FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - FC BOTOȘANI 2-1

VIDEO „Care vi se pare cea mai bună echipă din campionat?” » Motivul pentru care Liviu Ciobotariu a refuzat să răspundă

Liviu Ciobotariu // foto: Cristi Preda (GSP) +17   FOTO
Liviu Ciobotariu // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat duminica, 08 decembrie 2024 23:12 / Actualizat luni, 09 decembrie 2024 00:08

FCSB, campioana României, a urcat pe primul loc în Superliga, după ce a câștigat în această seară, scor 2-1, pe teren propriu, în fața celor de la FC Botoșani, în etapa a 19-a a campionatului. În urmă cu nici trei luni, roș-albaștrii erau pe locul 13. Liviu Ciobotariu (53 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a tras primele concluzii la finalul partidei, vorbind despre greșelile pe care echipa lui le-a făcut.

Ciobotariu a avut cuvinte de laudă la adresa celor de la FCSB, a spus că și Dinamo, respectiv Universitatea Craiova sunt echipe foarte bine pregătite, însă a refuzat să răspundă la întrebarea „Care vi se pare cea mai bună echipă din campionat?”.

Gigi Becali a găsit atacant din Superliga: „Da, îl vreau la FCSB” + Jucătorul care „pleacă sigur”
FCSB
Gigi Becali a găsit atacant din Superliga: „Da, îl vreau la FCSB” + Jucătorul care „pleacă sigur”

VIDEO. Liviu Ciobotariu, primele concluzii după FCSB - FC Botoșani 2-1

„Am fost temători, fără curaj, agresivitate sau personalitate. Am pierdut cu prea mare ușurință baloanele pe care l-am avut. Nu am pasat nici în lateral, nici înainte. O primă repriză foarte slabă din partea noastră, adversarul ne-a pus în mare dificultate, era și normal. FCSB, o echipă cu calitate superioară.

Dezamăgirea mea este că am început jocul foarte slab. Am avut trei mijlocași centrali, trebuia să acoperim mult mai bine zonele. Am studiat adversarul, mai ales că jucasem cu ei în urmă cu trei săptămâni. Știam că dacă nu vor avea culoar de pasă, vor juca în spatele nostru. Așa am și primit primul gol.

Fundașii centrali au stat avansați, iar Bîrligea este un jucător foarte periculos. Dacă îi dai spațiu, este foarte greu să îl oprești. Ne-am trezit puțin pe final, poate și pe fondul scorului. Ei aveau un avantaj de un gol și ne-au așteptat, însă în final, jocul nostru a arătat mai bine, am avut și două-trei situații. Ăsta este nivelul nostru, mergem în continuare. Trebuie să ne pregătim mult mai bine. Echipa a avut atitudine, agresivitate.

Am jucat la limită, în sensul bun al cuvântului. Sunt dezamăgit de acest aspect. Poți să pierzi, întâlnești un adversar puternic, însă modalitatea în care am început prima repriză nu este ok. Trebuie să lăsăm în urmă ce a fost și să ne gândim la ce va urma. Știm care ne este situația, însă clasamentul este echilibrat, diferența de puncte fiind mică.

Este important să acumulezi puncte. Toată lumea va face transferuri, se va întări. Lupta va fi mult mai strânsă, din punctul meu de vedere. Cred că ne-a fost teamă de miza partidei, însă și adversarul ne-a pus în dificultate. I-am respectat prea mult pe cei de la FCSB.

Mi se pare că pasează foarte bine, găsesc spații de pasare, au mijlocașii foarte mobili, tehnici. Și Dinamo sau Craiova mi se pare echipe foarte bine pregătite. Nu pot spune care este cea mai bună, suntem abia la jumătatea campionatului. Lucrurile se pot schimba oricând”, a spus Ciobotariu, la finalul partidei, la Digi Sport.

În urma acestui rezultat, FCSB urcă, cel puțin provizoriu, pe primul loc în Superliga, cu 33 de puncte. De partea cealaltă, FC Botoșani este penultima în clasament, cu 18 puncte.

Cred că este o victorie clară a celor de la FCSB. Atât s-a putut astăzi. Nu am avut curajul să încercăm mai mult. Nu trebuia să jucăm mereu minge lungă.Cei de la FCSB au fructificat ocaziile bune și ne-au învins. Nu pot să îmi explic. Veneam după o serie bună.

Ne-am gândit să dăm lovitura pe final, dar nu am reușit.Știți cum e în fotbal, nu? Dacă ai două ocazii, poți să marchezi două goluri.Am jucat multe meciuri împotriva lui Daniel Bîrligea. E un jucător care știe foarte bine să profite de spații. E cel mai bun atacant de la ora actuală din Superligă.

Urmează acum un meci cu o contracandidată (n.r. FC Hermannstadt) la retrogradare. Important e să revenim repede și să câștigăm vineri.Campionatul e lung. Și la play-off sunt 7 echipe care se bat pentru acele poziții. FCSB e o candidată serioasă la titlul de campioană

- Andrei Miron, FC Botoșani

Runda viitoare, FCSB se va deplasa la Ovidiu, pentru meciul cu Farul, programat duminică, 15 decembrie, de la ora 20:45, în timp ce FC Botoșani va deschide etapa acasă, cu FC Hermannstadt, vineri, 13 decembrie, de la ora 17:00. Pentru campioana României urmează însă meciul din grupa unică de Europa League, joi, 12 decembrie, în deplasare, de la ora 19:45, la Hoffenheim.

GALERIE FOTO de la FCSB - FC Botoșani 2-1

Liviu Ciobotariu // foto: Cristi Preda (GSP)
+12 FOTO

Clasamentul actualizat în Superliga

Citește și:
Cel mai negru COȘMAR la Atena! Universitatea Craiova A RATAT uluitor calificarea, în prelungiri cu AEK, după ce a condus cu 2-0!
Conference League
Cel mai negru COȘMAR la Atena! Universitatea Craiova A RATAT uluitor calificarea, în prelungiri cu AEK, după ce a condus cu 2-0!
„George Pușcaș, la un pas de Dinamo” » Expertul italian în mercato a făcut anunțul de ultimă oră!
Superliga
„George Pușcaș, la un pas de Dinamo” » Expertul italian în mercato a făcut anunțul de ultimă oră!
Superliga a „votat” la foc automat planul revoluționar al lui Gino Iorgulescu. Concluzia e CLARĂ
Superliga
Superliga a „votat” la foc automat planul revoluționar al lui Gino Iorgulescu. Concluzia e CLARĂ
Guvernul american, responsabil pentru cel mai grav accident aviatic din ultimele două decenii » Mai mulți patinatori de elită și-au pierdut viața
Altele
Guvernul american, responsabil pentru cel mai grav accident aviatic din ultimele două decenii » Mai mulți patinatori de elită și-au pierdut viața
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Profit.ro
ANUNȚ Nu toate trotinetele electrice și biciclete electrice trebuie asigurate obligatoriu RCA
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close