FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Mache ”mînă moartă” » Reghe vrea să-şi cîştige independenţa la Steaua

Marius Ianuli nu este dorit de Reghe în staff-ul său
Marius Ianuli nu este dorit de Reghe în staff-ul său

Articol de - Publicat marti, 05 iunie 2012 00:00 / Actualizat luni, 04 iunie 2012 22:04

Antrenorul nu-l vrea lîngă el în timpul meciurilor pe Marius Ianuli, nepotul pe care Gigi îl sună de obicei ca să-i transmită antrenorului ideile tactice.

Reghecampf taie legătura lui Becali cu banca tehnică! Cum face asta? Nu-l acceptă pe Marius Ianuli pe bancă. Cel poreclit Mache e chiar cel pe care Gigi obişnuia să-l sune ca să opereze diverse modificări în echipă sau ca să-i transmită tehnicianului ideile lui despre cum ar trebui să se schimbe tactica în timpul jocurilor.

Cel mai spectaculos episod petrecut pe axa telefoanelor Becali - Mache - antrenor a fost surprins în Giuleşti, în returul sezonului trecut. Stoichiţă a fost fotografiat vorbind la telefon, pe bancă, în timpul meciului. Era aparatul lui Ianuli, care i-l pasase antrenorului ca să-l asculte pe Gigi. "Eu am cerut telefonul!", a susţinut "Lippi".

Reghe are şi înlocuitor pentru Mache. Aurelian Băbuţan va sta lîngă el pe bancă, deşi acesta e director sportiv în Ghencea, pe postul pe care-l ocupa Narcis Răducan, nu team-manager, precum machedonul. Băbuţan a fost cooptat în conducere tocmai la insistenţa noului "principal", care are încredere în el. Sînt prieteni şi au colaborat inclusiv la Chiajna.

Au mai încercat doi
Reghecampf nu e primul care încearcă să-l ia pe Mache de pe bancă. Piţurcă şi Ilie Stan au avut şi ei iniţiativa asta. Doar că Piţi a rezistat numai trei etape în funcţie, iar lui Ilie, Gigi i-a reproşat asta cînd s-a enervat: "L-am dat afară pe Mache ca să-i fac pe plac, de plîngeau mătuşile mele!".

E implicat în "dosarul Tîrgu-Mureş"
Aurelian Băbuţan a mai lucrat la FCM Tîrgu-Mureş şi la FC Braşov pînă să colaboreze cu Reghecampf la Chiajna. De la Tîrgu-Mureş, el s-a ales cu implicarea în dosarul în care e anchetat Vasile Avram, fostul şef al arbitrilor. Băbuţan e pomenit în convorbiri telefonice ale lui Ţerbea, un sponsor al mureşenilor care l-ar fi mituit pe Avram.

"În mandatul meu la Steaua n-o să vedeţi discuţii telefonice pe bancă în timpul meciurilor! Patronul mi-a garantat că voi avea mînă liberă" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua)

ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:

Pariază pe Grozav
Ultima ţintă a lui Gigi Becali pe piaţa transferurilor, Gicu Grozav, l-a încîntat pe Dumitru Dragomir. "Într-un an, maximum doi, Grozav va ajunge la un nivel foarte bun şi cred va putea juca pentru cluburi importante din Europa. Trebuie doar să evolueze la un nivel înalt în Liga 1, care e un campionat în primele 7-8 din Europa. Asta nu o spun eu, ci mulţi oameni care au venit să caute jucători aici", a declarat şeful LPF la GSP TV.

A cerut renovarea sălii de forţă
Laurenţiu Reghecampf a avut o dorinţă expresă înainte de a pleca în vacanţă în Statele Unite ale Americii, aceea ca sala de forţă de la stadionul din Ghencea să fie renovată şi utilată cu aparatură modernă. "Antrenamentele la sala de forţă vor deveni o obişnuinţă la Steaua cu Reghe antrenor", a dezvăluit unul dintre colaboratorii săi.

"Doar Steaua poate să-l ia pe Wesley"
Impresarul care îi reprezintă interesele lui Wesley în România, Lucian Marinescu, a comentat ieri pe marginea posibilului transfer al brazilianului la Steaua şi a confirmat propunerea celor din Ghencea: "Steaua a făcut o ofertă, nu cred că o altă echipă din ţară i-ar putea satisface pretenţiile lui Wesley. El va lua o decizie după ce va reveni din vacanţă, mai are şi alte propuneri, din afara ţării".

Garantează pentru Pintilii
Transferul lui Mihai Pintilii la Steaua e văzut ca o mare realizare de către unul dintre actualii jucători din Ghencea. "Pe Pintilii îl ştiu cel mai bine, pentru că a venit la «naţională» în aceeaşi perioadă ca şi mine. Îmi place foarte mult de el, e un fotbalist cu un caracter deosebit, un băiat cuminte şi serios. O să ne ajute la Steaua, m-am bucurat că a semnat cu noi", a declarat Chipciu pentru DolceSport.

"Gicu e dinamovist!"
Tratativele Stelei pentru Gicu Grozav sînt îngreunate tocmai de către unchiul fotbalistului. Cornel Ţălnar anunţă că atacantul de 21 de ani e "cîine": "Gicu nu va ajunge niciodată la Steaua, fiindcă e dinamovist de mic. E exclus să-l vedem vreodată îmbrăcat în roşu şi albastru!". Grozav a povestit şi el într-un interviu publicat recent în Gazetă că a fost copil de mingi la unele dintre partidele "cîinilor".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (20)
alpin
alpin  •  05 Iunie 2012, 11:38

Regheblat pare cam prostut! Nu stiu ce s-ar face fara nevasta-sa. Vrea el sa nu-l aiba pe Mache langa el?!? Pai, Mache a schimbat mai multi antrenori la Steaua decat a antrenat Regheblat in cariera lui!!! Toti cei care au respins "mana de ajutor" a lui Mache au fost trimisi la plimbare de Gigi Becali!!! Mache e favoritul ciobanului!!! De ce oare?!? Sigur, pentru calitatile sale dovedite!!!

alpin
alpin  •  05 Iunie 2012, 10:38

Regheblat pare cam prostut! Nu stiu ce s-ar face fara nevasta-sa. Vrea el sa nu-l aiba pe Mache langa el?!? Pai, Mache a schimbat mai multi antrenori la Steaua decat a antrenat Regheblat in cariera lui!!! Toti cei care au respins "mana de ajutor" a lui Mache au fost trimisi la plimbare de Gigi Becali!!! Mache e favoritul ciobanului!!! De ce oare?!? Sigur, pentru calitatile sale dovedite!!!

asc21
asc21  •  05 Iunie 2012, 10:08

Mache are mana amortita?

Vezi toate comentariile (20)
Comentează