Articol de Anastase Vlăsceanu - Publicat marti, 29 mai 2012 00:00 / Actualizat luni, 28 mai 2012 20:25
În timp ce colegii săi au liber, fundaşul dreapta a fost trimis la clinica Isokinetic de la Bologna pentru a putea fi apt sută la sută la reunire.
Nu toţi jucătorii Stelei vor avea parte de vacanţă în această vară. Cei aflaţi la loturile naţionale vor beneficia de cîteva zile de relaxare, pe care le vor primi din partea antrenorului, însă singurul care e nevoit să renunţe la perioada de relaş e Gabi Matei.
Fundaşul dreapta de 22 de ani a fost trimis de club la clinica Isokinetic, de la Bologna, pentru un set complet de analize medicale, dar şi pentru antrenamente specifice. Zilnic, Matei se recuperează şi se pregăteşte în Italia, tocmai pentru ca pe 11 iunie, cînd are loc reunirea, să fie apt sută la sută şi să nu rateze nici un antrenament din cantonamente.
Decizia Stelei de a-l trimite la Bologna a fost luată şi pentru a evita alte accidentări ale lui, aşa cum s-a întîmplat pe parcursul returului, cînd deşi se refăcuse după operaţia la ligamentele încrucişate, a suferit o ruptură musculară. Cei din conducere au dorit să se asigure că Matei nu va comite şi alte erori în viaţa extrasportivă pe perioada vacanţei şi l-au trimis la Bologna.
1 minut a jucat Matei pentru Steaua în ultimele 9 luni
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Golanski pariază pe Steaua
Fostul fundaş dreapta polonez al roş-albaştrilor a comentat parcursul Stelei din campionatul recent
încheiat. "Locul 3 a fost bun pînă la urmă pentru că echipa a fost şi mai jos. Totuşi, Steaua poate fi mulţumită doar atunci cînd termină prima. Se va califica însă sigur în grupele Europa League. Pariez pe acest lucru", a spus, la DolceSport, Pawel Golanski (foto, 29 de ani), care joacă acum la LKS Lodz.
"E bun, dar în Ghencea e complicat!"
Ioan Andone îl laudă pe Laurenţiu Reghecampf, dar îi prevede zile grele la Steaua: "El a cîştigat cu Chiajna împotriva unor adversari care păreau imposibil de învins. Şi n-a fost deloc vorba despre noroc! S-au văzut clar organizarea şi pregătirea fizică excelente, aşa a reuşit Reghe să facă diferenţa. Dar la Steaua e complicat, fiindcă există permanent pretenţia să fii pe primul loc. Şi sînt suporteri mulţi, presiunea e uriaşă!".
Inbox
- Geraldo Alves încă nu şi-a găsit alt club. Stoichiţă vrea să-l ia pe portughez la clubul pe care-l va prelua el în vara asta. Dacă afacerea nu se va materializa, stoperul va reveni în Ghencea.
- Florin Lovin (FC Kerkyra, Grecia) crede că Steaua de acum e mai slabă decît pe vremea lui: "Pe teren propriu eram imbatabili, acum echipa pierde des puncte acasă. Şi nu mai are deloc forţă în derby-uri!".
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat