FOTBAL  »  Superliga  »  TIMIŞOARA

Marian Iancu deplînge dispariţia Timişoarei din Liga 1: ”Pe vremea mea, Steaua nu avea nici o şansă!”

Articol de GSP - Publicat sambata, 09 februarie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 09 februarie 2013 19:57

Fostul patron al Timişoarei a schimbat dezbaterile televizate cu postura de spectator, laudă valul de tineri antrenori şi crede că liderul Ligii 1 nu e o echipă completă.

Dispărut din peisajul fotbalului românesc în urmă cu un an, Marian Iancu spune că are momente cînd regretă trăirile pe care i le dădea Poli Timişoara. Nu s-a desprins total de fenomen, urmăreşte cu mare interes partidele din Liga 1 şi nu a renunţat la părerile care îi lăsau adversarii cu gura cască. Marian Iancu a vorbit despre Poli Timişoara, nu i-a uitat pe Contra şi pe Sabău, dar a analizat şi Steaua, echipa pe care toţi o văd cîştigătoare a titlului în acest an.

- Domnule Iancu, aţi mai rămas aproape de fotbal?
- Să ştii că o urmăresc în continuare pe Poli şi sînt plăcut surprins de cum se mişcă lucrurile şi cum s-a preluat din mers munca noastră. Mă bucură că echipa este pe un drum bun şi sînt sigur că anul viitor va reveni pe prima scenă.

- Aveţi regrete cînd se apropie weekendul şi ştiţi că nu mai joacă echipa d-voastră?
- Poate uneori. Am un sentiment de părere de rău că nu am avut parte de susţinere totală şi că au fost asemenea interese. S-a luat complet mîna de pe noi, iar mie îmi era foarte greu să pot continua în asemenea condiţii. Din păcate, nu s-a materializat ce reuşiserăm să realizăm la Timişoara. Ne luptam de la egal la egal cu CFR, Steaua nu avea nici o şansă în faţa noastră şi sînt convins că la fel ar fi fost şi astăzi. Lucrurile stăteau cu totul în clasamentul Ligii I, dacă Poli nu era îndepărtată.

- Nu vă lipsesc emoţiile?
- Să ştii că le am în continuare, chiar dacă mă uit doar la televizor. Ţin foarte mult la Velcea şi îmi doresc la fel de mult să reuşească pentru că în tot acest timp a arătat cît de corect a fost cu meseria sa. Poate nu mai este încărcătura de atunci, dar vă asigur că nu i-a fost deloc uşor să readucă echipa pe un loc de pe care să spere la promovare.

- Nu vă este dor să vorbiţi la televiziuni, să analizaţi chestiunile cotidiene din Liga 1?
- Asta nu a înţeles lumea niciodată, nu a fost nici o componentă legată de imagine pentru mine. Eu eram într-o competiţie, iar fotbalul era una în plus. Trăiam într-un anumit fel activitatea mea şi am vrut să mai construiesc ceva pe lîngă, dar a trebuit să fac pasul înapoi. Rămîn şi astăzi cu sentimentul că am reuşit. Nu uitaţi că în anul în care Poli a ieşit vicecampionă, echipa din Timişoara a pierdut primul meci după etapa 27! Şi era un campionat în care CFR era CFR, Vasluiul era Vaslui şi mai erau şi Steaua, Rapid, Dinamo sau Oţelul.

"Lupescu va conduce FRF"

- Vă mai gîndiţi la prietenii de la FRF?
- Nu mai am absolut nimic de comentat despre cei de la Federaţie. Cred că le-am spus tot ce aveam de spus. Veţi vedea că cel care îi va succede lui Mircea Sandu va prelua lucrurile în nişte condiţii extrem de grele. În lumea lor se ştie deja despre cine este vorba. Actualul director general, mîna dreaptă a lui Mircea Sandu, va fi noul preşedinte al FRF. Ştiu că el a zis că nu doreşte, dar lucrurile sînt clare. Actualul preşedinte are încredere mare în el.

- Ce impresie vă lasă acum Contra?
- Eu am avut un moment de neînţelegere cu el la un moment dat, dar i-am spus că dacă o va lua de jos, sigur va avea succes. A făcut o perioadă extrem de importantă de ucenicie în Spania, iar acum i s-a dat pe mînă o echipă foarte bună. Cosmin face parte din generaţia antrenorilor tineri care sînt dornici să demonstreze tot ce au învăţat pînă acum. Pentru el era foarte important să realizeze ce înseamnă relaţia cu patronatul şi mă bucur că a făcut-o. Chiar îi doresc să reuşească să cîştige Cupa din primul an la Ploieşti. Ar fi un lucru extraordinar pentru el.

