Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 10 februarie 2023 13:45 / Actualizat vineri, 10 februarie 2023 13:49
Mario Enache (19 ani), portarul celor de la FCU Craiova 1948, a fost împrumutat de gruparea din Bănie la CSO Filiași, ocupanta locului secund din seria a 7-a din Liga a treia.
Mario Enache va juca sub formă de împrumut la CSO Filiași, informează cei de la portalul editie.ro.
Mario Enache, împrumutat de FCU Craiova 1948 la CSO Filiași, în Liga 3
Florin Spînu, președintele celor de la CSO Filiași, a spus că Mario Enache cunoaște atmosfera de la echipa pe care o conduce, deoarece a mai evoluat acolo în trecut.
„Mario Enache deja se antrenează cu noi. L-am luat împrumut până în vară. El este un portar foarte bun și sunt sigur că ne vom ajuta reciproc. El știe atmosfera de la noi, deoarece a mai evoluat aici”, a declarat Florin Spînu, potrivit sursei citate anterior.
Mario Enache a fost crescut de FCU Craiova 1948
Noul jucător al celor de la CSO Filiași și-a făcut junioratul la FCU Craiova 1948. Între septembrie 2020 și ianuarie 2021, Mario Enache a evoluat sub formă de împrumut la Filiași.
Mario Enache se întorcea la FCU Craiova și avea să bifeze 9 meciuri în restul sezonului, unul la capătul căruia oltenii reușeau promovarea în Superliga.
Între august 2021 și decembrie 2021, Mario Enache a fost împrumutat de FCU Craiova 1948 la CSA Steaua București, formație în tricoul căruia a contabilizat o apariție, într-un meci contra celor de la Astra Giurgiu, în Liga 2.
În actuala stagiune, Mario Enache nu a prins deloc lotul celor de la FCU Craiova.