FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

Fost personaj important din Liga 1, eliberat din închisoare fără să știe nimeni » L-au văzut vecinii

Liviu Luca (dreapta), fost sindicalist și patronul Petrolului între 1996-2003, șef neoficial și la Cupa României din 1995, a ieșit din închisoare în octombrie
Liviu Luca (dreapta), fost sindicalist și patronul Petrolului între 1996-2003, șef neoficial și la Cupa României din 1995, a ieșit din închisoare în octombrie

Articol de , , - Publicat miercuri, 30 noiembrie 2022 14:21 / Actualizat miercuri, 30 noiembrie 2022 15:06

Liviu Luca, fost sindicalist și numărul 1 de la Petrolul Ploiești între 1996-2003, șef neoficial și la Cupa României din 1995, a ieșit din închisoare în octombrie.

Liviu Luca este liber. În vârstă de 69 de ani, fostul lider sindical și vechi partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vîntu a fost văzut în Ploiești, orașul său natal, recent. Decizia prin care Luca a fost eliberat a fost dată de Judecătoria Sector 4 în 11 octombrie 2022. El fusese condamnat la 10 ani de închisoare în 2018.

Două episoade halucinante cu patronul lui Sheriff Tiraspol trăite de un jucător român: „Nu mai văzusem decât în filmele cu mafioți”
GSP LIVE
Două episoade halucinante cu patronul lui Sheriff Tiraspol trăite de un jucător român: „Nu mai văzusem decât în filmele cu mafioți”

Liviu Luca, fost sindicalist și șeful Petrolului, a ieșit din închisoare

Decizia nu a mai fost contestată, au confirmat surse judiciare pentru Libertatea. Luca a fost audiat la DNA încă din 2011 pentru fraudarea sindicatului CNSLR Frăția, al cărui prim-vicepreședinte era.

Apoi, pe rând:

  • Pe 3 mai 2012, Liviu Luca a fost trimis în judecată de DNA, procurorii acuzându-l că și-a folosit autoritatea în scopul obținerii de foloase necuvenite și fals în înscrisuri, pentru a ascunde o infracțiune de corupție. Prejudiciul estimat a fost de 732.000 de euro.
  • Pe 22 august 2012, în al doilea dosar, DIICOT a anunțat printr-un comunicat public că procurorii „au dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții Liviu Luca, Gheorghe Șupeală, Bohâlţeanu Ioan, Tănăsescu Nicolae, Petrovici Elena, Comănescu Gabriel Valentin, Ciocănelea Florin Radu, Nache Emil, Anagnastopol Zizi”. În același dosar au mai fost învinuiți Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan, împuterniciți ai unor offshore-uri. Acuzațiile, iniţiere, constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani în legătură cu fostul Petrom Service și Petrom. 

Încarcerat încă din 22 iulie 2016 în primul dosar, Luca a primit 10 ani și două luni de închisoare cu executare în cel de-al doilea. Prin contopirea lor, judecătorii au hotărât că Liviu Luca urma să execute 10 ani de închisoare.

Doar în al doilea dosar, prejudiciul calculat era de 83 milioane de euro. În primul, 732.000 euro.

Blat cu pistolul pe masă

Istoria meciurilor U Cluj - Petrolul a cunoscut în anii '90 episoade memorabile. Atunci când ambele formaţii erau suspectate că fac parte din celebra Cooperativă, iar în jurul partidelor se învârteau multe jocuri de culise. Unul dintre momente are însă o poveste specială.

Înaintea unei întâlniri disputate la poalele Feleacului, Liviu Luca, liderul sindical Petrom, care gestiona clubul prahovean, ar fi avut o discuţie şocantă cu jucătorii de bază, într-o cameră a hotelului unde locuiau. Printre ei, Răchită, Leahu şi Bălăceanu.

Punând un pistol pe masă, Luca i-ar fi anunţat pe fotbalişti că trebuie s-o lase mai moale cu Universitatea, fiindcă altfel ar fi periclitate nişte relaţii de afaceri cu Banca Dacia Felix, sponsorul de atunci al ardelenilor!

