯Filmul golului patru: Florescu a centrat din flanc, mingea a trecut de barajul defensiv al ploieștenilor, Enzo Lopesc marcând cu capul, din 4 metri.
4.480 de spectatori au asistat la confruntarea de la Ploiești, număr oficial.
Petrolul Ploiești - FC Botoșani, echipele de start:
Petrolul: Bălbărău - Ricardinho, Papp, Roche, Tolea - T. Keita - M. Rădulescu, Hanca, Jyry, Grozav - Irobiso
Rezerve: Botogan, M. Bratu, Demirel, Eșanu, Huja, Linner, B. Marian, Mateiu, I. Răducan, D. Radu, Stancovici, Stănică
Antrenor: Adrian Mutu
FC Botoșani: Pap - Sadiku, Miron, Matricardi, Țigănașu - Papa, Aldair - Cîmpanu, Ongenda, Bodișteanu - Chică-Roșă
Rezerve: Celea, Ciobanu, David, Florescu, Friday, Lopez, Mitrov, Mouaddib, Pănoiu, Pavlovic, Petro, Șeroni
Antrenor: Leo Grozavu
Stadion: „Ilie Oană”, Ploiești
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Valentin Avram și Alexandru Cerei
Arbitru VAR: Sorin Costreie / Arbitru AVAR: Cristina Trandafir