Articol de Aurelian Botezatu - Publicat joi, 02 iulie 2020 09:43 / Actualizat joi, 02 iulie 2020 13:39
Managerul general al Craiovei, Marcel Popescu, consideră că echipa sa ar putea câștiga titlul înainte de ultima etapă. Acesta spune că nu l-ar vedea pe Dan Petrescu, antrenorul rivalei CFR Cluj, în Bănie.
Încurajat și de victoria din Gruia (3-2), „acolo ne-am dat BAC-ul", managerul general al Craiovei, Marcel Popescu, crede că „albaștrii" ar putea tranșa duelul cu campioana înaintea întâlnirii directe, din ultima etapă.
„Părerea mea este că noi suntem pe o pantă ascendentă, CFR este într-un moment de criză. Au jucători exprimentați, dar se poate întâmpla ca meciul de la Craiova să fie o formalitate și să fim campioni înainte, există toate posibilitățile", a comentat oficialul juveților la Oltenia TV, convins că „partidele se vor juca pe teren, nu cred că cineva vrea să fie implicat în «jocuri murdare»".
Marcel Popescu: „Să se uite fiecare în ograda lui"
Popescu a sancționat inclusiv afimația lui Dan Petrescu, potrivit căreia Bănia are un meci ușor la Mediaș, în vreme ce clujenii săi dispută unul mult mai dificil, la Giurgiu, cu Astra: „Dan Petrescu este un maestru al manipulării. Este un antrenor bun, dar cu un profil care nu s-ar potrivi la Craiova.
Merge la 1-0 și la noi publicul este adeptul unui meci de 5-4. De unde știe el că noi avem meci ușor? Mergem la Medias, o echipa care a incurcat Astra, la Giurgiu, iar acolo a pierdut FCSB. Eu cred că este cel mai corect ca fiecare să se uite în ograda lui. Dacă reușim să fim campioni, vom fi pe forțe proprii".
Nouă absenți pentru Gaz MEtan
Statisticile și contextul în care se va juca la Mediaș le sunt însă favorabile oltenilor. Ei n-au mai pierdut în fața Gazului din 15 septembrie 2018 (2-3), iar la această oră au mari probleme de lot.
Nu mai puțin de 9 jucători sunt out: Batista, Pleașcă, Fofana, N. Roșu, Costea, Ely Fernandes și Hora, toți la final de contract, Cardoso, suspendat, și Diakota, accidentat. Plus Sergiu Buș, incert după entorsa suferită în etapa trecută.
6 victorii, 3 remize și două eșecuri,ambele la Mediaș, are CS Universitatea în duelurile cu Gaz Metan. În acest sezon a câștigat însă tot: 3-2 în Ardeal, 3-1 și 2-1 în Bănie
„Becali a băgat niște bani, are dreptul să spună ce vrea, să fie supărat pe cine vrea. Eu nu văd ceva greșit în ce spune. Eu nu-i dau credit unei persoane care zice că Gigi își va vinde onoarea unei echipe din Liga 1. Nu-și va vinde onoarea pentru nimic în lume" - Marcel Popescu, manager general Craiova, despre amenințarea lui Becali că va titulariza puștii contra CFR-ului
GALERIE FOTO. Imagini tari din duelul câștigat de Craiova la Cluj, scor 3-2
Citește mai multe știri despre Craiova:
Piedică pentru Craiova în lupta pentru titlu?! Cum se motivează rivalii: „Bănuți frumoși”
CS Universitatea Craiova a anunțat despărțirea de Marius Briceag » Mesajul clubului