„Voi, cei mai importanţi jucători, o să aveţi şi o primă specială!”, le-ar fi transmis Luca celor prezenţi în cameră, care au refuzat însă propunerea boss-ului. Discuţia s-ar fi purtat mai departe pe ton ridicat şi cu ameninţări, sindicalistul încercând să se asigure că misiunea va fi îndeplinită finalmente. Şi i-a luat pe jucători chiar la discuţii individuale pe aceeaşi temă.

  • Cert e că Petrolul a pierdut întâlnirea, iar fotbaliştii prahoveni din generaţia respectivă se întreabă şi acum care au fost până la urmă oamenii care au trădat pe gazon. „Răchită sigur n-a fost implicat, pentru că era suspendat, dar cu siguranţă Luca şi-a găsit alţi aliaţi în formaţie”, a explicat un fost jucător al Petrolului.
  • Peste ani, în 2002, întâmplarea a ajuns chiar în instanţă: Luca l-a dat în judecată pe fostul vicepreşedinte Mihai Cristache, care a confirmat episodul în presa locală! Controversatul lider de la Petrom n-a avut însă câştig de cauză: Răchită şi Leahu au depus mărturie în favoarea lui Cristache, certificând, practic, povestea.

Domeniul cu conac, dat la ginerele șef la DGIPI

Libertatea a scris despre Luca în 2021, când a publicat o investigație referitoare la un domeniu de 31.565 mp din Păulești, județul Prahova.

Atunci, ziarul a scris Tiberiu-Silviu Dumitrache, șeful DGIPI, are în patrimoniu o proprietate, cu conac, piscină olimpică și heliport, pentru care socrul generalului, Liviu Luca, fostul lider sindical și vechi partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vîntu, a fost trimis în judecată de DIICOT.

Domeniul s-a aflat sub sechestru timp de 19 zile. A fost pus de DIICOT și a fost scos după nici 3 săptămâni de Tribunalul Prahova, același care trebuia să pronunțe și decizia inițială în dosarul lui Luca.

Liviu Luca a condus clubul Petrolul Ploiești din 1996 în 2003, însă și neoficial, prin sindicatele controlate de el, la Cupa României câștigată de prahoveni în 1995. 

10.000.000 €era averea estimată a lui Liviu Luca în 2016: baronul sindical avea atunci în proprietate mașini de peste 300.000 de euro, un domeniu întins pe 8 hectare, un iaz de pescuit

Vezi și:

Fostul portar al Rapidului stabilit de 24 de ani în Qatar, despre controversele Mondialului: „Ce vrei? Să umbli în bikini pe stradă?” +„Pe soacră-mea a luat-o ambulanța aici”
REPORTAJ
Fostul portar al Rapidului stabilit de 24 de ani în Qatar, despre controversele Mondialului: „Ce vrei? Să umbli în bikini pe stradă?” +„Pe soacră-mea a luat-o ambulanța aici”
Din Liga 4, în teste la Fiorentina! Cine e Cristian Răducea, căpitanul formației lui Chiriță și Hamza
PROBE
Din Liga 4, în teste la Fiorentina! Cine e Cristian Răducea, căpitanul formației lui Chiriță și Hamza
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (5)
roost.eradevar.at
roost.eradevar.at  •  30 Noiembrie 2022, 16:25

In zilele CM de fotbal, gesepe scrie despre eliberarea din puscarie a unui neica nimeni. Sunteti cei mai buni!!! Bravo !!!

opinez
opinez  •  30 Noiembrie 2022, 15:52

Poza din articol e superba. Oricare de acolo putea fi vizat de stire. In fine, fotbalul romanesc cu penali a ajuns penal. Ca si societatea...

VanBasten
VanBasten  •  30 Noiembrie 2022, 15:42

Nici "gazetarii" de la gesepe nu stiau, ca sunt prea ocupati cu subiecte grele ca gigi/meme/zcsb

Vezi toate comentariile (5)
Comentează