În prima parte a sezonului, Danciu a jucat doar 60 de minute în tricoul oltenilor, chiar în prima etapă, în iulie 2024, în remiza fără goluri cu Hermannstadt, 0-0.
Transfer
Andrei Vlad s-a prezentat la noua echipă! Acolo a dat peste un alt român
Marian Danciu a semnat cu UTA
„OFICIAL | Marian Danciu a fost cedat definitiv la UTA Arad.
Îi mulțumim lui Marian și îi dorim succes mai departe!”, au anunțat oltenii printr-o postare făcută pe rețelele de socializare.
Marian Danciu / foto: Facebook UCV
La rândul lor, cei de la UTA Arad au confirmat mutarea lui Danciu, om de bază sezonul trecut în angrenajul Universității Craiova, unde a fost varianta de jucător aleasă pentru a respecta „regula U21”.
UTA și Universitatea Craiova au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al jucătorului Marian Danciu. Noua extremă dreapta a „Bătrânei Doamne” a fost, în sezonul trecut, una dintre principalele opțiuni ale Universității Craiova pentru respectarea regulii U21, motiv pentru care a bifat nu mai puțin de 35 de apariții.
A reușit să marcheze de două ori. Jucătorul de 1,78 m înălțime a ajuns la Craiova în 2017, fiind format la academia celor de la Pandurii Târgu Jiu. A reprezentat naționala României la categoriile de vârstă U18 și U21.
Marian Danciu va evolua în tricoul cu numărul 37 și va intra, începând de astăzi, în angrenajul echipei pregătite de Mircea Rednic
- comunicat UTA Arad
Marian Danciu / foto: Facebook UTA
200.000 de euroeste cota de piață a lui Danciu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
Danciu este al treilea jucător transferat în această iarnă de UTA, după Andrei Gorcea (U Cluj) și Shayon Harrison (Poli Iași). La capitolul plecări, arădenii s-au despărțit de Robert Popa (FCU Craiova) și Fabry (U Cluj).
Clasamentul actualizat în Superliga
| | Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|
1 | | U Cluj | 23 | 11 | 8 | 4 | 34 – 19 | 24 ianuarie 2025Dinamo 0:U Cluj 0 18 ianuarie 2025U Cluj 2:FC Gloria Buzau 1 20 decembrie 2024Sepsi OSK 0:U Cluj 0 14 decembrie 2024U Cluj 4:Petrolul 1 09 decembrie 2024U Cluj 3:CFR Cluj 2 | 41 |
2 | | FCSB | 23 | 11 | 8 | 4 | 34 – 22 | 26 ianuarie 2025UTA 0:FCSB 1 17 ianuarie 2025FCSB 1:Hermannstadt 1 23 decembrie 2024Poli Iași 0:FCSB 2 15 decembrie 2024Farul 1:FCSB 1 08 decembrie 2024FCSB 2:FC Botoşani 1 | 41 |
3 | | CFR Cluj | 23 | 10 | 9 | 4 | 40 – 28 | 27 ianuarie 2025CFR Cluj 3:Farul 1 19 ianuarie 2025FC Botoşani 1:CFR Cluj 1 22 decembrie 2024CFR Cluj 3:Oţelul Galați 2 15 decembrie 2024Unirea Slobozia 1:CFR Cluj 1 09 decembrie 2024U Cluj 3:CFR Cluj 2 | 39 |
4 | | Dinamo | 23 | 9 | 11 | 3 | 31 – 20 | 24 ianuarie 2025Dinamo 0:U Cluj 0 19 ianuarie 2025Universitatea Craiova 1:Dinamo 1 22 decembrie 2024Dinamo 0:Rapid 0 13 decembrie 2024Dinamo 2:Poli Iași 0 07 decembrie 2024FC Gloria Buzau 0:Dinamo 1 | 38 |
5 | | Universitatea Craiova | 23 | 9 | 9 | 5 | 34 – 23 | 25 ianuarie 2025Rapid 1:Universitatea Craiova 0 19 ianuarie 2025Universitatea Craiova 1:Dinamo 1 21 decembrie 2024FC Gloria Buzau 0:Universitatea Craiova 2 14 decembrie 2024Universitatea Craiova 2:Sepsi OSK 1 07 decembrie 2024Petrolul 1:Universitatea Craiova 1 | 36 |
