Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 iunie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 05 iunie 2013 22:16
Fostul patron al celor de la Poli Timişoara, Marian Iancu, nu crede că Steaua mai are vreo şansă de a juca în UEFA Champions League în sezonul viitor.
“ Steaua nu poate juca anul acesta în Europa. Ar fi o minune ca UEFA să accepte. UEFA nu stă să analizeze motivarea sentinţei, nu sînt atît de semantici, dacă se vorbeşte de mită, la revedere!
Eu am mai spus că aş fi vrut ca Steaua să evolueze în grupele Champions League, pentru că a muncit, s-a investit enorm acolo, au creat o echipă, care poate face deranj în Europa, echipă care a eliminat pe Ajax, ca să nu mai pomenesc de victoria cu Chelsea.
Vă gîndiţi ce ar fi însemnat o finală Europa League între Ajax şi Chelsea? Sau doar Ajax în finala care s-a disputat la Amsterdam? Dar, din nefericire, apare acest caz care întunecă totul“, a spus Marian Iancu.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”