Articol de GSP - Publicat duminica, 17 octombrie 2021 11:39 / Actualizat duminica, 17 octombrie 2021 12:38
Jurnalistul Liviu Alexa, patron la clubul de Liga 4 Victoria Cluj și fost președinte PSD Cluj, susține că Nelu Varga, patronul campioanei CFR Cluj, are „3 Gigi Becali în spate”, numind 3 oameni din sfera politică.
Invitat la GSP Live, Liviu Alexa a susținut că Adrian Mutu a fost la un pas de a semna cu CFR Cluj iarna trecută, înainte ca Edi Iordănescu să fie numit antrenor. Potrivit fostului om politic, patronul oficial al CFR-ului, Nelu Varga, a dorit să-l angajeze pe „Briliant”, dar totul s-a schimbat la intervenția unor persoane cu influență, implicate la clubul vișiniu din umbră.
Declarații tari despre CFR Cluj: „Nelu Varga are 3 Becali în spate: Dîncu, Rus și Coldea”
„Într-o zi, Adi Mutu aproape bătuse palma cu Neluțu Varga să vină la echipă, dar strategia a fost deturnată de niște băieți care i-au spus lui Varga că face o prostie, că se înșală. Așa a ajuns Edi Iordănescu la CFR Cluj.
Varga are idei foarte bune de multe ori, dar are 3 Becali în spate și nu poate lua întotdeauna deciziile pe care le dorește. E vorba de cum arată loja de la CFR. Domnul Varga este tot timpul secondat acolo de domnul Vasile Dîncu, inclusiv de domnul Ioan Rus. Câteodată mai apare domnul Florian Coldea prin lojă. Este în anturaj, cu siguranță se cunoaște cu domnul Varga.
Cum a câștigat CFR 4 campionate consecutive? Asta este pentru că Varga a fost sprijinit relațional, de la domnul Burleanu până la domnul Dîncu, între care există o relație de prietenie”, a declarat Alexa la emisiunea moderată de Costin Ștucan.
Vasile Dîncu este președintele Consiliului Național al PSD și apropiat al președintelui FRF Răzvan Burleanu. Ioan Rus este un alt politician social-democrat, fost ministru de interne în guvernul Adrian Năstase și fost ministru al transporturilor în guvernul Victor Ponta din 2014, în vreme ce Florian Coldea este fost șef al SRI.
Recent, Liviu Dragnea, ex-președinte PSD, căruia Liviu Alexa i-a fost consilier personal, declara că există un „grup de la Cluj”, din care ar face parte, printre alții, Vasile Dîncu, Ioan Rus, Florian Coldea și Nelu Varga.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”