6 | | Rapid | 23 | 8 | 11 | 4 | 27 – 20 | 25 ianuarie 2025Rapid 1:Universitatea Craiova 0 20 ianuarie 2025Rapid 2:Poli Iași 1 22 decembrie 2024Dinamo 0:Rapid 0 16 decembrie 2024Rapid 2:FC Gloria Buzau 0 06 decembrie 2024Sepsi OSK 2:Rapid 0 | 35 |
7 | | Petrolul | 23 | 8 | 11 | 4 | 26 – 22 | 27 ianuarie 2025Petrolul 3:FC Botoşani 1 18 ianuarie 2025Oţelul Galați 0:Petrolul 0 22 decembrie 2024Petrolul 2:Unirea Slobozia 1 14 decembrie 2024U Cluj 4:Petrolul 1 07 decembrie 2024Petrolul 1:Universitatea Craiova 1 | 35 |
8 | | Sepsi OSK | 23 | 9 | 6 | 8 | 32 – 26 | 26 ianuarie 2025Sepsi OSK 2:Oţelul Galați 0 17 ianuarie 2025Unirea Slobozia 3:Sepsi OSK 2 20 decembrie 2024Sepsi OSK 0:U Cluj 0 14 decembrie 2024Universitatea Craiova 2:Sepsi OSK 1 06 decembrie 2024Sepsi OSK 2:Rapid 0 | 33 |
9 | | Hermannstadt | 23 | 8 | 6 | 9 | 27 – 33 | 25 ianuarie 2025Poli Iași 0:Hermannstadt 2 17 ianuarie 2025FCSB 1:Hermannstadt 1 21 decembrie 2024Hermannstadt 0:Farul 0 13 decembrie 2024FC Botoşani 1:Hermannstadt 2 09 decembrie 2024Hermannstadt 1:Oţelul Galați 0 | 30 |
10 | | UTA | 23 | 6 | 8 | 9 | 23 – 26 | 26 ianuarie 2025UTA 0:FCSB 1 20 ianuarie 2025Farul 1:UTA 1 23 decembrie 2024UTA 2:FC Botoşani 0 14 decembrie 2024Oţelul Galați 1:UTA 1 08 decembrie 2024UTA 3:Unirea Slobozia 4 | 26 |
11 | | Oţelul Galați | 23 | 5 | 10 | 8 | 17 – 23 | 26 ianuarie 2025Sepsi OSK 2:Oţelul Galați 0 18 ianuarie 2025Oţelul Galați 0:Petrolul 0 22 decembrie 2024CFR Cluj 3:Oţelul Galați 2 14 decembrie 2024Oţelul Galați 1:UTA 1 09 decembrie 2024Hermannstadt 1:Oţelul Galați 0 | 25 |
12 | | Farul | 23 | 5 | 10 | 8 | 22 – 31 | 27 ianuarie 2025CFR Cluj 3:Farul 1 20 ianuarie 2025Farul 1:UTA 1 21 decembrie 2024Hermannstadt 0:Farul 0 15 decembrie 2024Farul 1:FCSB 1 08 decembrie 2024Poli Iași 2:Farul 2 | 25 |
13 | | Unirea Slobozia | 23 | 7 | 4 | 12 | 24 – 36 | 24 ianuarie 2025FC Gloria Buzau 3:Unirea Slobozia 0 17 ianuarie 2025Unirea Slobozia 3:Sepsi OSK 2 22 decembrie 2024Petrolul 2:Unirea Slobozia 1 15 decembrie 2024Unirea Slobozia 1:CFR Cluj 1 08 decembrie 2024UTA 3:Unirea Slobozia 4 | 25 |
14 | | Poli Iași | 23 | 6 | 4 | 13 | 21 – 36 | 25 ianuarie 2025Poli Iași 0:Hermannstadt 2 20 ianuarie 2025Rapid 2:Poli Iași 1 23 decembrie 2024Poli Iași 0:FCSB 2 13 decembrie 2024Dinamo 2:Poli Iași 0 08 decembrie 2024Poli Iași 2:Farul 2 | 22 |
15 | | FC Gloria Buzau | 23 | 5 | 4 | 14 | 22 – 35 | 24 ianuarie 2025FC Gloria Buzau 3:Unirea Slobozia 0 18 ianuarie 2025U Cluj 2:FC Gloria Buzau 1 21 decembrie 2024FC Gloria Buzau 0:Universitatea Craiova 2 16 decembrie 2024Rapid 2:FC Gloria Buzau 0 07 decembrie 2024FC Gloria Buzau 0:Dinamo 1 | 19 |
16 | | FC Botoşani | 23 | 4 | 7 | 12 | 19 – 33 | 27 ianuarie 2025Petrolul 3:FC Botoşani 1 19 ianuarie 2025FC Botoşani 1:CFR Cluj 1 23 decembrie 2024UTA 2:FC Botoşani 0 13 decembrie 2024FC Botoşani 1:Hermannstadt 2 08 decembrie 2024FCSB 2:FC Botoşani 1 | 19 |