Articol de Romeo Ene - Publicat miercuri, 01 mai 2024 16:09 / Actualizat miercuri, 01 mai 2024 20:35
Universitatea Craiova a primit o veste rea înainte de finalul sezonului. Trupa lui Costel Gâlcă (52 de ani) nu va mai putea conta în ultimele trei etape pe Ștefan Baiaram (21 de ani), care s-a accidentat în meciul cu Rapid, din etapa #7 a play-off-ului.
Oltenii au câștigat la ultima fază în Giulești, grație reușitei semnate de Alexandru Crețu (32 de ani) în minutul 96, dar au primit și o veste proastă. Baiaram a fost schimbat în minutul 56 cu Marian Danciu din cauza unei accidentări, iar acum va rata ultimele etape, potrivit Fanatik.
Ștefan Baiaram, OUT până la finalul sezonului
Gâlcă nu va mai putea conta pe atacantul Craiovei. Acesta a suferit o ruptură musculară înaintea derby-ului cu FCSB care va avea loc luni, 6 mai, de la 21:00, scrie sursa citată.
Baiaram nu este singurul jucător accidentat din lotul Universității Craiova. Elvir Koljic, Denil Maldonaldo și Vladimir Screciu sunt ceilalți jucători pe care oltenii nu mai pot conta temporar.
Baiaram s-a accidentat în meciul cu Rapid. El a resimțit probleme musculare după o pasă, iar în urma RMN-ului efectuat a doua zi, verdictul a fost nefavorabil.
Marian Danciu este înlocuitorul lui Baiaram pentru acest final de sezon. Tânărul atacant avea cifre bune în ultima perioadă, reușind să puncteze de 7 ori în 2024, în 18 meciuri.
Baiaram era în vizorul primei reprezentative, chiar dacă, până acum, nu are nicio selecție. Forma pe care a arătat-o în ultimele săptămâni îl plasează, teoretic, în cursa pentru un loc în lotul „tricolorilor”, dar această accidentare ar putea să-i „blocheze” drumul spre Campionatul European din Germania.
Am făcut cantonamentul de iarnă cu băieții, nu făcusem nici unul în ultimii doi ani din cauza accidentărilor. Mi-a fost foarte dificil să ajung la forma asta. O să vedeți că o să arăt din ce în ce mai bine. Pot mult mai mult și o să arăt că pot face pasul afară. Acesta este obiectivul meu. Nu știu dacă datorită măștii joc mai bine. (râde) Chiar îmi ziceau prietenii, să n-o mai dau jos!
- Ștefan Baiaram, atacantul Universității Craiova, pe 1 aprilie
1 milion de euroe cota lui Baiaram, potrivit Transfermarkt
VIDEO. GSP LIVE » Raul Rusescu, despre lotul CFR-ului
Citește și alte știri:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!