- Ştiu că aţi ţinut foarte mult la Neluţu Sabău...
- El a greşit momentul în care a decis să meargă la Rapid. A fost un moment de slăbiciune în care a ales cu sufletul şi nu a perceput că există atîţia factori care îl pot disturba. Sabău pentru mine este unul dintre cei mai buni antrenori cu care am lucrat.

"Steaua are probleme"

- Antrenorul Stelei pare că este pe buzele tuturor. Cum vă explicaţi ascensiunea sa?
- Orice s-ar spune despre Reghecampf, trebuie să ne uităm în fotbalul mondial şi să nu uităm cum au apărut nume ca Guardiola sau chiar Mourinho. Există precedente şi pînă la proba contrarie trebuie să avem încredere în rapiditatea cu care a reuşit să se afirme în fotbalul românesc ca antrenor. Este evident că acum el e un factor determinant la Steaua, dar cu toate acestea, Steaua nu este o echipă completă.

- L-au luat totuşi pe Rîpă...
- Steaua are mari probleme în echipă. Nu au un conducător de joc, un om de construcţie, nu au un al doilea fundaş central de mare valoare. Problemele nu sînt doar la fundaşul dreapta. Sînt lucruri standard care nu se respectă acolo. Portarul este cu probleme, nu au un atacant de careu care să fie un marcator. E greu să vorbeşti de tiki-taka cînd uneori vezi doar heirup, dar oricum, Steaua arată mult peste orice altă echipă din Liga I.

- Este ciudă sau mîndrie cînd vedeţi la toate echipele importante din Liga I jucători care şi-au spus primul cuvînt la Poli?
- Cred că la asta ar trebuie să se gîndească cel mai bine oamenii de la Timişoara care au ales să fugă de noi. Uitaţi-vă, de exemplu, doar la Bourceanu. El este un jucător care a crescut fantastic faţă de perioada în care era la Timişoara. Îşi pierdea foarte uşor concentrarea, se enerva foarte repede, iar uneori aceste probleme apăreau în timpul meciului. Pe mine m-a impresionat acest băiat şi cît de mult a putut să evolueze în ultimii ani, pentru că nu trebuie uitat că el nu mai este un puşti care acum face primii paşi în fotbalul mare.

45 de milioane de euro a investit Marian Iancu în fotbal în perioada 2005-2011 şi nu a reuşit să ia nici un trofeu

11 antrenori s-au perindat pe banca Timişoarei în mandatul său, Vali Velcea avînd chiar 3 mandate

"Timişoara a avut marele defect de a nu purta balastrul unei colaborări cu FRF sau cu LPF" (Marian Iancu, fost patron Poli)

"În locul celor de la Poli aş închide peluza mulţi ani, pentru a realiza toată lumea cum o parte din cei de acolo au trădat cînd i-a fost cel mai greu echipei" (Marian Iancu, patron Poli)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (42)
ionut_gl
ionut_gl  •  13 Februarie 2013, 16:49

iancu a distrus echipa frumoasa a timisoarei si simpatia iubitorilor de fotbal din toata tara pentru aceasta echipa cand a inceput sa latre pe la emisiuni

zarqa
zarqa  •  11 Februarie 2013, 22:19

Vedem in imaginea de sus un elefant intre elefanti. De ce trebue sa faca puscarie ?? Si numa' ptr faptul ca a pacalit CS Aerostar Bacau cu un milion cincizecidemii de euro prin vanzarea lui Pantilimon la M.City pe care a incasat 3,5 mil euro. Nu a dat unui amarat de club (axat pe cresterea copiilor) nici-un sfant. Are la o fabrica (UTON Onesti) 480 salariati in greva si grva foamei din 07 ian ac ptr ca nu i-a pltit din luna septembrie 2012. Si nu e tot.

t_danc
t_danc  •  10 Februarie 2013, 13:01

Orice s-ar spune cu Iancu am trait si clipe frumoase si urate la Timisoara. Nu pot sa uit atmosfera din meciul cu Shaktar-ul lui Lucescu, sau cea cu City, cu Stuttgart. Dar si dezamagirea destramarii unei echipe frumoase. Iancu s-a pus cu cine nu trebuie ( Mircea Sandu) si au platit pentru acest lucru si el si Poli.

Vezi toate comentariile (42)
Comentează