FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Prima reacție a lui Neil Lennon, după ce Rapid l-a înlocuit cu Marius Șumudică

Neil Lennon a plecat de la Rapid, foto: Facebook FC Rapid 1923 +25   FOTO
Neil Lennon a plecat de la Rapid, foto: Facebook FC Rapid 1923

Articol de - Publicat marti, 20 august 2024 19:06 / Actualizat marti, 20 august 2024 19:17

Neil Lennon (53 de ani) nu mai este antrenorul lui Rapid. Răbdarea lui Dan Șucu s-a terminat, iar acesta a decis să-l numească antrenor pe Marius Șumudică (53 de ani), care se află la al doilea mandat pe banca giuleștenilor, după cel din sezonul 2010-2011. Tehnicianul nord-irlandez a oferit o primă reacție după acest anunț.

Șumudică a fost surprins în Giulești în urmă cu câteva minute. El a semnat contractul și va sta pe banca Rapidului vineri, la meciul cu Poli Iași din deplasare. Anunțul a luat prin surprindere pe toată lumea. Din informațiile GSP.ro, jucătorii nu știau nimic de această mutare.

Neil Lennon, prima reacție după ce a fost demis de Rapid

La câteva minute după ce a fost demis de Dan Șucu, Lennon a oferit o reacție scurtă: „Vă rog să mă scuzați, dar momentan nu pot face niciun comentariu.”, a spus britanicul, pentru Sport pe Surse.

Marius Șumudică a ajuns în Giulești, foto: captură Prima Sport
Marius Șumudică, prezentat oficial la Rapid, foto: Facebook FC Rapid 1923
Marius Șumudică a ajuns în Giulești, foto: captură Prima Sport
Marius Șumudică a ajuns în Giulești, foto: captură Prima Sport
Marius Șumudică a ajuns în Giulești, foto: captură Prima Sport
+20 FOTO

Neil Lennon va primi totuși 400.000 de euro după rezilierea contractului, așa cum a anunțat GSP în exclusivitate. Tehnicianul ar fi luat 1,5 milioane de euro dacă era demis după 1 septembrie.

Lennon a rezistat 6 etape la Rapid. Nu a obținut nicio victorie pe banca giuleștenilor. A avut 5 remize și un eșec, iar misiunea lui Marius Șumudică va fi extrem de complicată. El va trebui să redreseze corabia și să o ducă pe Rapid în play-off, acolo unde obiectivul este clasarea pe unul din primele 3 locuri.

Neil Lennon a fost instalat pe banca Rapidului pe 20 mai. A fost primul antrenor britanic pe banca unei echipe din Superliga în istorie. Fostul manager al lui Celtic Glasgow venise cu gânduri mărețe în Giulești, însă aventura s-a terminat prematur.

Dan Șucu a fost șocat de evoluția echipei din derby-ul cu Dinamo, terminat la egalitate, scor 1-1, și a decis să ia această măsură radicală.

Am fost foarte impresionat de domnul Șucu, este un om foarte puternic, foarte inteligent, un om cu principii. A fost impresionant pentru mine. Apoi, vorbind și cu Daniel, a fost o decizie simplă pentru mine. Sunt foarte bucuros să fiu aici, știu că Rapid este un nume foarte important în istoria fotbalului românesc. Este o oportunitate pentru mine.

Sper să creez o conexiune puternică între mine și suporteri, dar acest lucru vine odată cu obținerea rezultatelor pozitive și cu a face performanța. Este responsabilitatea mea. Știu că sunt suporteri foarte pasionați, care iubesc clubul. Sunt asemănători fanilor lui Celtic. Îmi doresc să facem performanță, acesta este obiectivul meu principal.

Sper să întâlnesc curând suporterii și voi face tot ce este posibil pentru a face performanță cu Rapid.

- Neil Lennon, pe 20 mai, după ce a fost prezentat la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (27)
MaxiP
MaxiP  •  21 August 2024, 13:30
Postat de demolarii pe 20 August 2024, 21:54

Situatia arata cu Dan Sucu nu e capabil sa conduca o echipa. E evident ca e manipulat. Asa a fost cand l-a dat afara pe Bergodi. Cea mai mare performanta a lui Sumudica e titlu cu Asra, si 2 prezente in cupele europene. Unde e campioana din 2016? Ce echipa a construit Sumudica la Astra de nu se vede la 8 ani distanta? A cumpara trofee cu bani, adica a aduce jucatori care te costa scump, transfer si salarii, pentru un titlu mai mult verbal decat material, poate face oricine. Cupe se pot cumpara si de la Decathlon. Oricum acum la Rapid , jucatori sunt impartiti pe tabere....deci nu mai e vorba de o echipa....

Cum adica ce echipa a construit Sumudica de nu se vede la 8 ani distanta? A construit ca antrenor, Astra nu mai exista, conducerea e de bina, nu Sumudica. El construise o echipa acolo. Si nu, nu i s-au dat bani pe rupte sa-si faca echipa, nici vorba, jucatorii aia s-au remarcat cu el antrenor, nu erau grozav cotati pana sa vina el, el nu si-a adus mare lucru. Nu e ca Petrescu la CFR, care da, primeste cateva milioane sa-si aduca ce vrea si apoi se chinuie sa castige campionatul contra unor echipe care n-au investit nimic. Ma rog, nu e nici Petrescu neaparat antrenor rau, dar el a avut conditii. Iar pe langa asta, Sumudica a confirmat in afara, oricine orice ar spune, s-a dus sa antreneze niste echipe extrem de slab cotate si le-a dus pe pozitii cu 10 locuri mai sus decat avea ca obiectiv. Ghinionul lui, a prins mentalitati gen Romania, adica desi el era pe un loc pe care echipa nici nu visa la inceput de sezon, in momentul in care a pierdut putin din ce creease a fost demis. S-a dus la Gaziantep, avea obiectiv sa ii salveze de la retrogradare. A fost dat afara cu cateva etape inainte de finalul sezonului, de pe locul 7 pentru ca picase de pe 4, ceva de genul. S-a dus la Al-Shabab, daca bine retin, la fel, obiectiv sa ramana in prima liga, parca a terminat in top 5. Iar sezonul trecut, revenit la Gaziantep, preluati fara vreun punct de pe ultimul loc, din nou nu a fost tinut pana la final, dar consider ca a avut un mare merit ca s-au salvat.

gazistu
gazistu  •  21 August 2024, 10:43
Postat de PEACE pe 20 August 2024, 21:57

Tot sa fi antrenor asa, stai 2-3 luni, te da afara și ei 400000 euro ;))), noi ăștia de rand, te dau afara fără nimic :))))), și mulți ii mai și plâng pe ăștia care iau o grămadă de bani degeaba, tare .

zici??? iar daca castigi campionatul/ cupa sau intri in grupele unei competitii europene, si ai vreo prima de 1 mil euro + salariiile dupa un sezon, nu e mai avantajos decat acei 400k euro?

Tzunnny
Tzunnny  •  21 August 2024, 01:35
Postat de John.Wick pe 20 August 2024, 22:00

Gramatica și ortografia limbii române ca amuzament? :))

Ai reusit sa citesti tot?! Te-ai chinuit... am renuntat dupa primele 2 randuri =)))

Vezi toate comentariile (27)
Comentează