Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 12 decembrie 2024, 11:46 / Actualizat joi, 12 decembrie 2024 11:51
Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, dorește să facă un transfer, unul singur, în mercato invernal: fundașul central Denis Ciobotariu, 26 de ani, de la Sepsi. Sunt șanse mari ca afacerea să se perfecteze cel târziu la începutul lui 2025, astfel încât ex-dinamovistul să meargă alături de giuleșteni în cantonamentul de la Dubai
Ultimele două etape de Superliga din 2024 vor înteți și mai mult lupta pentru play-off, iar Rapid trage tare ca să recupereze ecartul de locul 6, cel puțin, poziție ocupată acum de Sepsi. Covăsnenii sunt la 4 puncte în fața giuleștenilor, ajutați și de victoria, 2-0, din ultimul duel direct, etapa trecută.
3meciuri mai are de jucat Rapid în finalul 2024: Gloria Buzău (luni, acasă), CFR Cluj (joia viitoare, acasă, Cupa României) și Dinamo (duminică, 22 decembrie, deplasare)
O dublă lovitură țintită de Rapid: să-l ia pe Denis Ciobotariu și să slăbească Sepsi
Conform informațiilor GSP, confirmate neoficial de șefii Rapidului, giuleștenii țintesc un singur transfer în acest mercato invernal. Marius Șumudică vrea doar un singur fotbalist. În apărare. Denis Ciobotariu, 26 de ani, joacă fundaș central, ca post de bază, dar la nevoie poate evolua și în benzi.
Este „dorința” de Crăciun a lui Șumi. Și ceilalți oficiali din Grant sunt de acord cu mutarea, Ciobi fiind văzut ca soluția ideală pentru defensiva Giuleștiului.
„Vrem un singur jucător: Ciobi. Restul sunt povești, în presă. Aaa, că sunt propuși mulți sau li se fac cotă unora...Șanse să-l aducem pe Ciobi? Vedem după ce se termină sezonul, atunci se vorbește. Doar Ciobi? Doar el”, au transmis oficialii Rapidului.
19meciuri și două goluri a adunat Ciobi pentru Sepsi în acest sezon, având în total 98 de partide, 6 goluri și 2 assist-uri
150de mii de euro este suma pe care Dinamo a încasat-o în ianuarie 2020 de la CFR Cluj pentru transferul jucătorului, Denis fiind crescut în Ștefan cel Mare unde a fost campion la juniorii U19 cu „câinii”
1milion de euro este cota fotbalistului conform transfermarkt
Sepsi ar vrea transferul lui Omar El Sawy, Rapid l-ar putea introduce în ecuație pe Timotej Jambor
Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, l-ar dori pe Omar El Sawy, 20 de ani, jucător polivalent în ofensivă. Fotbalistul a fost împrumutat de la Rapid la începutul lui septembrie până în iunie 2025.
Giuleștenii l-au achiziționat pe El Sawy de la Csikszereda în vara 2023, plătind 400.000 de euro pe jucătorul care nu a reușit să se impună în Grant. La Sepsi, a început să dea randament. Mai mult, a marcat de două ori și a dat două assist-uri în 9 meciuri la Sfântu Gheorghe. Inclusiv în ultima etapă, contra Rapidului (2-0)!
Dioszegi ar vrea transferul definitiv al lui El Sawy, cumpărat de Rapid ca o mare speranță a fotbalului intern.
Rapid ar putea implica extinderea împrumutului lui El Sawy, la care să „atașeze” transferul temporar al unui alt jucător ofensiv. Este vorba de împrumutul lui Timotej Jambor, atacant slovac, cumpărat vara trecută cu un milion de euro de la Zilina. O cruntă dezamăgire în tricoul alb-vișiniu!
Giuleștenii îl vor împrumuta pe Jambor în această iarnă, indiferent de cum vor decurge negocierile cu Sepsi.
10meciuri și un assist a adunat Jambor pentru Rapid, n-a mai jucat pentru giuleșteni de două luni
1assist în 10 meciuri a strâns El Sawy pentru Rapid