Articol de GSP - Publicat luni, 01 martie 2010 00:00
Antrenorul Rapidului, Nicolae Manea, e supărat de atitudinea unor jucători din lotul pe care-l are la dispoziţie în acest moment. A pierdut primul meci cu Poli Iaşi din prima etapă a returului, iar la meciul de duminică cu Unirea Urziceni, elevii săi nu au reuşit să se impună, terminînd la egalitate, 1-1.
Manea l-a criticat dur pe atacantul Rapidului, Alexandru Ioniţă, în direct la TeleSport la emisiunea Băieţii de la 7. "Am sesizat o schimbare de atitudine la Alexandru Ioniţă, e clar că banii i-au luat minţile. După cum a jucat în primele două etape ale returului, Ioniţă nu ar mai fi semnat niciodată cu FC Koln. E departe de ce a jucat în tur! Dacă va juca tot la fel pînă la finalul campionatului, vă spun sigur că Ioniţă va pleca huiduit din Giuleşti!", a spus Manea.
Acesta a adăugat: "Am discutat cu el şi după meciul cu Poli Iaşi şi i-am spus că nu joacă nimic şi că vreau să văd acel Ioniţă pe care l-am văzut în prima parte a campionatului. Îi lipseşte determinarea în acest moment. E păcat de el dacă va continua aşa!".
Tehnicianul alb-vişiniilor a dezvăluit reacţia lui Alexandru Coman, în momentul în care acesta a fost trimis la încălzire, după accidentarea lui Ovidiu Herea, la un contact cu Helder. "I-am zis lui Coman să intră cu Urziceni, în locul lui Herea şi s-a albit tot la faţă! Nu-i venea să creadă!", a adăugat Manea.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat